Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: „Cuminţenia pământului şi fuziunea lumilor”

În fiecare vară, o comună din Cluj aduce într-o coliziune blândă două lumi sociale care au puţine alte puncte de întâlnire. Comunitatea rurală din Bonţida face faţă zilele acestea invaziei societăţii urbane tinere din întreaga ţară. Publicul Electric Castle se întoarce după un an la ruinele castelului familiei Banffy şi pe uliţele liniştite, în restul timpului, ale comunei transilvănene de lângă Cluj.

Ai spune că tinerilor festivalieri capturaţi de muzica şi jocul de lumini ale unor DJ celebri şi localnicii îmbătrâniţi ai satului le este greu să vieţuiască în comun. Nu este aşa. Reportajul pe care îl puteţi citi în interiorul ziarului vorbeşte despre modele de convieţuire care iau naştere atunci când prejudecăţile sunt suspendate.

Evoluţia spre mai multă îngăduinţă arătată de săteni celor care, spun ei, mai schimbă bere pe marijuana, a fost probabil influenţată de avantajele prezenţei gălăgioase a acestora. Unele directe: sătenii cazează festivalierii cu 65 de lei pe noapte, dar şi altele derivate din contribuţia Electric Castle (Electric Castel cum îi spun bonţidenii) la bugetul local. Străzile sunt asfaltate, a fost introdusă canalizarea, un supermarket şi mai multe terase la care zilele trecute încă se lucra s-au deschis în centrul comunei. Cei care au reproşuri de făcut sunt indispuşi de restricţiile de circulaţie, însă, spre deosebire de Bucureşti, primarul din localitate privilegiază beneficiile evenimenului pentru comunitate şi nu comoditatea şoferilor.

În fuziunea aceasta sat-oraş să notăm că şi Constantin Brâncuşi este invitat anul acesta la festival. Ministrul Culturii vine joi la Electric Castle ca să pledeze pentru achiziţionarea operei acestuia Cuminţenia Pământului. Participanții la festival pot să doneze pentru Cuminţenie cu ajutorul unei brățări primite de la organizatori, într-un punct special amenajat la castel.

Sumarul ediției:

ACTUALITATE. 83, 32%, procentul de promovare la BAC, în județul Cluj. 83, 32% dintre elevii înscriși în județul Cluj la sesiunea de vară a Bacalaureatului au avut medii peste 6 și au promovat examenul, doi elevi ai Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, respectiv Colegiul Național „George Barițiu”, fiind singurii care au avut media 10, potrvit datelor ISJ Cluj. Conform acestor date, Clujul are cel mai mare procent de promovare a bacalaureatului la nivel național. (Radu Hângănuţ)

Băsescu plus UNPR, la Cluj tot cam zero e. În locul de unde altă dată Traian Băsescu şi partidul său de odinioară îşi dădeau drumul pe toboganul care îi ducea direct în fruntea ţării, Clujul, acum e o secetă politică teribilă pentru fostul preşedinte al ţării. Traian Băsescu tocmai şi-a proptit ancora PMP în UNPR, reuşind să facă un fel de luntre din două bărcuţe ale politicii româneşti. (Marius Avram)

DOSAR. „Bonțida, satul care nu doarme patru zile și nopți pe an”  

 „Ponizarea Clujului”: mașina personală devine ponei cu o apăsare de buton. Șase luni a împlinit la Cluj-Napoca proiectul Pony Car Sharing, cu care, folosind o simplă aplicație pe mobil, poți utiliza mașini disponibile în tot orașul, a căror închiriere o plătești cu cardul. În acest interval, potrivit datelor furnziate de Pony, au fost făcute peste 15.000 de curse cu cele 50 de mașini din flota Pony, și pentru că ideea a prins, fenomenul se extinde pe un alt palier: în curând, „Ponyzarea” va fi deplină, căci platforma pune la dispoziție posibilitatea de a transforma mașina personală în Ponei, care să lucreze și implicit să îți aducă bani în timpul în care nu o folosești. (Radu Hângănuț)

Duş pentru oraş. O afacere nouă, adusă din America. Nu avea încă 20 de ani, abia terminase studiile de management la Cluj, când a plecat în Statele Unite ale Americii cu un program de schimb de experienţă pentru tineri. Acolo, Florin Răcean şi alţi câţiva colegi ai lui s-au angajat la o firmă care se ocupa cu şlefuirea marmurei şi spălarea cu presiune. A lucrat timp de opt ani la firma aceea. O ucenicie lungă şi grea, dar folositoare. După cei opt ani de muncă serioasă şi-a deschis propria firmă în domeniu. Iar acum trei ani s-a întors în România şi şi-a deschis în Cluj-Napoca o firmă de şlefuit marmură, iar acum un an şi de spălare cu presiune. Este singura firmă de acest tip. Toate utilajele le-a adus din Statele Unite. Ar putea spăla statuile, trotuarele, clădirile vechi. Numai că oraşul nu se lasă încă spălat. (Ruxandra Hurezean)

Ideile care prind aripi devin afaceri. De ani de zile observăm, ca simpli trecători, sau ca participanţi activi la diverse evenimente, o adevărată modă a porumbeilor albi. Fie că este vorba despre o nuntă, botez, sau orice alt eveniment privat care să marcheze un moment fericit, porumbeii albi au momentul lor, în care sunt atracţia principală. Ba chiar şi la ceremonii funerare a apărut moda lansării înspre înaltul cerului a drăgălaşelor înaripate. Indiferent de cultură, sau continent, porumbeii albi sunt un simbol al  loialităţii, fidelităţii şi al iubirii,   al păcii şi chiar al norocului. „Fiţă”, sau superstiţie, porumbeii albi sunt aproape nelipsiţi de la evenimente, chiar dacă prețurile pentru închirierea porumbeilor pornesc, cel puţin în Cluj, de la 200 de lei şi pot ajunge la 100 de euro, pentru un eveniment cu „ştaif”. În Bucureşti preţul de închiriere a porumbeilor poate ajunge şi la 1.000 de euro. (Patrice Podină)

Un mall virtual cucerește încet, dar sigur, Clujul. A studiat doi ani jurnalismul la Cluj, după care, atras de dinamismul capitalei, a plecat să își termine studiile în București. Din 2001 până în prezent, a lucrat în echipa lui Cătălin Tolontan, a deschis divizia de internet a ProTv-ului, a lansat Voyo și a dezvoltat site-urile televiziunilor din grupul ceh CME. A renunțat la presă în favoarea ecommerce-ului și printr-o recomandare din partea unor prieteni cehi a ajuns să dezvolte un nou concept, tocmai în lumea fashion. După 15 ani de când a plecat oficial din Cluj,  Robert Berza, s-a întors pentru a deschide Zoot, al treilea „mall” din orașul studenției sale. (Maria Man)

Social Media, instrumentul cu care brandurile devin umane și prietenoase. Rețele sociale precum Facebook sau Instagram sunt parte din viețile multora dintre noi la fel de mult cum frigiderul este un element important în existența noastră, însă social media are și o altă latură, care merge dincolo de poze cu pisici, citate din autori celebri sau poze din vacanță: online marketing-ul, care în era Facebook&Co a devenit un instrument deosebit de important în activitatea brandurile mari sau a brandurilor cu aspirații mari. Despre fenomenul promovării brandurilor în social media, greșelile care se fac dar și avantajele acestui curent am vorbit cu Robert Katai, specialist în marketing și publicitate. (Radu Hângănuț)

CULTURĂ. Bilanțul Operei din Cluj în stagiunea 2015-2016: Experimente reușite, riscuri asumate și 70% mai mulți spectatori. Nu mai este pentru nimeni o noutate că Opera Națională din Cluj a reapărut pe harta orașului odată cu actuala stagiune. Încheiată recent cu un ultim spectacol, de data aceasta de muzică spaniolă, în Piața Unirii, stagiunea 2015-2016 a fost una plină de premiere pentru instituția clujeană culminând cu inițiativa curajoasă de a transpune baletul „Lacul Lebedelor”, de pe scenă, pe Lacul Chios din Parcul Central. Chiar dacă nu va mai fi repetată, inițiativa a fost o dovada că neajunsurile și problemele unei instituții nu vor sta niciodată în calea ideilor bune și a experimentelor îndrăznețe. Coborârea de pe scenă în stradă, sau chiar în sala de cinematograf dacă ne gândim la ineditul moment când un solist al Operei Naționale a anunțat spontan, prin cântec, începerea unui film la Cinema Victoria, a adus Opera mai aproape de publicul său în încercarea de a se regăsi reciproc. (Cristina Beligăr)

COMUNITATE. Terapie prin artă: Create.Act.Enjoy aduce zâmbete și un plus de fericire în spitalele din Cluj. „Gașca noastră tristă a prins din nou viață”, au fost cuvintele domnului Gavril, un pensionar în vârstă de 71 de ani internat la Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, la puțin timp după ce echipa programului de terapie prin artă „Un plus de fericire” a dat start proiectului în saloanele spitalului din cartierul Zorilor. (Cristina Beligăr)

REPORTAJ. Model revoluționar de conservare a biodiversității, în Maramureş. Protejarea naturii, a biodiversității este un subiect delicat în România, care necesită o atenție specială din partea legislatorului. Organizația non-guvernamentală pentru conservarea naturii și restaurarea ecologică a mediului natural, World Wide Fund for Nature, WWF România, a implementat în Parcul Natural Munții Maramureșului proiectul „Solidaritate și respect pentru oameni și natură – proiect pilot pentru dezvoltarea, testarea și promovarea legislativă a principiului «beneficiarul plătește» pentru serviciile de mediu din România” care introduce un model revoluționar menit să ofere despăgubiri proprietarilor pădurilor din ariile protejate, pentru funcțiile pe care le oferă natura și de care ne bucurăm cu toții. (Maria Man)

Electric Castle, venim!3, 2, 1… Aproape 100.000 de persoane s-au distrat anul trecut la Festivalul Electric Castle și anul acesta organizatorii se așteaptă la cel puțin același număr de participanți. Recordul de participanți a fost atins în noaptea de duminică spre luni, când peste 28.000 de persoane au asistat la concertul susținut de formația The Prodigy. A patra ediție a Festivalului Electric Castle a debutat ieri, 13 iulie, la Bonțida, cu „Ziua Zero”, zi în care organizatorii le-au oferit posibilitatea participanților la festival, care nu au mai avut răbdare până joi, când are lor debutul oficial al evenimentului, să asiste la testarea sistemelor din festival și la ultimele pregătiri înainte de ziua cea mare. Accesul a fost asigurat pentru toți cei care și-au achiziționat abonamente la festival. Astfel, publicul Electric Castle a câștigat anul acesta, o zi în plus de distracție pe domeniul Castelului Bánffy. (Cristina Beligăr)

CĂLĂTORII. Balcanii văzuți prin parbrizul mașinii. Planul este următorul: facem turul Greciei continentale cu mașina, pe un traseu care are ca repere siturile istorice de la Aigai, Pella, Platamon, Delfi, Micene, Mistras și Olimpia. Poate și Corint și Epidaur, dacă timpul o permite. Stăm la campinguri, majoritatea pe malul mării. La final, o pauză de câteva zile în Lefkada. După aceea, înapoi în România, cu o pauză în Skopje. La drum!  (Bogdan Stanciu)

DOCUMENTAR. Afaceri „la modă” în 2016. Se spune că nu trebuie decât să identifici „nevoia” din piaţă şi să vii cu o soluţie, iar afacerea ta de succes este gata. Mai pe larg, atunci când te gândeşti că ai vrea să porneşti o afacere, trebuie să deschizi ochii, să priveşti în jur şi să te întrebi ce îţi place să faci, ce poţi să faci tu pentru cei din jur – contra cost, desigur. (Mădălina Kadar)

Cei 9 olimpici ai Clujului. Șapte sportivi și doi oficiali vor reprezenta Clujul la Jocurile Olimpice (JO) de Vară de la Rio de Janeiro, ediția 2016. Recent, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a dat publicității lista sportivilor români care vor participa la JO din Brazilia, găzduite de metropola Rio de Janeiro. Dacă până la data plecării spre Rio, gazda celei de-a 31-a ediție a JO de vară nu mai intervine nimic deosebit, pe această listă se regăsesc și șapte sportivi clujeni. Cinci legitimați la cluburi din Cluj, Florina Chintoan (handbal, “U” Cluj), Monica Ungureanu și Corina Căprioriu (judo, “U” CSM Cluj), Robert Glință (înot, “U” Cluj) și Alin Coste (înot, “U” Cluj), dar și doi sportivi legitimați la alte cluburi din țară, Bianca Răzor (atletism, CSA Steaua București) și Gabriel Sâncrăian (haltere, CSM Bistrița). Per ansamblu lista sportivilor care vor reprezenta România la cea mai importantă competiție sportivă planetară cuprinde o sută de nume, cu tot cu rezerve, însă mai pot apărea unele modificări. (Patrice Podină)

Distribuie:

Postaţi un comentariu