Peste 7.500 de candidați înscriși la UBB în patru zile

Peste 7.500 de absolvenţi de liceu şi-au depus dosarele de înscriere în primele patru zile de Admitere la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, o parte dintre facultăţi urmând să îşi deschidă porţile luni, 17 iulie 2017.

Alți aproape 1.500 de candidați și-au depus, în aceeași perioadă, dosarele pentru unul dintre locurile oferite de UBB la nivelul programelor de master.

Perioada de admitere la Universitatea Babeș-Bolyai este cuprinsă între 12 și 31 iulie 2017. Absolvenţii de liceu au la dispoziţie aproape 5.000 de locuri bugetate, peste 9.200 de locuri în regim cu taxă și 2.650 de locuri pentru învățământul la distanță și învățământul cu frecvență redusă. La rândul lor, absolvenţii de facultate care doresc să se înscrie la master pot opta pentru unul dintre cele peste 3.500 de locuri la buget, peste 6.600 de locuri la taxă și aproximativ 900 de locuri pentru învățământul cu frecvență redusă

Pe întreaga perioadă a admiterii, Universitatea Babeş-Bolyai pune la dispoziţia candidaţilor un număr de 440 de locuri în căminele proprii din Campusul Studențesc Hașdeu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu