Petru Iluț, sociopsiholog: „De ce, dacă spunem că o ducem din ce în ce mai rău, ne e din ce în ce mai bine?”

Aderarea la Uniunea Europeană nu a adus doar avânt economic, dezvoltarea infrastructurii sau proiecte finanțate din fonduri europene. Integrarea a venit, cum era de așteptat, cu importante modificări de ordin social și, în special psihologic. În ultimii 10 ani, românii și mai ales clujenii au simțit la persoana întâi ce înseamnă economia în „satul european”, au avut oportunitatea de a munci la fel cum au avut posibilitatea de a atrage în firmele lor din țară forță de muncă europeană și au simțit, cot la cot, într-o mai mare sau mai mică măsură, momentele de glorie, dar și de cumpănă ale proiectului european. Toate acestea au conturat și pun zilnic câte o cărămidă la mentalitatea europeană a poporului român și, implicit a clujenilor.

Despre efectele aderării din punct de vedere sociopsihologic am discutat cu Petru Iluț, sociolog și profesor la catedra de Sociologie a Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, care ne-a vorbit despre mentalitățile dobândite, dar și cele rămase din perioada pre-UE, despre lucrurile bune, dar și cele mai puțin bune și, în principal, despre felul în care orașul Cluj-Napoca, dar și România s-au schimbat în ultimii 10 ani.

– Care era contextul social și psihologic în perioada premergătoare aderării la UE?

– Românii, după cum reiese din multe sondaje din acea perioadă dar și de acum, au sperat mult la aderare, la fel cum au sperat și cetățenii altor țări emergente. Au sperat nu numai din punct de vedere al consolidării democrației și a drepturilor politice, ci mai ales economic. Se știa că aderarea înseamnă drepturi privilegiate la muncă, la educație sau la călătorie. Aderarea a însemnat în concepția unei mari majorități a populației, o creștere a calității vieții și chiar asta s-a întmplat. Era atunci o efervescență cu totul pozitivă. Unul din marile vise ale românilor a fost acesta. Aderarea. Asta era miza pentru cetățeni. Renunțarea la vize nu însemna doar călătorii de dragul călătoriilor, ci și avantaje din punct de vedere al sporirii calității traiului.

– A fost aderarea la UE un „medicament” pentru sentimentul de inferioritate de care sufereau românii și la acea vreme?

– Nu aș putea spune chiar „medicament”, pentru că România nu era totuși chiar atât de bolnavă, dar a venit ca un grozav pansament. Pe vremea comunismului ni se spunea că vom ajunge la un comunism care va fi raiul pe Pământ. Ni se spunea că o ducem din ce în ce mai bine. Se spune că cineva a întrebat „bine, dar dacă o ducem din ce în ce mai bine, de ce ne este din ce în ce mai rău?”. Paradoxul acesta l-aș întoarce. Există multe voci din toate domeniile care contestă că aderarea a fost un lucru bun pentru români.

Ba mai sunt și teorii conspiraționiste, așa că aș întoarce acel paradox de care vorbeam și aș întreba „de ce, dacă o ducem din ce în ce mai rău, ne e din ce înce mai bine?”. Cred că e evident că e mai bine, nu doar la Cluj. În comunism se tot răspundea cu „să mai așteptăm, sigur ajungem”. Acum, paradoxul este că dacă vorbim cu oamenii, ei spun că e rău, că salariile sunt proaste, că politicienii nu sunt buni, dar dacă îi întrebi cum le e familia, o să observi că nu mai sunt atât de amărâți și necăjiți. Avem tendința de a ne plânge, dar neîndoielnic au fost așteptări care în mare măsură s-au realizat. Ca orice fenomen însă, sigur că nu pentru toată lumea a fost la fel și nu în aceeași măsură.

– Cum s-a manifestat la nivel socio-psihologic șocul suferit de sectorul economic după integrarea în UE?

– Aici este o importantă problemă de mentalitate. Haideți să gândim în alternative, care este un mod benefic și realist de a gândi multe situații. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu intram? Nu e greu de văzut. Economic de exemplu, o țară care se îngrădește, care se vede numai pe ea, care se dezvoltă numai prin forțe proprii, riscă să nu facă performanță dacă nu are competiție și rămâne la un anumit stadiu de dezvoltare. Concurența venită din UE a produs un șoc, dar a avut și avantaje multe, pe termen lung. În al doilea rând, există în sociologie ceva ce se numește păguboasa mentalitate a jocului de sumă zero. Asta înseamnă că noi credem că tot ce câștigă alții, pierdem noi.

Există însă jocuri de sumă pozitivă, cum e cazul acesta, în care nu e neapărat ca cineva să piardă și în care ambele părți câștigă. În România au crescut salariile și puterea de cumpărare. Uitați-vă la Cluj-Napoca, cum arată. Nimeni nu poate contesta că este un oraș european, iar asta o spune toată lumea care vine aici. Este un oraș aproape cu totul altfel și asta se datorează mult fondurilor europene. Sigur că și noi contribuim, ca țară, dar și luăm înapoi. Uitați-vă la transportul în comun în Cluj, la reabilitarea de blocuri, la cât s-a contruit și cât s-a făcut, care e o chestie de mentalitate. În ultimii 10 ani, tinerii și cei mai în vârstă au mers în concedii în Europa.

Sigur că asta nu se întâmplă pentru toată lumea și există categorii sociale care nu au beneficiat atât de mult de pe urma aderării. Vedem și la Cluj diferența dintre centru și periferie și înțelegem unde s-au creat distanțe sociale.

– După aderare și în decursul acestor 10 ani, ați observat la nivelul orașului Cluj-Napoca schimbări majore din punct de vedere socio-psihologic?

– Schimbarea mentalității se face mai greu decât pe alte domenii. Asta trebuie să vedem, dar nu e vorba numai de România. Cu cât merge de la Răsărit spre Apus, mentalitatea se tot schimbă. Dacă ne referim special la Cluj, spre deosebire de toate orașele din România, dat fiind faptul că ponderea oamenilor educați este mai mare, se vede și la nivel de psihocomportament. Oamenii vorbesc altfel, s-a schimbat enorm atitudinea față de educație, nu se mai merge cu bătaie și educație cu forța, s-au schimbat și școlile și este o schimbare care continuă pe mai departe. Cred că aderarea a contribuit și în acest sens.

– Ați observat și schimbări în rău după aderarea la UE?

– Ar trebuie să mă gândesc foarte mult. Dacă faci comaprația cu alte țări care nu au intrat, se înțelege. Cu excepția fenomenului care a dus la mărirea inechităților sociale, nu știu care ar mai fi. Avem acum un minister al Muncii și al Justiției Sociale. Corect, în Limba Română, ar fi „al Justeței Sociale”. E vorba de a fi just și e o problemă pentru că omul obișnuit nu cere egalitate. Egalitatea este o utopie, dar este chiar o neghiobie. Oamenii știu și ei că vor echitate: după cât faci, să ai recompense. Nu văd puncte negative.

Se aduce mereu argumentul cu exploatarea pădurilor și al vânzării pământurilor. Nu știu însă dacă asta se datorează intrării în UE, pentru că la fel se întâmplă în Ucraina, care nu este în Uniune. Este însă clar că dacă faci o balanță între dezavantaje și avantaje, doar cei răuvoitori ar putea vedea lucruri rele. Sunt percepute ca fiind efecte negative momentele în care ni se impun reguli din partea Uniunii Europene, începând de la modul în care tăiem porcul, la înmormântări și până la legislație în sistemul juridic și alte domenii. Sunt percepute ca fiind reglementări care bruschează la nivel individual și instituțional și factori care atentează la identitatea noastră.

– Cum ar fi fost Clujul și România, din punct de vedere social și psihologic dacă în 2017, astăzi, nu eram în UE?

– Probabil că eram cu ceva mai jos. Distanța nu putea fi foarte mare. Eram mai mult ca Ucraina, eram o țară mai ponosită, mai gri, cu mai multe probleme și mai puține soluții. Clujul și România ar fi arătat cu ceva mai puțin modern.