Peste 80 de companii participă la Târgul de Cariere Cluj Global și Cluj IT

Tinerii aflați în căutare de joburi, internshipuri, stagii de practică sau de voluntariat au la dispoziție săptămâna aceasta peste două mii de oportunități de carieră.

Primul eveniment de recrutare de săptămâna aceasta, Târgul de Cariere Cluj Global, va reuni peste 50 de angajatori din toate domeniile de activitate, marți și miercuri, în 20 și 21 octombrie, la Sala Polivalentă, între orele 10:00-16:00.

Există peste 1.200 de oportunități pentru cei care caută un post în domenii precum inginerie, producție, industrie alimentară și retail, iar la mare căutare sunt vorbitorii de limbi străine: engleză, franceză, germană, italiană, suedeză și altele. Posturi sunt disponibile și în domeniul administrativ, economic, în relația cu clienții, vânzări și altele.

Al doilea târg de săptămâna aceasta va fi dedicat IT-ului, joi și vineri, în 22 și 23 octombrie, între orele 10:00-16:00. Aproximativ 40 de companii importante din acest domeniu vor face recrutări la Cluj. Companiile din IT și Software au disponibile aproximativ 900 de oportunități de carieră pentru pasionații de tehnologie, cele mai multe sunt joburi full time.

Ce companii participă

În total, la cele două târguri vor participa mai mult de 80 de angajatori puternici precum Emerson, Genpact, Steelcase, Crossover și Siemens. Ambele ediții vor avea loc la Sala Polivalentă, unde sunt așteptați în cele 4 zile de târg aproximativ 7.000 de candidați.

„Compania Emerson caută aproximativ o sută de persoane, de la sudori la ingineri, software developeri, project manageri sau business analysts. La Genpact se caută 95 de vorbitori de engleză, franceză și germană, iar la Steelcase sunt libere 20 de poziții în domenii precum IT, Sales Suport, Finance sau Operation”, spune Louisa Olar, Project Manager Târgul de Cariere.

Compania Crossover anunță salarii cuprinse între 5.000 și 8.300 de dolari/lună pentru specialiștii în IT, iar Siemens are disponibile peste 40 de posturi în IT pentru Java Developeri, Senior SAP Consultants, Integration Developeri și altele.

Se caută voluntari 

La Târgul de Cariere va fi bine reprezentant și sectorul ONG și cel al evenimentelor din oraș, astfel Festivalul Internațional de Film Transilvania și Jazz in the Park vor căuta voluntari pentru ediția următoare.

Competiții contra cronometru pentru pasionații IT

La standurile HP, Siemens și Yardi, pasionații de IT se pot întrece într-o competiție contracronometru, Speed Coding Challenge. Ei vor avea la dispoziție între 5 și 15 minute pentru a rezolva o problemă de programare în diverse limbaje. De asemenea, Siemens organizează un seminar despre tehnologiile SAP Hana și UI5.

Mai multe detalii aici.


Publicitate

Postaţi un comentariu