Categoria: Actualitate

Prima bază din România de pregătire pentru intervenții în situații de urgență, inaugurată la Valea Ierii (jud. Cluj)

Prima bază din România de pregătire pentru intervenții în situații de urgență, inaugurată la Valea Ierii (jud. Cluj)

Crucea Roşie a deschis în comuna Valea Ierii (jud. Cluj) prima bază de pregătire de prim-ajutor şi intervenţie în situaţii de urgenţă din România. Investiția se ridică la 7,8 milioane de lei, iar construcția a durat circa trei ani de zile.
Citeste mai departe ›
Rain or Shine. Soarele de la Electric Castle 2017  a adus lumină în casele a 11 copii

Rain or Shine. Soarele de la Electric Castle 2017 a adus lumină în casele a 11 copii

Electric Castle Festival  a reuşit să schimbe viaţa a 25 de familii din România, în urma campaniei  „Rain or Shine”, derulată la cea mai recentă ediție a festivalului.

Echipele organizației „Free Miorița”, cea care implementează campania inițiată de Electric Castle, s-au apucat de treabă imediat după finalul ediției cu numărul V a festivalului.…

Citeste mai departe ›
Restricţii de circulaţie, duminică 24 septembrie

Restricţii de circulaţie, duminică 24 septembrie

Primăria Cluj-Napoca anunţă restricţii de circulaţie pentru duminică 24 septembrie cu ocazia Crosului Companiilor. 

“Pentru desfășurarea în bune condiții a evenimentului ,,Crosul Companiilor B2RUN Cluj-Napoca 2017”, în 24 septembrie 2017, va fi restricţionată circulația rutieră pe traseul Cluj Arena- Splaiul Independenței – str.

Citeste mai departe ›
Foto: Dan Bodea

David Ciceo rămâne fără funcţia de director al aeroportului. Noul consiliu de administraţie va organiza concurs pentru funcţiile de conducere de la aeroport

Trei societăţi ale Consiliului Judeţean Cluj, respectiv Aeroportul Avram Iancu, societatea Univers T şi Drumuri şi Poduri Judeţene au noi consilii de administraţie, după ce mandatul vechilor consilii a expirat. Consilierii judeţeni au aprobat în şedinţa de astăzi componenţa noilor consilii de administraţie a celor trei societăţi pe acţiuni.…

Citeste mai departe ›
#OamenidinUBER: Andreea conduce cu UBER pentru a ajuta copiii

#OamenidinUBER: Andreea conduce cu UBER pentru a ajuta copiii

Cea mai mare pasiune a Andreei este să ajute oamenii. Ardeleancă crescută în Teleorman, are 32 de ani, este de profesie kinetoterapeut și a lucrat mereu cu copii. Tot copiii sunt și motivul principal pentru care conduce cu UBER: ca să câștige venituri suplimentare pentru a putea să îi ajute pe cei care au fost mai puțin norocoși decât noi.

Citeste mai departe ›
Foto: Cătălina Flămânzeanu

Oana Pellea, invitată de onoare la Festivalul Internațional de Carte Transilvania

Actrița și scriitoarea Oana Pellea este invitată de onoare la Festivalul Internațional de Carte Transilvania, unde va purta un dialog cu cititorii moderat de Anca Măniuțiu. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.…

Citeste mai departe ›
250 de kg de legume și fructe confiscate și amenzi de 6000 de lei pentru comerț neautorizat

250 de kg de legume și fructe confiscate și amenzi de 6000 de lei pentru comerț neautorizat

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială și de la Serviciului Ordine și siguranță publică au desfășurat o acțiune de verificare privind expunerea legumelor și fructelor în exteriorul spațiilor comerciale, în zona construită protejată ultracentrală a municipiului Cluj-Napoca.…

Citeste mai departe ›
Tramvaiele de pe linia 101 vor fi înlocuite duminică 24 septembrie cu autobuze

Tramvaiele de pe linia 101 vor fi înlocuite duminică 24 septembrie cu autobuze

Duminică 24 septembrie 2017, intre orele 6:00–13:00, pe perioada desfasurarii  Crosului Companiilor Cluj-Napoca, tramvaiele de pe linia 101 vor fi inlocuite cu autobuze, care vor circula pe urmatorul traseu deviat:

 – Intors: Primaverii – Plopilor – Spl.…

Citeste mai departe ›
Localitatea Florești

Șeful Biroului de Urbanism din Primăria Florești, cercetat de ANI pentru conflict de interese

Potrivit unui comunicat de presă remis de Agenția Națională de Integritate, instituția a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Alexandru Lădariu , șef Birou Urbanism din cadrul Primăriei comunei Florești, județul Cluj.…

Citeste mai departe ›
Premieră: 2.000.000 de pasageri pe aeroportul clujean

Premieră: 2.000.000 de pasageri pe aeroportul clujean

 Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a înregistrat, joi, pentru prima dată în istoria sa, două milioane de pasageri într-un an, iar evenimentul a fost marcat într-un cadru festiv, în prezenţa oficialităţilor judeţului.…

Citeste mai departe ›
Floreștiul, după furtună: „Am avut balcon și nu mai am. Sunt șocată”

Floreștiul, după furtună: „Am avut balcon și nu mai am. Sunt șocată”

Când locuiești la etajul trei al unui bloc aflat încă în garanție, să rămâi fără balcon e unul dintre lucrurile la care cel mai probabil nu te-ai aștepta niciodată. Pentru Larisa însă, acest scenariu a devenit realitate luni dimineața, când a ajuns în fața blocului în care locuiește.…

Citeste mai departe ›
Foto: Dan Bodea

Clujul caselor și apartamentelor pet friendly

„Clienții te găsesc și în gaură de șarpe dacă practici prețuri mici și servicii de calitate”. La această convingere a ajuns Mihail Patrinichi, tânărul din spatele unui proiect curajos lansat în ultimii doi ani pe piața din Cluj.…

Citeste mai departe ›