Popiți de justiție. Politicieni europeni după gratii

Zilele acestea, vestea încarcerării liderului PSD, Liviu Dragnea, a făcut înconjurul lumii, atât în presa europeană, cât și în cea de peste Atlantic. Din păcate, liderul social-democrat nu este singurul cu acest tip de probleme în Europa, fiind într-o „aleasă“ companie cu alți politicieni, pentru care politica a fost continuată cu multe alte mijloace decât cele legale. De la jumătate de parlament pus sub acuzație până la acte individuale de delapidare, trecând prin puci și corupție, politicienii europeni par să le fi încercat pe toate. Mai jos, câteva dintre momentele mai puțin electorale ale politicienilor europeni.

Alegerile europarlamentare de duminica trecută s-au dovedit a fi un eșec de proporții pentru social democrați, care deși se află la guvernare din 2017, au reușit doar să-și îndepărteze mai mult de o treime din alegători. Pentru fostul președinte al PSD-ului, Liviu Dragnea, rezultatul alegerilor a fost doar începutul necazurilor sale, acesta fiind condamnat a doua zi la trei ani și șase luni de închisoare, cu executare, în dosarul angajărilor fictive din Teleorman, infracțiuni ce ar data de pe vremea când ocupa funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman. În urma investigațiilor a ieșit la iveală că în timpul mandatului său, pe când coordona activitatea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman, au fost angajate fictiv și două apropiate ale sale, Adriana Botorogeanu și Anisa Stoica. Cele două nu au prestat niciuna dintre activitățile pentru care erau angajate și nu s-ar fi prezentat la locul de muncă. De fapt, angajatele ar fi lucrat ilegal la sediul PSD Teleorman. Sintetizând, aceasta este speța care l-a trimis pe Liviu Dragnea la penitenciarul Rahova.

Ficțiunea nu bate justiția

Totuși, soarta liderului pesedist nu este unică în peisajul politicii europene și internaționale, mai mulți politicieni fiind fie popiți din politică prin intermediul justiției, fie înlăturați în urma rezultatelor unor referendumuri, decesele politice luând diferite forme. De exemplu, în Croația, anul 2010 a fost unul tumultuos pentru mai mulți politicieni, dar mai ales pentru cel care la vremea aceea ocupa funcția de Ministru de Interne, Berislav Roncevic, care s-a ales cu o condamnare de patru ani, deoarece a fost găsit vinovat pentru o infracțiune de corupție a cărei valoare s-a ridicat la 10,2 milioane de kune. La fel a pățit și politicianul Damir Polancec, care a primit un an de închisoare pentru abuz în serviciu, dar și utilizare ilicită a unor fonduri publice, acuzație asemănătoare celei care îl vizează și pe Liviu Dragnea. Tot în 2010, dar de data asta la vecini maghiari, un alt lider proeminent de la socialiști, la vremea aceea partid aflat la guvernare în Ungaria, Janos Zuschlag, a primit opt ani și jumătate pentru că a delapidat aproximativ 75 de milioane de forinți din fondul subvențiilor de stat, printr-o schemă ce a implicat participarea câtorva ONG-uri ficționale.

Mai interesant, în Germania, social-democratul Jorg Taus a fost condamnat pentru deținerea de material pornografic cu minori, infracțiune pentru care a primit în final 15 luni cu suspendare. În Suedia, infracțiunile politicienilor sunt destul de puține, condamnați fiind doar creștin-democratul Mikael Ljungman, pentru fraudă și fals în acte, și liderul mișcării feministe, lectorul universitar Victoria Kawesa, găsită vinovată pentru infracțiuni legate de violare a drepturilor de autor.

Dacă pe meleaguri central și est-europene se merge la pușcărie mai mult pentru abuz în serviciu și delapidare de fonduri, țările mediteraneene par să fie mai creative la acest capitol, Spania fiind un exemplu elocvent. De anul trecut, câțiva parlamentari, deputații Josep Rull, Oriol Junqueras, Jordi Sànchez, Jordi Turull și senatorul, Raül Romeva, se află în proces pentru a se stabili implicarea lor în puciul catalan din 2017. Pe lângă aceștia, acuzați mai sunt alți șapte politicieni, unii dintre ei scăpați peste hotare, iar acuzațiile merg de la rebeliune la utilizare în folos propriu a fondurilor de stat, dar și disobediență.

Tangentopoli, sau cum s-au prăbușit 50 de ani de politică peste noapte

În ceea ce privește corupția, cel mai zguduitor caz, exemplul de manual, vine de la maeștrii italieni. Pe 23 mai 1992, pe autostrada înspre Capaci, moare într-un atentat cu bombă plantat de Cosa Nostra magistratul italian, Giovanni Falcone, procuror la Palermo. Două luni mai târziu, moare și magistratul anti-mafie Paolo Borsellino, cel mai bun prieten al lui Falcone, tot într-un atentat mafiot cu o mașină-capcană, la Palermo. Investigația procurorilor de la Milano în legătură cu cele întâmplate a revelat gradul neașteptat de mare de coabitare, complicitate, corupție și alianță care exista între politica italiană, mai ales prin cele două partide istorice mamut DC (Partidul Democratic Creștin) și PSI (Partidul Socialist) și mafie.

În 1992, că și de la asta li se trăsese moartea celor doi magistrați italieni, procurorii italieni au deschis un dosar de corupție, mani pulite (mâini curate), care a devenit unul dintre cele mai zguduitoare din istoria europeană post-comunistă. Această investigație națională a dus în cele din urmă la căderea Primei Republici italiene, pactul democratic instaurat după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, și a rezultat în dispariția mai multor partide politice, printre care și DC și PSI. Câtiva politicieni și oameni de afaceri s-au și sinucis când a devenit clar că urmau să plătească pentru crimele de care au fost acuzați, în dosarul instrumentat de judecătorul Antonio di Pietro. După unele estimări, mai mult de 5.000 de oameni politici au fost vizați de această investigație, iar la un moment dat mai mult de jumătate din Parlamentul italian se afla sub acuzație și în drum către pușcărie. Aproximativ 400 de primării și consilii orășenești au fost dizolvate, fiindcă edilii au sfârșit după gratii. Valoarea estimată a mitelor ce au fost plătite politicienilor în decada optzecistă de firme italiene și străine, anual, ajunsese să fi estimată la 4 miliarde de dolari. De aici și denumirea de tangetopoli, de la un joc de cuvinte ce trădează monopolul de stat asupra corupției în proiectele de lucrări publice.

Atât liderul PSI, Bettino Craxi – la vremea aceea prim ministru, cât și liderul DC, Giulio Andreotti – pe atunci aspirant la funcția de președinte al republicii, au fost puși sub acuzație. Din toată această poveste, după câțiva ani, învingător a ieșit un nou lider politic, inaugurator al celei de-a Doua Republici, cu un nou partid, Forța Italia, Silvio Berlusconi, poate cea mai notorie figură politică europeană. Acuzațiile la adresa sa ar putea umple câteva ziare, însă acesta, în ciuda unor condamnări, a reușit să execute doar un an de muncă în folosul comunității, la Centru Sacra Famiglia (Sfânta Familie), chiar pentru niște acuzații care vizau sexul cu minori. Duminica trecută a fost ales europarlamentar din partea coaliției de dreapta, reintrând în politică pe ușa Parlamentului European.

PSDragnea și PDRenzi, politica în vremea liderului mano forte

Legarea sorții partidului de figura liderului, și invers, nu e o pățită doar pentru PSD, ci, din nou, cel mai elocvent și recent exemplu în acest sens vine tot din Italia, de data asta de la școala politică marca Matteo Renzi. Și el a prăbușit aproape treizeci de ani de istorie social democrată, tot peste noapte, când tot printr-un referendum, cel referitor la schimbarea Constituției, poporul i-a spus nu lui Renzi, PDRenzi și oricăror alte propuneri ce ar mai fi putut veni de la liderul florentin și gașca sa. După plecarea lui Renzi, PD-ul s-a prăbușit în sondaje, la mai mult de doi ani după aflându-se tot în reconstrucție, cu semne de vindecare judecând după cei aproape 23% obținuți la europarlamentare. Pentru PSD este prea devreme, însă săptămâna neagră a debutat cu remanieri, reglări de conturi și noi repartizări de funcții, semne că se încearcă totuși o reconstrucție a partidului.

Postaţi un comentariu