Nu ratați noul număr Transilvania Reporter – „Pe femeie nu o mai bate vina”

Dacă auziți că acte de violență au loc în apropierea dumneavoastră, nu ezitați să sunați la poliție. Prin modificarea legii legii nr.217/2003, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, prin legea nr. 174/2018, poliția poate pătrunde în locuință și poate înlătura, pe loc, agresorul din incintă.

Aceasta este cea mai importantă modificare apărută în noua lege, deoarece dă dreptul polițiștilor de a intra fără invitație în reședințele persoanelor private sau juridice, dacă victima sau martorii denunță acte de violență. Mai mult, polițiștii au mai nou posibilitatea de a oferi imediat un ordin de protecție provizoriu victimei și de a înlătura imediat agresorul din locuință. De la intrarea în vigoare a legii, din 28 decembrie 2018, numai la Cluj s-au emis deja trei astfel de ordine.

Veștile bune pentru cei implicați în lupta împotriva violenței domestice și de gen nu se opresc aici. Viceprimarul clujean, Olah Emese, a anunțat că un nou centru de consiliere pentru victimele violenței domestice se va deschide la Cluj-Napoca, la începutul lunii februarie. Apoi, la nivel național, deputata independentă, Oana Bîzgan, a anunțat că se vor realiza opt centre regionale de adăpost și consiliere, finanțate din fonduri europene și norvegiene.

Modificarea legii vine pe fondul unei urgențe naționale în ceea ce privește violența dometică, unde, conform statisticilor, mai mult de 1.200.000 de românce s-au confruntat cu o astfel de agresiune, iar 60% dintre români încă mai consideră violența în familie tolerabilă și justificată. (D.D.)

ORAȘUL

  • Clujul pierde anual bani de-o Polivalentă

În decembrie s-au făcut bilanțuri, cu realizări, eșecuri, lucruri care au ieșit peste așteptări sau care nu s-au mai concretizat din diferite motive. La început de an se fac planuri de viitor sau, în cazul autorităților, se proiectează bugetul cu cheltuielile fixe aferente nevoilor de bază pentru o funcționare optimă, cu domeniile prioritare de investiții și obiectivele care se doresc a fi atinse. Teoria sună întotdeauna bine, dar în practică lucrurile nu se întâmplă mereu așa. În ceea ce privește planificarea bugetară pe anul 2019 a municipiului Cluj-Napoca, aceasta nu se poate realiza pentru că nu există un buget național aprobat care să stabilească și cotele din impozitul pe venit ce urmează să fie alocat autorităților locale, cote care reprezintă cea mai mare parte a bugetului primăriilor din țară. (Alexandra Enășoaie)

REPORTAJ

  • „Plătești cât arunci”, provocarea anului la Cluj

După cum am anunțat deja, începând de la 1 ianuarie, în România va demara implementarea programului de colectare selectivă a deșeurilor generate de populație,hârtie și carton, metale, plastic și sticlă, cunoscut deja sub denumirea de ”Plătești cât arunci”. Cum spuneam și în ediția de săptămâna trecută a Transilvania Reporter, nerespectarea obligațiilor de mediu va atrage cu sine și sancțiuni și amenzi, care pot fi evitate însă prin know-how, organizare și decizii. (Sandu Mureșan)

DOSAR

  • Noi arme în lupta împotriva violenței domestice

Ordinul de protecție provizoriu eliberat imediat, un nou instrument legislativ de combatere a violenței domestice și de gen, a intrat în vigoare la data de 28 decembrie 2018. Acest ordin permite polițiștilor să intre fără invitație în reședințele persoanelor private și juridice, acolo unde au avut loc acte de violență și se poate dispune înlăturarea imediată a agresorului din casă. (Dana Domsodi)

ADMINISTRAȚIE

  • Alin Tișe: Noi vrem pământul înapoi

Construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj revine surprinzător în actualitate, după ce, recent, ministrul Sănătății dădea de înțeles că investiția nu va fi realizată mai devreme de 2025. Și, culmea, vestea bună în ce privește spitalul vine tocmai de la Comisia Europeană, care, marți, a transmis Consiliului Județean Cluj o adresă prin care se spune negru pe alb că instituția condusă de Alin Tișe poate să devină titularul proiectului atât de mult discutat, în locul Ministerului Sănătății.  (Sandu Mureșan)

CĂLĂTORII

  • Elveția, pe repede înainte (I)

Ceasuri, ciocolată, șvaițer, Wilhelm Tell, trenuri în nori, peisaje urbane păstrate ca în basmele fraților Grim, Davos și Crans Montana, pârtii de schi – iarna, pășuni alpine cu vaci pătate – vara, bănci cu secrete (neapărat tenebroase) – în toate anotimpurile, St. Moritz și Gstaad, lame de briceag care taie tot și imagini de wallpaper, cu piscuri albite de zăpadă, reflectate în apele limpezi ale lacurilor, pe malul cărora bogații lumii se joacă cu mașini scumpe și vile de lux. (Bogdan Stanciu)

STAREA UNIUNII

  • Turnul Pompierilor, revitalizat cu fonduri europene

Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca va fi revitalizat cu fonduri europene. Primăria a semnat în noiembrie 2018 contractul de finanțare cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în valoare de 9,293 de milioane de lei. Încă aproape un milion va plăti primăria, în calitate de beneficiar, pentru un total de 10,219 milioane de lei. Lucrările au început recent, iar perimetrul șantierului a fost înconjurat de panouri. De câteva zile, o latură a fost acoperită de schele metalice, iar o macara galbenă a fost ridicată până la vârful turnului. (Bogdan Stanciu)

SPORT

  • O legendă a Universității Cluj este noul antrenor al Stejarilor

Marius Tincu, fostul căpitan al echipei naționale de rugby a României, cel mai bun taloner din campionatul Franței și campion în Hexagon cu USA Perpignan, în 2009, este noul antrenor principal al „Stejarilor”. La începutul acestei săptămâni Federația Română de Rugby (FRR) a anunțat numirea lui Mariu Tincu în funcția de antrenor principal interimar al echipei naționale. El va fi secondat de fostul director tehnic al „Stejarilor”, galezul Lynn Howells și de Danie de Viliiers. Născut lângă Paşcani, Marius Tincu a jucat în ţară doar la ”U” Cluj, de unde s-a transferat în Franța. (Patrice Podină)

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu