O poveste despre frați

Bulevardul Ferdinand, în ziua aniversării centenarului unirii, o stradă mereu aglomerată cu numeroase mașini, oameni și un zgomot permanent, a fost de această dată mai tăcută. Zidurile de piatră străjuiesc de mii de ani drumul ce duce la podul peste Someș. Este vechea Platea Pontis, drum construit probabil de cei care au întemeiat această așezare în urmă cu multe secole. Pe acolo or fi trecut legiunile romane, or fi trecut barbarii în drumul lor spre tezaurele romane, pe acolo s-au scris numeroase pagini de istorie a unui oraș ce sunt purtate în pământul și pietrele sale, mistere pe care înțelepciunea istoricilor, a cercetătorilor plini de răbdare încearcă să le deslușească și rescriu povestea milenară a orașului.

În afară de câteva podoabe pe care edilii le-au așezat ca să dea o atmosferă sărbătorească orașului în an centenar, prea puține lucruri amintesc oamenilor despre istoria ce s-a scris pe această stradă. Ne atrag mai mult aromele îmbătătoare ale bunătăților din târgul de Crăciun, sau artificiile de zi și de noapte din Piața Avram Iancu, defilarea militară sau concertele tinerești din Piața Unirii.

Mergând spre Cetățuie vederea este captată de crucea ce reflectă razele reci ale soarelui de început de decembrie. Crucea, simbolul patimilor și învierii îmi invocă imaginea acestui oraș din urmă cu un secol. Actul de la Alba Iulia nu a adus cu sine unirea de fapt. La Cluj atmosfera era una incendiară. După 1848 Clujul a fost locul ce a inspirat temeri din cele mai cumplite ardelenilor români. Aici s-au hotărât multe fapte care au scandalizat întreaga națiune română din Transilvania, de la unirea Transilvaniei cu Ungaria la procesul memorandiștilor. Pe aici au trecut recruții români ce au plecat să moară pentru un împărat ce se înstrăinase de ei. Prin Cluj au trecut triști și umiliți prizonierii români duși spre lagăre. Nu întâmplător, orașul de pe Someșul Mic a căpătat tristul renume de Golgotă a românilor. Deasupra acestei Golgote trebuia să stea o cruce.

Pe la mijlocul străzii pe partea stângă cum se merge spre Someș, la intersecția cu strada Octavian Petrovici se află clădirea unde s-a aflat Senatul Național Român din Ardeal. Această formă asociativă a românilor din Cluj și-a desfășurat scurta sa activitate în clădirea Băncii Economul. Atât senatul cât și banca erau conduse de impetuosul avocat Dr. Amos Frâncu. Acesta s-a afirmat încă din timpul procesului memorandiștilor, fiind unul din avocații celor ce au cerut drepturi din cele mai firești pentru români, împăratului imperiului Austro-Ungar. Un coleg și bun prieten al său, din direcțiunea Economului, o figură de asemeni cunoscută românilor din Cluj, preotul greco-catolic și istoricul Elie (Ilie) Dăianu, îl descria ca pe un om ce a moștenit de la mama sa “avântul gândirii, agerimea judecății și exagerarea până la fanatism”. Mulți contemporani l-au caracterizat, poate pe nedrept, marcându-i unele slăbiciuni și extravaganțele. El a reușit să introducă această mișcare militantă națională, poate mai puțin prin scris cât prin acțiunea directă, prin mobilizarea și dezvoltarea capitalului românesc. În cadrul acțiunilor sale caritabile au fost susținerea prin burse și ajutoare materiale a unor studenți români, dar și gesturi de rememorare a unor eroi ai românilor, și în special a lui Avram Iancu, pe care l-a venerat. Nu se putea ca un astfel de patriot român și instituțiile pe care acesta le patrona să nu atragă ura și disprețul celor care își vedeau, odată cu actul de la 1 Decembrie 1918, periclitate privilegiile caracterizate încă de la sfârșitul secolului XIX de Aurel Popovici, ca decurgând din niște “pergamente îngălbenite” și care lăsau marea masă a românilor la “discreția unor regate medievale”.  Astfel, în datele de 4, 5 și 19 decembrie clădirea a fost asaltată și vandalizată de rebeli naționaliști maghiari, ultimul soldându-se cu uciderea tânărului de numai 18 ani, Octavian Petrovici, membru al gărzii naționale, care în acea seară de decembrie păzea institutul de credit. Acea clădire era singura din oraș care arbora tricolorul românesc, ascuns multă vreme de clerici.

Peste mai puțin de o săptămână, în dimineața de 24 decembrie, armata română intra în Cluj avându-i în frunte pe generalii Neculcea și Gherescu, era pentru toți românii strânși din împrejurimile Clujului simbolul dezrobirii, a mântuirii. Amos Frâncu a spus lumii adunate în fața institutului său să întâmpine armata română: “Vă salut în Golgota neamului românesc. Salut pe dorobanții și călărașii lui Mihaiu Viteazul. Ați venit pe aceste plaiuri istorice, stropite de sânge românesc în atâtea rânduri. Vă salută  umbrele eroilor de la 1848, vă salută eroii de la Mărișel și Fântânele!” Acolo au fost invocați numeroșii și eroi căzuți în Marele Război, acolo a fost invocate și femeile române ce au sădit sămânța de eroism odraslelor lor ce au știut să se jertfească pentru țară, acolo a fost evocat și Dumnezeu pentru clipa măreață a eliberării. Acolo însă generalul Neculcea, cel care și-a pierdut fiul pe unul din câmpurile de bătălie ale războiului de reîntregire, spunea: “Recunoaștem că aceste zile mărețe sunt datorite și vouă, care ați știut suferi, fără a vă pierde conștiința națională. Ne mână conștiința, că suntem un popor mare și vrednic să se unească și să facă o putere, să nu ne mai poată învinge nicicând dușmanii”.

România Mare nu a devenit însă o putere, oamenii de azi mai adesea își urmăresc propriul confort, propria plăcere, sau propriile idealuri.  Clujul a rămas în România devenită mai puțin mare, dar milioane de români, poate la fel de mulți câți s-au unit atunci pribegesc azi prin lumea largă. Din păcate a devenit o rușine de a-ți invoca dragostea de țară sau de neam. Un idealist precum Amos Frâncu își doarme somnul de veci aproape de idolul său Avram Iancu, oameni care au visat un viitor prosper. Cercetând arhivele Băncii Economul, am găsit că pentru ziua de 24 decembrie, când se anunța intrarea armatei în Cluj, era anunțată o grevă. La fel ca și la București în 13 decembrie 1918, când autoritățile de abia sosiseră din bejenia din Moldova, după unii, unirea putea să mai aștepte. În folosul cui? La Cluj, greva se pare că a fost anulată, în București însă a curs sânge. Cuvintele cele mai des folosite cu ocazia festivităților din acea zi de decembrie 1918 de la Cluj au fost cele derivate din cuvântul frate. Astăzi, la centenar, prea puțin am auzit acest cuvânt ce George Călinescu l-a pus la temelia limbii române: “Torna! Torna! Fratre!”

Un articol semnat Septimiu Moga