Oana Mîndruţ: În voluntariat ai impresia că-i ajuţi pe alţii, dar te ajuţi pe tine 

 
Poate că aşa a fost să fie, că e doar o întâmplare. Dar poate că e mai mult de atât faptul că iniţialele numelui Oanei Mîndruţ sunt OM. Un simplu OM, care, mai ales în ultima vreme, îşi găseşte fericirea şi liniştea interioară în a-i ajuta pe alţii. A început cu voluntariatul încă din facultate, pe la 18-19 ani, dar atunci era şi foarte preocupată de cariera ei. Avea în ea germenii ajutorării aproapelui, însă scânteia care a aprins focul mocnit s-a produs în 2015, pe când era în India. Acolo a văzut că fericirea şi pacea sufletului nu depind de aspectele materiale. Aşa a renunţat la o slujbă bănoasă, a renunţat la toate gândurile sale privitoare la carieră şi s-a dedicat complet voluntariatului, sprijinirii celor de lângă ea, mai ales a copiilor aflaţi în nevoie. A iniţiat şi a dezvoltat zeci de proiecte şi acţiuni de sprijinire a celor bătuţi de soartă şi i-au trecut prin mână şi prin suflet sute de copii. Şi, cu toate dificultăţile pe care le întâmpină, cu toate restricţiile pe care a fost nevoită să şi le impună, este hotărâtă să meargă mai departe, pentru că energia de care are nevoie o primeşte fie şi numai dintr-o flamă de bucurie pe care o poate citi pe chipul celui ajutat. Bucurie pe care ar vrea să vadă şi în expediţia pe care o va face luna viitoare în Nepal, pentru a-i ajuta pe copiii de acolo, şi la fel şi în cea pe care şi-o propune pentru anul viitor, în Burkina Faso, unde nişte români din Italia au construit deja o a doua şcoală pentru copiii din Africa.
 
Poţi să fii foarte fericit chiar sărac fiind
 
– Faceţi de ceva vreme voluntariat. Cum aţi început?
– Am deschis ONG-ul în 2014, octombrie, încă eram în Bucureşti. Lucram pentru o companie norvegiană, câştigam foarte bine, dar nu eram fericită deloc, deşi îmi permiteam foarte multe lucruri pe care acum nu mi le mai permit. Am deschis ONG ul, nu m-am gândit, nu mi-am făcut nici un fel de plan. Pur şi simplu l-am deschis. Eu demult am colaborat cu diverşi, am făcut voluntariat şi-n timpul meu liber şi simţeam cumva să fac propriile mele proiecte. Aşa l-am făcut. În 2015, după vizita mea din India, care mi-a resetat viaţa cu 180 de grade, în momentul în care m-am întors am ştiut că n-o să mai rămân acolo. M-am întors în octombrie, le-am dat preavizul şi-n decembrie, înainte de Crăciun, m-am întors de tot la Cluj. În momentul în care m-am hotrărât am ştiut că o să fac doar asta. De doi ani rezist eroic, nu ştiu cât o să mai rezist, pentru că eu practic trăiesc din banii strânşi de 9 ani în Bucureşti. N-aş fi putut dacă eram angajată undeva să fac tot ce am făcut. Nu regret nimic, mi-aş dori să pot să fac în continuare doar asta.
 
– Ce v-a determinat, de fapt?
– Am simţit că traiectoria mea nu-i cea bună şi că mi-am irosit cumva jumătate din viaţă. Am făcut 40 de ani în anul respectiv şi am simţit cumva că e suficient cât am lucrat pentru alţii, că nu mai vreau. Cred că m-a şocat pur şi simplu faptul că oamenii aceia din India erau atât de săraci şi atât de senini şi de veseli. Atunci am realizat efectiv -ştiam teoretic-, atunci mi s-a produs declicul că, de fapt, fericirea nu-i în chestiile materiale şi că poţi să fii foarte fericit chiar şi sărac fiind, dacă eşti împăcat cu tine însuţi.
 
– A fost nevoie de mult drum pentru convingerea aceasta?
– La mine a fost nevoie de 40 de ani.
 
– Dacă mergeaţi la 20 de ani în India?
– Nu, cred că nu eram coaptă. Trebuia să trec prin toate experienţele de până acum ca să ajung la asta.
 
– Înclinaţia spre voluntariat de unde vine?
– O am de pe vremea când eram încă studentă în Cluj. Tot timpul simţeam nevoia să-i ajut pe ceilalţi. Cred că firea mea mai sensibilă… Am simţit nevoia să mă fac utilă într-un fel sau altul.
 
– Ce v-a impresionat, marcat cel mai mult în activitatea dumneavoastră?
– Suferinţa copiilor, fizică în primul rând, care n-ar trebui să existe. Şi debusolarea părinţilor, care nu ştiu deloc să gestioneze problemele cu copiii.
 
Nu suntem educaţi să ajutăm
 
– Cum vedeţi voluntariatul în România, în ce stadiu e?
– Am citit de curând un studiu făcut de cei de la Asociaţia de Relaţii Comunitare şi acolo datele zic foarte clar că 7% dintre români au voluntariat cel puţin o dată în viaţa lor pentru un ONG. Mie mi se pare extrem de puţin faţă de ce ştiu că se întâmplă dincolo şi m-am simţit aşa de frustrată şi de necăjită. Am văzut şi în Grecia, anul trecut, erau sute de voluntari, cei mai mulţi spanioli, dar erau din SUA, Belgia, Noua Zeelandă şi noi eram doi români amărâţi. Alţii sunt mult mai implicaţi decât noi în societate. Şi donaţiile se strâng mult mai uşor. Îmi spunea cineva că în Italia, de exemplu, nu are probleme de strâns bani.
 
– La noi de ce merge aşa de greu? Şi cu voluntariatul şi cu donaţiile.
– Pentru că nu ne-a învăţat nimeni vreodată că trebuie să-i ajutăm şi pe alţii. Lucrurile astea ar trebui să se înveţe în şcoală, exact ce fac eu cu „Educaţie pentru suflet”. Nu suntem educaţi să gândim aşa. Dar cine a făcut o dată, cu siguranţă va mai face şi a doua oară. Pentru că, în povestea aceasta, tu ai impresia că-i ajuţi pe alţii, dar, de fapt, te ajuţi pe tine. Pentru că fiecare dintre noi, inclusiv aceştia care mergem în Nepal, avem propriile răni şi cu siguranţă motivul pentru care o să ajungă acolo e şi să se vindece ei pe ei. Iar legat de aşa-zisa filantropie în România… Nu ştiu exact procentele, dar sigur e sub 25% ponderea firmelor care au preferat ca în loc să dea statului profitul, să facă acea direcţionare de 20% din profit către ONG-uri. Din păcate, toată lumea dă la cele care deja sunt foarte vizibile şi care au şi nişte bugete pe măsură. Adică, nu oricine îşi poate face reclamă şi clipuri pe tv etc. E cumva un cerc vicios. Pentru că tu, fiind mic, chiar dacă faci treabă bună… Eu cu bani puţini am făcut enorm de mult, dar pentru că i-am direcţionat pe toţi spre proiecte, nu mi-am angajat oameni, n-am dat salarii, nu i-am împrăştiat în alte părţi. Dar cu cât creşti mai mare… Sunt ONG-uri în România care au câte 50 de angajaţi. Atunci, eu îmi pun problema dacă acel ONG, când ajunge la o răscruce şi nu mai are bani, o să se gândească la beneficiari sau la a susţine salariile angajaţilor?! Eu nu vreau să ajung niciodată atât de mare încât să mă gândesc la chestia asta, dar aş vrea să găsesc nişte firme care să preia cumva câte un proiect, să ştie că lunar am nevoie de o mie de lei şi să am cumva asigurat confortul psihic că pot să-l continui după ce-mi se termină finanţarea. Din păcate, la noi, ce zic firmele că e filantropie, implicare socială, e, de fapt, un troc. Pentru că nimeni nu-ţi dă bani doar aşa, pentru proiect, pentru beneficiari. Îţi dă cumva bani condiţionat de publicitate, de promovare etc. Statul român, pe de altă parte… Acum vor să umble şi la cei 2% şi să-i scoată din codul fiscal. În Norvegia, statul are fonduri special alocate pentru ONG-uri, Germania la fel. Foarte multe dintre serviciile sociale sunt externalizate spre ONG-uri. În loc să plătească bugetele direcţiilor pentru protecţia copilului… Cei care „se îngrijesc” de aceşti copii primesc de la 1.800 la 2.200 de lei/lună pentru un copil. Şi au sute, că, evident, sunt lacomi, în loc să ia mai puţini şi să se poată îngriji de ei.
 
„E foarte dur ce zic, dar e foarte adevărat: copiii aceştia care ies din sistemul instituţionalizat –le zic copii, deşi au 18 ani-, în momentul în care ies din instituţie, n-au familie, nu-i angajează nimeni, sunt exact ca nişte animale care au crescut într-o cuşcă, cumva având tot ce le trebuie din punct de vedere material, dar nimic sufletesc şi intelectual. Sunt ca nişte animale cărora li s-a deschis uşa de la cuşcă şi sunt lăsaţi liberi. Din păcate lumea nu ştie, dar ei nu sunt monitorizaţi în nici un fel după ce ies de acolo. Mulţi dintre ei se sinucid, pentru că nu văd nicio soluţie, n-au unde să locuiască, n-au nimic. Şi o parte dintre ei ajung la Gara de Nord sau înfundă puşcăriile etc. Atunci, eu m-am axat pe cei care au potenţial intelectual, doar că nimeni nu le-a spus vreodată eşti bun, poţi, eşti frumos, şi atunci eu, sâmbăta, în timpul meu liber, aveam tot felul de workshop-uri cu ei şi încercam să remediez acolo unde vedeam că este o problemă. Făceam şi fac în continuare, pe skype, ore de limba română pentru Bacalaureat, cu o parte dintre ei”, Oana Mîndruţ
 
– Cum ar putea fi revigorat voluntariatul în România? E nevoie şi de o implicare mai mare a statului?
– Statul cumva încurajează. Pentru voluntarii care fac voluntariat pentru pregătirea lor, e considerată experienţă în muncă. Şcoala ar avea un mare rol de spus în educaţia de acest gen, începând cu clasele mici. M-ar bucura ca facultăţile să preia modelul american şi să găsească o pârghie prin care cumva să-i oblige pe studenţi să facă partea aceasta de service learning, de implicare în voluntariat. Astea cred că-s soluţiile. Nu e nimic magic, nu trebuie să inventăm roata, ci să luăm exemplele bune de la alţii.
Pe de altă parte –şi asta ar putea să facă cineva cu forţă de lobby- ar trebui ca cei 2% de la persoane fizice şi până în 20% pe profit la persoane juridice, la cei care nu-i direcţionează spre un anumit ONG, să fie adunaţi, la nivelul statului, într-un un fond special pentru ONG-uri, să se facă un juriu, nişte criterii de selecţie şi să vină ONG-urile cu proiecte multianuale. Pentru că marea problemă a ONG-urilor este sustenabilitatea. Ei, în momentul în care termină un proiect pentru care au finanţare, nu mai au cum să-l continue şi te opreşti undeva la jumătatea drumului, în cel mai bun caz. Evident, pentru ONG-uri serioase să fie aceşti bani, că multe ONG-uri din România nu-şi merită acest statut, sunt adevărate afaceri pe statut de ONG.
Aş umbla un pic şi la legea ONG-urilor şi aş spune că dacă măcar 50% din activitatea ONG-ului respectiv nu este fără profit, proiect social şi nu ajută într-adevăr beneficiarii care au probleme, şi sunt de fapt proiecte din care tu câştigi bani… Atunci nu mai e ONG, e afacere socială sau altceva. Eu am ieşit cu 6.000 de lei în minus pe anul trecut. La fel, şcolile şi-au făcut asociaţii, bisericile şi-au făcut asociaţii, toate firmele care vor să spele bani şi-au făcut ONG-uri. În România sunt aproape 40.000 de ONG-uri, din care jumătate depun anual bilanţ, jumătate sunt cumva active. Atunci, sigur că lumea nu mai are încredere când aude, pentru că ştie diverse cazuri şi se gândesc că de ce să dea banii la ăia, când ei învârt milioane de euro.
Încă o idee. Există o agenţie, RoAid, care dă bai serioşi unor ONG-uri din alte ţări, ca un fel de ajutor al statului român. Le-am scris să-şi modifice statutul, ca o parte din banii aceia să fie puşi într-un fel de program de tip granturi, prin care şi voluntarii români ca noi, care vor să meargă în fiecare an undeva ca să-i ajute pe alţii, să poată beneficia de un mic suport. Aşa i-ar încuraja pe mulţi.
 
– Dar rolul bisericii?
– Evident că şi biserica ar trebui să se preocupe de tot ce am povestit până acum. Sunt unii preoţi cu har care chiar fac nişte lucruri extraordinare, care au grijă de zeci de copii de la centrele de plasament. Dar sunt puţini. Biserica ar putea să facă mult mai mult.
 
„Dintr-o fată care tot timpul şi-a dorit o carieră, acum, dintr-o dată, nu mă mai interesează asta. De când am fost în India, dar mocnea în mine. Acum simt că viaţa mea contează. Eu mi-am redus foarte, foarte mult cheltuielile. Mi-am dat seama că nu am nevoie de toate lucrurile acelea pe care le cumpăram. De ce ai nevoie de trei paltoane, de ce ai nevoie de zece perechi de pantofi? Adică, poţi să trăieşti cu mult mai puţin. Dacă îţi reduci foarte mult cheltuielile şi renunţi la unele plăceri, cum ar fi pentru mine, de exemplu, să văd lumea, că acum nu-mi mai permit, poţi să faci numai voluntariat”.
Sunt fericită deoarece cu resurse umane şi materiale infinit mai mici decât ale altor ong-uri am reuşit să facem mult pentru comunitate şi toate proiectele noastre produc schimbări reale şi nu doar acoperă temporar nişte nevoi. Mă simt norocoasă deoarece am reuşit să conving mulţi oameni să creadă şi ei în visele noastre şi să ne sprijine pentru îndeplinirea lor şi, de asemenea, că am reuşit să avem alături, în proiectele noastre, instituţii de marcă din Cluj-Napoca sau alte ong-uri partenere de referinţă în domeniul educaţiei. Un proiect de care sunt mândră şi pe care-l voi continua în fiecare an este cel legat de voluntariatul internaţional. Am început cumva acest demers acum doi ani, când, deşi eram în India din cu totul alte motive, viaţa mi-a scos în cale nişte copii care aveau nevoie de ajutor. Anul trecut am mers două săptămâni în Grecia pentru a voluntaria pentru copiii refugiaţilor din Siria. Anul acesta voi voluntaria în cea mai mare expediţie umanitară în afara ţării formată din voluntari români – Life for Nepal 2017. Deja mă gândesc pentru la anul la alte posibile destinaţii – poate Africa, poate America de Sud, poate Asia”.
 
Nepal, extremă urgenţă

Asociaţia Life Education for All din Cluj-Napoca şi Asociația Volunteer for Life din Bucureşti organizează cea mai mare expediţie umanitară românească în Nepal, la care doritorii pot contribui cu bani sau cu bunuri.
“În perioada 1-23 iunie, Asociația Volunteer for Life din Bucureşti şi Asociația Life Education for All Cluj-Napoca vor organiza cea mai mare expediție umanitară din România desfășurată de voluntari români în străinătate, “Life for Nepal 2017”, la care vor participa 17 persoane. Obiectivele expediției umanitare sunt dotarea cu aparatură medicală și consumabile a celui mai mare spital din Khatmandu, Manmohan Memorial Community, care deservește circa 1,5 milioane de locuitori, efectuarea de intervenții medicale și chirurgicale de către medicii români voluntari în această campanie, dotarea cu rechizite școlare, consumabile, aparatură, cărți în limba engleză și jucării educaționale a școlilor din regiunile în care va ajunge expediția umanitară. Prin dotarea cu aparatură medicală și consumabile a Manmohan Memorial Community Hospital vom contribui la îmbunătățirea serviciilor medicale pentru aproximativ 1,5 milioane de locuitori din Khatmandu. De asemenea, prin activitățile de voluntariat medical, medici români în colaborare cu medici nepalezi vor acorda consultații medicale pentru locuitorii din cinci sate greu accesibile și izolate unde locuiesc circa 1.400 de oameni. Prin activitățile de voluntariat educațional vom derula activități de educație nonformală și învățare a limbii engleze pentru cei aproximativ 700 de copii din regiunile Kathmandu, Pokhara, Chitwan și Thamel”, spune Oana Mîndruţ, preşedintele Asociaţiei Life Education for All Cluj

 
CVoluntar

Oana Mîndruţ (41 de ani) a absolvit Facultatea de Ştiinte Politice (secţia Jurnalism) şi Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB, are un master în Comunicare politică în co-tutelă cu Universitatea Marne la Valee (Franţa). Este trainer în domeniul comunicării şi autorul a două cărţi: “Arta de a trăi cu eleganţă” (2012) şi “Arta comunicării-de la A la Z”.
În octombrie 2014 a înfiinţat Asociaţia Life Education for All, iar de atunci a făcut multe evenimente şi a derulat şase proiecte, dintre care patru continuă şi în prezent.
Proiectele Life Education for All au fost premiate în cei doi ani de existenţă; de exemplu, anul trecut au fost finalişti la Bursa Binelui cu proiectul “Educaţie pentru suflet”, iar anul acesta au fost din nou finalişti cu proiectul “Sunet pentru Sănătatea Copiilor”. Pentru ultimul a luat la finalul anului trecut premiul I pt “Cea mai buna campanie de fundraising pentru organizaţiile mici” în cadrul Galei “Oameni pentru oameni” şi tot la finalul anului trecut a luat premiul pentru categoria “Voluntari-Activiști pentru contribuția la sporirea solidarității globale și la crearea unei lumi mai bune” în cadrul Galei Solidarităţii Internaţionale pe care l-a împărţit cu alţi voluntari, Alina Petcu şi Ionuţ Ursu.
Dintre rezultatele importante pe care le-a obţinut în urma implementării proiectelor Life Education for All:
-înfiinţarea Consiliului Tinerilor Institutionalizaţi prin care tinerii din centrele de plasament au căpătat o Voce (prin proiectul “Eu, Tu, El, Ea – Noi ne reprezentăm”, finanţat prin Fondul de Inovare Civică de către FDSC şi derulat împreună cu alte două ong-uri partenere)
-saloanele de copii bolnavi cronic din 8 spitale din România au fost dotate cu audioteci, în cadrul proiectului “Sunet pentru Sănătatea Copiilor”
-sute de copii bolnavi cronic si părinţii lor internaţi pe secţiile de oncologie, nefrologie şi psihiatrie pediatrică din Cluj beneficiază de atelierele de art-terapie şi de grupurile de suport de trei ori săptămânal, în cadrul proiectului “Artă pentru Sănătatea Copiilor”
-două spitale din Cluj Napoca au fost pictate cu voluntari (Pediatrie 2 şi Secţia de copii de la Spitalul de Boli Infecţioase)
-din toamnă va demara un alt proiect, “Grădini terapeutice pentru sănătatea copiilor”, prin care vor transforma curţile clinicilor Pediatrie 3 şi Psihiatrie Pediatrică în grădini terapeutice
-sute de copii au beneficiat de workshop-uri de bune maniere în cadrul săptămânii altfel (în ultimii doi ani), de programe de educaţie informală centrate pe dezvoltarea caracterului şi a unui sistem de valori, precum şi de taberele “Educaţie pentru Suflet”, în cadrul proiectului cu acelaşi nume
-150 de tineri din sistemul de protecţie a copilului au fost formaţi sau au beneficiat de taberele de dezvoltare personal, în cadrul proiectului “Educaţie pentru Viaţă”
-25 de studenţi au fost pregătiţi să devină “voluntari profesionişti”, în cadrul proiectului “Ajută ca să te ajuţi!”, proiect prin care se doreşte implementarea şi în universităţile clujene a conceptului “service learning”, a învăţării prin implicare în activităţi sociale de voluntariat


Publicitate

Postaţi un comentariu