Peste 950 de urologi din 18 ţări se adună la Cluj

eepurl.com

Peste 450 de specialişti în domeniu vor participa la Congresul Central European de Urologie, ceea ce reprezintă un record până acum, la care se vor adăuga alţi peste 500 de specialişti care participă la Congresul Naţional de Urologie, ambele desfăşurate la Cluj-Napoca.

„Acest congres este foarte important pentru comunitatea urologică din România, mai ales pentru urologii tineri, în formare, pentru lucările pe care ei le pregătesc şi le prezintă aici, plus faptul că se vor şi „confrunta” în ziua de vineri, când are loc mitingul central european de urologie. Urologia este o specialitate extrem de complexă, are 13 supraspecializări şi este cea mai tehnologizată specialitate medicală. E un record de participanţi, sunt foarte mulţi care participă la Congresul Asociaţiei Române de Urologie, mai mult de 500, şi mai mult de 450 la cel central european, cifră care n-a fost atinsă niciodată până acum în cele 18 ediţii. Am ţinut foarte mult ca manifestarea din acest an să fie la Cluj, din mai multe motive. Primul motiv este că e anul Marii Uniri şi noi ştim sensibilitatea românilor din Transilvania, o ştim şi pe a noastră, a celor de dincolo de munţi, dar cel mai bine o simţiţi d-voastră. Pe de altă parte, am dorit ca ţările central europene să vină în România, şi nu oriunde, ci în inima Transilvaniei, în Clujul universitar”, a declarat preşedintele  Asociaţiei Române de Urologie, academicianul Ioanel Sinescu.

Preşedintele Congresului Naţional de Urologie, Ioan Coman, a spus că e o mare onoare faptul că cele două manifestări sunt organizate la Cluj: „Este pentru prima dată în perioada post decembristă când la Cluj Napoca se organizează un congres de asemenea amploare, cum este cel al Asociaţiei Române de Urologie, şi pentru urologia clujeană este un moment special şi o mândrie că am fosst selectaţi pentru această manifestare, cu atât mai mult cu cât în continuarea Congresului naţional se desfăşoară Congresul central european de urologie. Pentru acest moment desosebit, fiind şi anul Centenarului, ca o conexiune între cele două manifestări ştiinţifice, UMF s-a gândit să ofere o sesiune specială de live şi semi live surgery, ocazie cu care urologi de prestigiu din Europa şi doi elevi distinşi de-ai mei, Bogdan Petruţ şi Nicolae Crişan, vor efectua operaţii laparoscopice de mare dificultate în blocul operator al Spitalului municipal din Cluj-Napoca şi care vor fi transmise în locul de desfăşurare a congresului”.

Cele două congrese de urologie se desfăşoară în perioada 10-12 octombrie. Congresul Naţional de Urologie – ROMURO este la ediţia a 34-a a şi la ediţia a18-a este Congresul Central European de Urologie – CEM.

La cele două congrese participă specialişti în domeniul urologiei din Austria, Cehia, Croaţia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Regatul Unit, Olanda, Israel, Serbia, Ucraina, Republica Moldova şi România.

Postaţi un comentariu