Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: „IT-ul ce mai trage la căruța Clujului”

Joi, 12 martie 2015, a apărut noul număr al săptămânaului Transilvania Reporter care are ca subiecte principale domeniul IT și religia în școli.

Domeniul IT este în prezent principalul motor care pune în mişcare Clujul. Cu zeci de firme şi mii de angajaţi, afacerile din acest domeniu prosperă din plin. Iar atuul oraşului, o recunosc şi specialiştii, şi cei care conduc firme de profil în Cluj, este creativitatea oamenilor. Avem cei mai creativit tineri IT-şti, obişnuiţi să găsească soluţii inclusiv la situaţii imposibile. Aşa că cele două universităţi care au linii de studii dedicate informaticii abia mai prididesc să scoată de pe băncile şcolii numărul de absolvenţi pe care piaţa îi absoarbe aproape instant şi care cere mereu mai mult. Aproape lunar câte o mare firmă de IT, fie multinaţională, fie autohtonă, anunţă extinderea echipei de la Cluj. Tot la Cluj s-a format un Cluster IT, pornind tocmai de la acest trend ascendent impresionant al domeniului şi ca număr de firme şi că număr de angajaţi, dar şi ca produse create şi dezvoltate aici. Normal că IT-ul îşi răsfrânge această prosperitate şi asupra oraşului prin influenţa pe care o aduce în alte domenii. IT-ştii bine plătiţi îşi permit chirii în oraş sau cumpărarea de locuinţe. Firmele de IT închiriază, amenajează sau chiar construiesc spaţii de birouri generoase, ceea ce să recunoaştem, ajută din plin piaţa imobiliară. Oamenii bine plătiţi contribuie şi la prosperitatea sectorului de servicii, fie că vorbim de restaurante, săli de sport sau locuri de petrecere a timpului liber. Aşa că nu e de mirare că IT-ul este vital pentru oraş. O scurtă privire în jur ne arată că în Cluj se mai produc foarte puţine lucruri, din fabricile de renume s-a ales praful, puţine branduri locale mai sunt prezente pe piaţa locală, iar în loc a „răsărit” acest miracol al IT-ului. Acum când e pe val, Clujul trebuie să valorifice la maxim acest potenţial şi să îşi facă şi planul cu bătaie lungă pentru viitor.

„Pe lângă creșterea numărului de specialiști în IT, prefigurăm pe termen lung o dezvoltare a business-ului de IT bazat pe creativitate și antreprenoriat, fapt care va duce la o intensitate a rolurilor de business analist, solutions architect si project manager”, Alexandru Tulai, preşedinte Cluj IT Cluster.

Sumarul ediției:

 

ACTUALITATE: Mizele mai puțin vizibile ale unei vizite extrem de vizibile. Vizita ministrului de Externe german, Frank-Walter Steinmeier în România, a fost prezentată ca un eveniment oficial prilejuit de aniversări mai mult sau mai puțin justificate: 135 de ani de relații diplomatice bilaterale româno-germane și 25 de ani de la înființarea Forumului Democrat al Germanilor din România. În realitate, aceste evenimente sunt plasate destul de nejustificat acum: FDGR a împlinit în decembrie-ianuarie vârsta de 25 de ani iar relațiile diplomatice vor împlini în fiecare an o altă vîrstă și mai venerabilă. (Ruxandra Hurezean)

DOSAR: Lumea virtuală ne ia în stăpânire

  • Innovation Labs 2015. Şapte idei originale ale tinerilor ajung în finală.Patruzeci și cinci de concurenți împărțiți în 13 echipe s-au înfruntat la a treia ediţie a Innovation Labs 2015 în unui cadrul hackatonul de 24 de ore. Jumătate dintre ele au fost selectate de juriu să meargă mai departe în finală. (Claudia Romitan)
  • Cât de Silicon Valley este Clujul. IT-ul clujean este de câţiva ani un domeniu care cunoaşte un boom spectaculos, ceea ce a făcut ca nu de puţine ori să fie comparat cu Silion Valley. A contribuit la acest lucru zecile de companii străine şi autohtone, nume mari în domeniu, care s-au dezvoltat vertiginos aici ajungând să aibă mii de angajaţi, dar şi proiectele dezvoltate de autorităţi cum este deja cunoscutul Innovation City. Dacă în prezent majoritatea firmelor lucrează pe outsourcing, încet-încet începe să apară însă şi o orientare firească către dezvoltarea şi promovarea unor produse proprii. Aceasta e o condiţie esenţială pentru ca pe viitor piaţa IT clujeană să facă faţă concurenţei internaţionale. (Claudia Romitan)
  • Alexandru Tulai, preşedinte Cluj IT Cluster . Vom asista la o migrare dinspre outsourcing-ul tehnologic înspre cel inovativ

Reporter: Cum apreciaţi că este în prezent piaţa IT din Cluj? A ajuns la maximum de dezvoltare şi potenţial, va mai creşte, va scădea?

Alexandru Tulai: Piața de IT din Cluj Napoca nu a ajuns încă la maximum de dezvoltare și potențial, din contră, considerăm că există multiple oportunități ce pot fi explorate. Clusterul Cluj IT are ca direcție de acțiune creșterea pieței de IT din România. (Claudia Romitan)

DOSAR: Partida Religioasă câștigă detașat, controversa continuă

  • Momente de sinceritate cu elevii clujeni: Ora de religie ne creşte mediile, dar am dori să învăţăm despre roboţi .Clopoțelul sună. Pauza s-a încheiat. În clasă intră profesoara de religie. E „cam bătrânică” în opinia elevilor de clasa a șasea, acesta fiind cam singurul atribut pe care i-l pot aduce la o discuție sinceră. Nu știu să o descrie în detaliu – nu i-a interesat niciodată să o studieze. Îi enervează când îi ține de mână în timpul orei, ca recompensă a faptului că au fost cuminți. Le place să li se spună asta, deși nu prea sunt. Se spune Tatăl nostru, poate unicul momentul în care în clasă este liniște. Apoi, haosul începe. Nimeni nu e atent, nimeni nu ascultă. Copiii sunt curioși, vor să știe de ce au dispărut dinozaurii, de ce nu scrie nimic în Biblie despre ei, de ce știința nu se împacă prea bine cu religia, de ce maimuțele nu mai evoluează și câte și mai câte. Răspunsurile la aceste întrebări întârzie să apară, fiind mereu amânate de „crede și nu cerceta”, „nu fiți eretici, copii!”. Nu e de mirare că la ora de religie gălăgia e în floare. Copiii nu prea știu să creadă în liniște. Asta se învață cu timpul. (Maria Man)
  • Bogdan Bob Rădulescu, actor:Copilul meu nu va fi niciodată manipulat și pervertit de Biserică. Actorul și omul de televiziune Bogdan „Bob” Rădulescu își declară foarte vehement poziția cu privire la predarea religiei în școli și la rolul Bisericii în societatea românească. În spatele textelor sale pamfletare din emisiunea Epic Show, sau de pe Facebook, stau convingeri puternice, de care niciodată actorul nu s-a dezis. „Religia este cea mai cruntă înșelătorie și manipulare a umanității. Și conceptul acesta-religia- nu putea exista fără o formă de organizare concretă și pământeană, adică biserica. De la început a fost o înșelătorie profitabilă. Dar acum a ajuns la stadiul la care compromite viitorul liber și logic al unei națiuni. Iar copilul meu, ca viitor al acestui popor, nu va fi niciodată manipulat și pervertit de această asasină a sufletului pur și a logicii umane, religia”, consideră Bob Rădulescu. Despre sistemul și fenomenul religios din România am stat de vorbă, la modul cel mai serios, cu Bogdan Bob Rădulescu. (Cristina Beligăr)
  • Conf. dr. Alexander Baumgarten, despre fenomenul religiei în școli: Am un sentiment de oripilare față de tot ceea ce înseamnă acest fenomen. Lansarea la Cluj a volumului coordonat de Jean Delumeau și reeditat la Editura Humanitas, „Religiile lumii”, a adus în discuție un subiect ardent al acestor zile, respectiv înscrierea la ora de religie în școli. La evenimentul organizat de Librăria Humanitas din Cluj-Napoca a fost prezent conf. dr. Alexander Baumgarten, Director al Departamentului de Filosofie Premodernă şi Românească din cadrul Facultății de Istorie și Filozofie a UBB care, la solicitarea Transilvania Reporter, și-a exprimat opinia cu privire la predarea religiei în școlile din România. Comentariul profesorului nu a fost unul filozofic, ci a exprimat o părere sinceră formată în cei aproape 20 de ani de activitate la catedră.
  • „Ar fi o aberație să se predea istoria religiilor în școli”. Tată a doi băieți cu vârsta de 26 și de zece ani și a două fete, de 24 și 16 ani, fostul fotbalist Ilie Lazăr a semnat cererea pentru înscrierea la ora de religie pentru ambii copii care se află la școală, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, respectiv la Seminarul Teologic Ortodox Cluj-Napoca. Pentru profesorul de educație fizică și sport Ilie Lazăr, o astfel de cerere, însă, nu își are sensul. „I-am educat pe copiii mei în spiritul religios, dar nu i-am îndoctrinat. I-am făcut să conștientizeze că prin religie au șansa să îl găsească pe Dumnezeu și întotdeauna au avut dreptul să aleagă. (Cristina Beligăr)
  • Orele de Religie nu sporesc numărul credincioşilor.  Dezbaterea publică referitoare la statutul orelor de religie în școală a scos din nou în evidență – cu câteva excepții notabile – că nu am depășit încă stadiul prearistotelic de gândire: sofismele predomină asupra logicii, decupajele ideologice din realitate sunt preferate faptelor, efuziunile emoționale sunt mai prețuite decât analiza lucidă, demagogia are mai mare trecere decât adevărul, atacul la persoană ține loc de argument. În acest context, cred că merită prezentate, totuși, câteva idei simple și clare, cum ar spune Descartes, pentru a ajuta părinții în luarea deciziilor referitoare la disciplina „Educație religioasă”. (Mircea Miclea)

TRADIȚII. Cristina Chiriac: „Ia este soare, energie, istorie, pasiune, mândria de a fi român”. Aș vrea să vă spun o poveste. Povestea unei doamne cu ochi verzi și suflet de aur. A unei doamne, economist de profesie, care poartă cu mândrie ia românească. În urmă cu câțiva ani, președintele Asociației Naționale a Antreprenorilor, Ambasador al Antreprenoriatul Feminin (titlu acordat și recunoscut de Uniunea Europeană), Cristina Chiriac și-a transformat mașina personală într-o adevărată mașină a timpului. A bătut țara în lung și în lat în căutarea poveștii. Poveștii iei românești. Așa s-a născut conceptul „Flori de ie”, o adevărată punte între trecut și prezent. Am vrut să vă spun o poveste. Mă voi da însă la o parte, intervenind doar pe alocuri. Vă voi lăsa să o descoperiți singuri, la fel cum am făcut-o și eu: calculată și totodată fascinantă. (Maria Man)

PASIUNE PENTRU ZBOR: Zbor „frânt”. Aventura unui parapantist clujean deasupra Nepalului. Un parapantist din Cluj-Napoca a trăit aventura vieții sale la 5000 de kilometri distanță de casă. Silviu C. are licenţă de pilot de parapantă din 2010 şi până în acest an a zburat doar în România, în munţii Apuseni, Parâng sau Făgăraş. La începutul lunii februarie, împreună cu un grup de prieteni parapantiști, a hotărât să plece timp de o lună în Nepal pentru a experimenta zborul într-o zonă cu o configurație a reliefului diferită de cea din România. Despre cele patru săptămâni petrecute în mijlocul nepalezilor, dar și despre experiența zborului și momentul când s-a aflat la un pas de moarte în aer, am stat de vorbă cu Silviu C., membru al Clubului Sportiv SKY FLY Cluj-Napoca. (Cristina Beligăr)

EDUCAȚIE:Scandalul Şincai: opt contestaţii la deciziile de sancţionare a elevilor. Scandalul de la Liceu Gheorghe Şincai pare să treacă într-o nouă fază. După ce elevii au primit scrise negru pe alb sancţiunile pentru că au postat (sau nu) poze şi texte injurioase la adresa profesorilor lor, la şedinţa Consiliului de administraţie al liceului de miercuri acest subiect nu s-a discutat. Până atunci fuseseră depuse 8 contestaţii, dar termenul încă nu s-a încheiat. (Marius Avram)

CULTURĂ: Lucrări „cenzurate” la liceu, expuse într-o cafenea din Cluj. Autorul: un elev de clasa a XI-a. Mathias Ovidiu Bar este un tânăr artist pentru care desenul a devenit un mod de exprimare dincolo de limitările programei școlare. Elev în clasa a XI-a la Liceul de Arte Plastice „Romulus Ladea” din Cluj, tânărul încearcă prin desenele sale să aducă nudul feminin din zona tabu-ului, într-o zonă a normalității. După ce a organizat o primă expoziție cu lucrările sale la liceul unde învață, Mathias a optat pentru spațiul unei alte galerii în vederea expunerii lucrărilor supuse „cenzurii”. (Cristina Beligăr)

DOCUMENTAR. După 25 de ani: Proclamaţia de la Timişoara. De 25 de ani încoace, fiecare decembrie înseamnă comemorarea Revoluţiei care a eliberat România de comunism – sau cel puţin de regimul Ceauşescu. Cele mai „vizibile” ceremonii au loc, de obicei, în Bucureşti, pe data de 22. Pare că tot mai puţină lume ştie că Revoluţia a început la Timişoara, pe 16 decembrie. Şi foarte puţini ştiu că timişorenii au continuat „revoluţia” şi în primele săptămâni ale anului 1990, după ce euforia generală s-a mai împrăştiat. ( Mădălina Kadar)

SPORT. Universiada 2021, un vis frumos pentru Cluj. România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Universiadei din 2021. Este de departe cel mai mare proiect sportiv la care se angajează țara noastră din 1981 încoace. Considerat al doilea eveniment sportiv planetar, după Jocurile Olimpice de vară, Universiada este o provocare pentru orice țară organizatoare. Orașele propuse pentru a găzdui întrecerile celor 13 discipline obligatorii, plus alte trei la alegere și în funcție de infrastructura țării gazdă, sun București și Cluj-Napoca. În teorie stăm bine și nu ar trebui să avem mari emoții la ceremonia de desemnare a gazdei Universiadei, care va avea loc în luna noiembrie a acestui an, dar este Clujul pregătit pentru un astfel de eveniment? Iniţiativa e lăudabilă, însă, realitatea în ceea ce priveşte capacitatea de organizare îndeamnă la o mobilizare fără precedent pentru autorităţile clujene. (Patrice Podină)

Distribuie:

Postaţi un comentariu