O sută de companii și organizații recrutează la Târgul de Cariere de la Cluj

Aproximativ o sută de companii și organizații recrutează în perioada 29 martie-1 aprilie în cadrul Târgului de Cariere de la Cluj. Evenimentul va avea două ediții, una dedicată oportunităților de carieră din domenii diverse (Târgul de Cariere Cluj Global, 29-30 martie) și una specială pentru sectorul IT (Târgul de Cariere în IT, 31 martie-1 aprilie). La cele două evenimente sunt disponibile atât joburi, cât și internshipuri, oportunități de practică și de voluntariat în domenii precum IT&Software, inginerie, turism, HR, marketing, financiar, administrativ, relații cu clienții, retail, auto&automotive, vânzări, producție.

„La Târgul de Cariere Cluj Global participă 63 de companii și organizații care au disponibile joburi, internshipuri și stagii de practică, în timp ce la Târgul de Cariere în IT vor recruta 42 de companii și organizații din domeniul IT. La ambele târguri vom avea seminarii la care accesul este gratuit pentru participanți, iar la Târgul dedicat IT-ului pasionații și specialiștii acestui domeniu pot să-și testeze viteza de programare în cadrul competițiilor deja cunoscute de Speed Coding Challenge”, declară Louisa Olar, directorul Târgului de Cariere.

Astfel, la Târgul de Cariere Cluj Global compania Arvato Bertelsmann recrutează pentru posturi în domeniul relației cu clienții și caută printre altele vorbitori de engleză, germană, suedeză, finlandeză, norvegiană, Emerson are disponibile 25 de poziții în Oradea, iar Genpact caută noi angajați, pe lângă cei 60.000 existenți acum la nivel internațional.

Lidl, unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, îi așteaptă pe tinerii ambițioși să se înscrie în Campionatul de Management LIDL, un program de Management Trainee de 12 luni.

„Vom participa la ediția de primăvară a Târgului de Cariere Cluj Global cu aproximativ 75 de oportunități de angajare. Căutăm agenți servicii clienți, analiști web, economiști și specialiști marketing. Angajăm atât persoane cu experiență, cât și proaspăt absolvenți sau studenți.  Căutăm preponderent persoane care au cunoștințe de limbă engleză, nivel avansat”, spune Enikő László, PR Specialist la Yardi Systems.

Angajări la Târgul de Cariere (TdC) din 29 și 30 martie fac și companiile Absolute Jobs, din domeniul recrutării, Bombardier, companie din sectorul serviciilor, Bosch, grup prezent pe piaţa din România de peste 20 de ani şi care numără aproximativ 3.000 de angajaţi, Bosch Rexroth, din domeniul producției care caută în special ingineri. În plus, recrutări fac companiile buw și E.ON Services din sfera serviciilor, CSI România din producție&tehnică. Kaufland recrutează la Târgul de Cariere Cluj Global șefi de departament, asistenți manager, trainee logistică și manageri de proiect, în timp ce angajări importante se fac și la McDonald’s, Office Depot, Porsche Engineering, Steelcase, Sykes și Welocalize.

„Avem aproximativ 30 de posturi deschise, căutăm IT (SAP SD, Application Engineer, 3D Modeling, Database Administrator, Service Desk German), Finance (Accounts Payable, Accounts Receivable, General Ledger, Financial Analyst), Operations (Customer Service Support,  Manufacturing Enginner, Cost Reduction Engineer), Marketing Communication Specialist, Internships in IT, Operations, Finance. Căutăm persoane cu experiență de minim 1-2 ani pentru majoritatea posurilor, dar și seniori, plus pogramele de internship pe care le extindem acum în toate departamentele noastre”, afirmă Anamaria Caitaz, Human Resources Specialist la Steelcase.

În plus, la Târgul de Cariere Cluj Global mai participă Academy+Plus,  o școală alternativă cu metoda de studiu bazată pe module practice, Active Labs, care va oferi consultanță în scrierea CV-urilor, Adecco, AIESEC, Arabesque, Arcus.plan, companie care recrutează pentru străinătate, Careers in White, CIE Matricon, ContiTech Fluid Automotive România, CRH Romania, De’Longhi, E VAN WIJK Logistic, Evalueserve, EXL Service, Fapte, FastTrackIT, Flanco, Fujikura Automotive România, Generali, HOLA Media, JYSK, Kastamonu România, KFC, KUKA Systems.

De asemenea, recrutări fac și companii și organizații precum Leroy Merlin, Lugera, Mathias Corvinus Collegium, Obiettivo Lavoro, Pizza Hut, ProCredit Bank România, RE/MAX, Salad Box, STA Travel, Asociația Tehnică de Formare Profesională “TEACH lNG”, Terapia – a SUN PHARMA Company, The Duke of Edinburgh’s International Award, Thomsons Online Benefits, TotalStay Group, ULMA Packaging, Universal Alloy Corporation, Vodafone, Vos Logistics, Zollner Elektronik AG.

La târgul specializat în IT participă companii precum Accesa, Intacct Development, Accenture, Bosch, Coresystems Software, Emerson, Garmin, Moqups, msg systems România, National Instruments, Porsche Engineering, Siemens, Steelcase, Welocalize.

Kaufland, seminar la TdC Global

Candidații de la Târgul de Cariere Cluj Global pot participa la un seminar organizat de compania Kaufland. În cadrul prezentării, cei interesați vor afla cum își pot clădi o carieră în cadrul retailerului, iar pe parcursul a 12 luni vor avea ocazia de a lucra îndeaproape cu echipa de management a departamentelor care deservesc funcționarea magazinelor Kaufland. Participarea la seminar este gratuită, dar locurile sunt limitate. Înscrieri se pot face aici: http://www.targuldecariere.ro/cluj-global/seminarii/

Târgul de Cariere Cluj Global va avea loc în 29 și 30 martie la Sala Polivalentă între orele 10:00-16:00. Apoi urmează Târgul de Cariere în IT, în 31 martie și 1 aprilie, tot la Sala Polivalentă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu