Ping-pong cu gunoaiele: Primăria dă vina pe Consiliul Judeţean

Foto: Dan Bodea

Mai sunt doar câteva zile în care gunoaiele din Cluj-Napoca au loc pentru a fi depozitate, prin transportarea lor la Alba Iulia. În loc să găsească soluţii de urgenţă, autorităţile se mulţumesc se arate pe rând cu degetul că nu au rezolvat din timp această situaţie.

Potrivit unui comunicat trimis de biroul de presă al primăriei, singurul responsabil pentru criza gunoaielor la care s-a ajuns este Consiliul Judeţean Cluj.

Astfel, în urma unei întâlniri de lucru din 10 februarie care a avut loc la prefectura clujeană s-a stabilit că până cel târziu în 15 iulie CJ trebuie să construiască o rampă temporară de depozitare, pentru că nu a reuşit să finalizeze la timp CMID-ul.

La întâlnire au luat parte atunci atât cei din conducerea Consiliului Judeţean, cât şi a Primăriei Cluj-Napoca, inclusiv reprezentanţi ai Agenţiei de Mediu şi ai ministerului de resort.

În urma discuţiilor purtate, oficialităţile prezente au găsit ca soluţie legală folosirea unui depozit temporar, care are o capacitate de 42.000 metri cubi şi care putea fi folosit doar pentru câteva luni.

Preşedintele ANPM, Toma-Florin Petcu a precizat atunci următoarele: „În urma şedinţei am găsit două soluţii. Una pe termen scurt astfel încât să poată fi colectat gunoiul şi depozitat. Suntem într-un fel de paradox. Cei de la Salprest nu au respectat autorizaţia de mediu care a fost emisă de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi au depozitat gunoiul într-o zonă care nu era autorizată, aproximativ 172.000 de tone, cele 46.000 de tone care au fost autorizate, capacitatea, rampa de selectare intermediară nu este la momentul actual ocupată, avem posibilitatea ca în această zonă să se depoziteze în baza autorizaţii emise, iar pentru cele 172.000 de tone Garda de Mediu s-a autosesizat şi a amendat operatorul şi a sesizat organele abilitate.”

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj au primit în februarie termen până în 15 iulie 2015 să construiască o altă rampă de gunoi, iar depozitul temporar să fie folosit o perioadă de aproximativ şase luni, până la punerea în funcţiune a aşa numitei Celule A din cadrul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor, care este coordonat de Consiliul Judeţean Cluj.

„Pentru 46.000 de tone există posibilitatea depozitării pe această rampă a Salprestului intermediară urmând ca într-o perioadă foarte scurtă, am dat un termen foarte clar până în 15 iulie, să se rezolve şi problema unei alte rampe definitive care să fie construită de Consiliul Judeţean Cluj. Există o posibilitate şi am îndrumat CJ Cluj în sensul că prin programul POS Mediu se pot accesa sumele necesare astfel încât să se constituie o extindere a proiectului sau o organizare de şantier ca aceste deşeuri care sunt colectare până la finalizarea Centrului de Deşeuri să se creeze o rampă intermediară care să ţină loc de rampă până în momentul construirii definitive a gropii ecologice va fi recepţionată şi pusă în funcţiune. Cred că ar reuşi să acopere termenul până la 15 iulie, şase luni, le-am impus foarte clar ca cele 172.000 de tone care au fost depozitate într-o zonă ilegală să fie luate de acolo şi duse la un depozit conform”, a declarat în februarie 2015 Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

Legat de judeţul Cluj, acesta a adăugat că: „Din păcate, la nivelul judeţului Cluj nu există la ora actuală o groapă de gunoi conformă, se caută soluţii în judeţele învecinate, cum ar fi Alba, Bistriţa care au gropi ecologice. Este responsabilitatea atât a Consiliul Judeţean Cluj, cât şi a Primăriei Cluj-Napoca, să urmărească gunoiul produs până la distrugerea definitivă. Faptul că ele au fost depozitate pe o rampă intermediară nu înseamnă că s-a rezolvat problema definitivă a acestui gunoi. Din punct de vedere tehnic, dacă autorităţile se mobilizează şi se organizează foarte bine, acel acord de mediu nu va dura foarte mult şi poate fi emis în timp util. În acelaşi proiect se va face o extindere a lucrărilor nu se vine cu o lucrare nouă, este o organizare de şantier în sensul că se va face o depozitare intermediară a gunoiul care oricum urmează să fie depozitat în celulele care se construiesc.”

Cei de la Mediu avertizau încă din urmă cu jumătate de an că în cazul în care autorităţile locale şi judeţene nu se vor conforma şi nu vor construi o rampă definitivă de gunoi până la data de 15 iulie, rampa de gunoi de la Pata Rât se va închide definitiv, iar gunoiul urmează să fie transportat în judeţele învecinate.

Nu mai departe de săptămâna trecută însă preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Seplecan, declara că instituţia pe care o conduce nu este deloc responsabilă de situaţia creată.

Pe de altă parte PSD Cluj îl critică dur pe primarul Emil Boc pentru situaţia în care a ajuns în prezent comunitatea de la pata Rât. “Situaţia în care s-a ajuns la Pata Rât a devenit de câteva zile o urmă şi mai adâncă de durere şi  sărăcie pe obrazul gros al primarului Emil Boc, care şi în al  doisprezecelea ceas ignoră o realitate înfiorătoare: la marginea capitalei Transilvaniei, într un cartier „rezidenţial” disperarea a luat loc sărăciei”, se arată în comunicatul PSD Cluj..

Social democraţii susţin că autorităţile locale şi judeţene au abandonat această comunicate din cauza intereselor politice. „Emil Boc nu poate să mai rămână indiferent la situaţia locuitorilor din Pata Rât. Îi solicităm primarului să meargă în Pata Rât, să identifice soluţiile cele mai potrivite în cazul dramei închiderii rampei, în concluzie să-şi exercite mandatul de primar al municipiului Cluj-Napoca” a declarat Horia Nasra, purtător de cuvânt al PSD Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu