Ora Pământului: Consiliul Judeţean stinge luminile în clădirile sale sâmbătă între 20.30 – 21.30

Sediul Consiliului Județean Cluj

Consiliul Judeţean Cluj se alătură şi în acest an campaniei internaționale „Ora Pământului”, prin care oameni, organizaţii, companii şi instituţii publice de pe întreg Globul fac un apel de conștientizare referitor la necesitatea economisirii resurselor mediului înconjurător.

Acţiunea, desfăşurată sub sloganul „Dăruiește naturii energia ta”, va avea loc sâmbătă, 25 martie 2017, începând cu ora 20.30 când la sediul instituţiei situat pe Calea Dorobanţilor nr. 106,  va fi sistată iluminarea ambientală exterioară. Totodată, între orele 20.30 şi 21.30, clădirile tuturor instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean, exceptând cele în care se desfăşoară activităţi care presupun existenţa unui consum de electricitate neîntrerupt, cum sunt unităţile spitaliceşti, vor reduce la maxim sau chiar vor sista folosirea energiei electrice. 

Potrivit datelor transmise de un furnizor de energie din România, cantitatea de energie pe care gospodăriile românilor ar putea să o economisească în timpul Orei Pământului ar fi suficientă, de exemplu, pentru a asigura consumul de electricitate al unui spital regional timp de un an întreg sau pentru funcţionarea iluminatului public într-un oraş cu 300.000 locuitori timp de trei luni, ori pentru a ține aprins permanent un singur bec economic LED  timp de 32 de mii de ani.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu