Percheziții în cazul medicului Lucan, suspect de delapidare

Mihai Lucan | Foto: Dan Bodea

Procurorii DIICOT fac în această dimineaţă perchezitii în cinci locuri din Cluj, printre care la clinică medicală privată Lukmed, a chirurgul Mihai Lucan, și la domiciliul medicului. Acțiunea vizează destructurarea unui grup infractional organizat care a delapidat Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj, printre cei vizaţi fiind şi Lucan.

Conform procurorilor, membrii grupului au prejudiciat Institutul prin „însuşirea, folosirea, traficarea, după caz, a bunurilor aflate în patrimoniul institutului, respectiv a serviciilor medicale specifice prestate de către angajaţii acestei unităţi sanitare, în beneficiul clinicii medicale aparţinând SC LUKMED SRL, entitate prin intermediul căreia susnumiţii şi-au promovat interesele”, relatează agenția de presă news.ro.

Perioada vizată este începutul anului 2005 – sfârşitul anului 2016, când, prin faptele lor, suspecţii au prejudiciat institutul cu o sumă în cuantum de 5.169.406,91 lei. Mai multe detalii juridice, aici

Rise Project sintetizează speța spunând că Mihai Lucan „a făcut banii mutând pacienții de la Institut la clinica lui privată, și-napoi, ca să să fie tratați post-operator pe banii statului”. 

Şapte suspecţi, printre care și Mihai Lucan, şi alte 30 de persoane urmează să fie aduse la audieri. La domiciliul medicului a ajuns în această dimineață avocatul Eugen Iordăchescu, care nu a făcut declarații. 

În schimb, în fața casei lui Lucan a făcut declarații deputatul USR Emanuel Ungureanu, o persoane care a atras în repetate rânduri atenția cu privire la activitatea chirurgului, cu mult înainte de a fi ales în Parlament, în 2016. „După 10 ani de zile se opreşte jaful din instituţii medicale şi jaful asupra bolnavilor. Este cea mai bună veste de Crăciun”, a afirmat Ungureanu, citat de Adevărul.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu