Peste 200 de clujeni au cerut, în stradă, dizolvarea Parlamentului

Foto: Dan Bodea

Peste 200 de clujeni s-au adunat joi seara, 23 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, pentru a protesta față de ultimele decizii luate în Parlamentul României, printre care se numără aprobarea legii pensiilor speciale pentru aleșii locali, închiderea dosarului „Diaspora” referitor la organizarea votului pentru prezidențiale și dezincriminarea conflictului de interese pentru cei care și-au angajat rudele în funcții publice.

Protestul a început la ora 18:00, fiind unul autorizat. Timp de două ore, clujenii au luat cuvântul, în încercarea de a găsi o soluție legală de a împiedica aplicarea legilor care i-au scos în stradă, dar și de a schimba/ dizolva Parlamentul.

La manifestare au participat atât tineri, cât și persoane de vârsta a treia, nemulțumite de faptul că aleșii locali vor avea pensii speciale, în timp ce ei abia se descurcă cu cele câteva sute de lei pe care le primesc de la stat după zeci de ani de muncă. Protestatarii au cerut în stradă dizolvarea Parlamentului, cu toate că unul dintre manifestanții le-a explicat că societatea civilă nu are cum să obțină acest lucru, întrucât există anumite proceduri ce trebuie respectate pentru a se ajunge aici.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Manifestanții și-au exprimat dorința de a reveni în stradă și zilele următoare, în număr mai mare, întrucât de această dată parlamentarii „și-au bătut joc pe față” de cetățeni, prin deciziile luate. Întrucât majoritatea celor prezenți au aflat de protest pe rețele de socializare, manifestanții au propus ca informațiile referitoare la noile evenimente de acest gen să fie anunțate prin flyere și în mediul offline, iar cei prezenți au misiunea de a răspândi vestea printre cunoscuți.

O altă propunere a fost ca manifestanții să își contacteze fiecare parlamentarul care îl reprezintă din punct de vedere teritorial pentru a-l întreba cum anume a votat în cazul propunerilor legislative care au stârnit nemulțumiri.

Au existat de voci care au spus că pentru a se schimba ceva, clujenii ar trebui să susțină candidații independenți și nu partide consacrate. De asemenea, s-a vehiculat ideea conform căreia la Cluj ar trebui înființată o nouă formațiune politică formată din tineri cu inițiativă, care doresc să se implice pentru ca lucrurile să se schimbe cu adevărat, dacă nu la toamnă, măcar pe termen lung. Alte persoane au propus ca societatea civilă să se organizeze, astfel încât să fie reprezentată prin ea înșiși în politică.

S-a discutat și despre alegerile locale, despre aleșii penali, dar și despre neimplicarea civică a cetățenilor.

Protestatarii au avut afișe cu mesaje precum: „Educaţie, nu corupţie”, „DNA, noi suntem de partea ta”, „Nu pensii speciale, doar închisoare”, „Vrem dreptate, nu imunitate”, „Nu vrem Parlament de hoţi”.

Bogdan Rădulescu / Foto: Dan Bodea

Bogdan Rădulescu / Foto: Dan Bodea

„Parlamentul profită că suntem topiţi de căldură şi ne testează vigilenţa. Ce au făcut în ultimele zile este atentat la siguranţa naţională. Cred că singura soluţie este dizolvarea Parlamentului, pentru că parlamentarii îşi fac legile lor şi ne sfidează pe noi. Cerem dizolvarea Parlamentului”, a spus Bogdan Rădulescu, unul dintre organizatorii protestului.

Protestul s-a încheiat în jurul orei 20:00. Manifestări similare au avut loc în București și Timișoara.

Vineri, 24 iunie, va avea loc un nou protest de la ora 20:00, tot în Piața Unirii.

Urmăriți în continuare o galerie foto semnată de Dan Bodea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu