Peste 1000 de sancțiuni contravenționale în numai o săptămână

Mașinile parcate pe trotuar sunt ceva la ordinea zilei în Orașul Comoară

Poliţia Locală a efectuat, în perioada 9 -15 octombrie 2015, acțiuni zilnice de verificare, care s-au finalizat cu 1103 sancţiuni contravenţionale în valoare de 153.600 lei.

Cele mai multe încălcări ale legii au fost opririle și staţionările neregulamentare pe carosabil, peste 300 constatate de polițiști timp de o săptămână. Șoferii clujeni se pare că opresc pe unde apucă.  Din cele peste 300 de amenzi aplicate în acest sens 118 au fost sancţiuni pentru oprirea și staționarea neregulamentară pe banda de circulaţie,  28 pentru opriri în staţii CTP,  57 în intersecţii și sensuri giratorii,  11  pe treceri de pietoni,  105 pe piste de biciclete și 540 sancţiuni contravenţionale aplicate pentru opriri/staţionări neregulamentare pe trotuar şi zone rezidenţiale.

Au fost amendați și șapte cereșetori și au fost depistate 29 persoane fără adăpost. Au fost verificate 25 organizări de şantier şi aplicate 11 sancţiuni contravenţionale pentru murdărire carosabil. De asemenea, au fost verificate 36 construcţii şi 21 mijloace publicitare, fiind aplicate 4 sancţiuni şi desfiinţate 2 mijloace publicitare.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.


Publicitate

Postaţi un comentariu