Politica de sertar

De Mihnea Stoica

Politica românească se încăpățânează, de treizeci de ani, să rămână la stadiul mediocrității. Mult prea puține și de o efemeritate aproape vulgară au fost, în tot acest răstimp, momentele de maturitate, în care obiectivele politice – sigur, niciodată pe termen lung – au fost abordate temeinic. Pentru că temeinicia necesită documentare, cercetare, proiectare, dezbatere, revenire asupra ideilor inițiale, reabordare; cu alte cuvinte, temeinicia necesită timp. Or, timpul este mult prea scump în logica politicii dâmbovițene: dacă oricum navighezi pe ape tulburi și viața ta politică se poate sfârși în orice moment, de ce toată investiția aceasta de timp? Superficialitatea în politică nu e o noutate și nici măcar nu e o meteahnă de-a locului. Însă dacă vom avea minima curiozitate de a arunca o privire la cum își drămuiesc partidele din alte țări europene activitatea lor politică, nu mică ne va fi surprinderea să constatăm că își ”permit” să aibă chiar și așa-numite ”consilii academice”, care să le furnizeze studii solide, să organizeze traininguri și să ofere sugestii cu privire la aspecte care privesc direcția de dezvoltare a societății pe care pretind a o reprezenta. Din păcate, partidele din România suferă de un grav deficit nu doar de proiecte (cu asta, să spunem, ne-am obișnuit), ci și – mult mai grav – de înțelegere a realității. Iar această lacună devine vizibilă cu precădere în campaniile electorale, când programele cu care partidele se prezintă în fața alegătorilor devin simple fițuici, cu câteva idei disparate, articulate cu greu chiar și de activul de partid. Locul lor e ținut de atacul la persoană a adversarilor, ridicat la rang de armă principală. Din păcate, aceeași lipsă de experiență în a proiecta viitorul României se întrevede și în programele de guvernare. Cu atât mai mult într-un program de guvernare care trebuie să apară pe repede-înainte, așa cum se întâmplă zilele acestea, dată fiind situația pe care o traversează România.

Programul de guvernare pe care PNL l-a dat publicității zilele acestea și pe care își clădește speranțele nu poate fi acuzat, dincolo de simpatii sau antipatii politice, de lipsă de consistență. Putem, totodată, observa că acesta conține câteva propuneri asupra cărora mai toți parlamentarii, indiferent de partid, pot cădea de acord – ceea ce, pentru PNL, este un necesar exercițiu de echilibristică, având în vedere sabia lui Damocles care îi așteaptă pe miniștrii săi desemnați în plen. Impresia pe care programul viitorului (dacă va fi să fie) Guvern Orban o transmite este aceea de lipsă de coerență. Pe de o parte, capitolele – fiecare dedicat politicilor sectoriale dintr-un anumit domeniu – sunt prea puțin integrate în logica generală a documentului. Parcurgând programul, senzația este aceea că fiecare capitol în parte a fost lipit pur și simplu prin tehnica – deja faimoasă – ”copy-paste” fără a mai fi trecută printr-un filtru final, care să asigure corespondența între ideile prezentate în diferitele capitole.

Dar, probabil mai important, programul pare ușor nehotărât cu privire la timpul asupra căruia să își întindă efectele. Aflăm din preambul că PNL urmărește ”promovarea unui Program de Guvernare cu obiective pe termen scurt”, însă majoritatea obiectivelor pe care le-a cuprins în corpul documentului sunt pe termen lung. Au existat lideri PNL care s-au pronunțat în spațiul public asupra necesității ca programul pe care îl prezintă partidul să prindă obiective doar pe termen scurt, având în vedere termenul de aproximativ un an până la alegerile parlamentare. E o reticență căreia cu greu pot să-i explic resorturile, pentru că intrarea la guvernare ar trebui să reprezinte, pentru orice partid, șansa de a-și dovedi cutezanța, e o oportunitate de a demonstra că anii petrecuți în opoziție au fost cu sens, că și-a articulat, în timp, o viziune pentru România, iar acum aceasta poate prinde viață prin politicile publice pe care le propune. Sigur, din dorința de a nu repeta experiența de acum patru ani cu Guvernul Cioloș, după care PNL a avut doar de pierdut, liberalii încearcă acum să își ia toate măsurile de siguranță. Însă tocmai transformându-și Guvernul într-un simplu ”guvern de tranziție”, liberalii nu fac altceva decât să se apropie periculos de mult de profilul fostului guvern tehnocrat.

Dar, dincolo de acest program de guvernare specific, din păcate, cel puțin în prezent, programele de guvernare (ca și programele electorale, de altfel) nu sunt documente care să sintetizeze eforturile pe care un partid le-a depus, de-a lungul timpului, în a se ”conecta” la societate, sau măcar la acel public pe care pretinde a-l reprezenta. Ci sunt privite fie ca o ”temă de casă” pe care partidele care formează Guvernul trebuie să o prezinte Parlamentului, fie ca o armă a partidului în fața miniștrilor săi – vezi cazul PSD, pentru care ”programul de guvernare”, deși parțial obscur și interpretat după voia liderului de partid, a scurtat multe mandate de ministru. Ca atare, programele de guvernare, odată scrise, devin mai mult documente de sertar, care văd lumina zilei doar atunci când este nevoie, formal, de ele. Politica românească rămâne, încă, una de sertar, pentru care formalismul este infinit mai puternic decât substanța.