Nu rataţi noul număr Transilvania Reporter: Clujul zgârie norii

Clujul e familiarizat cu superlativele, mai ales cele ce-i sunt adresate de nerezidenți. Dar ca să le fie și mai clar celor care intră în oraș că pășesc pe un teritoriu al excepționalului, la granița de vest a orașului este în prag de finalizare construcția celui mai înalt bloc de locuințe din țară. Nu mai puțin de 25 de etaje și 80 de metri înălțime va avea West City Tower, aflat în plină construcție pe Calea Florești 139, în cartierul Mănăștur. Dacă se poate vorbi în privința Clujului că este pe cale să depășească planurile cincinale de construcție de apartamente din vremea comunistă, primul zgârie-nori din oraș dă startul întrecerii capitaliste într-un domeniu inaccesibil arhitecților vechiului regim: construcția pe verticală.

În urmă cu un an, arhitectul austriac Dietmar Steiner întreba: Unde sunt zgârie-norii din Cluj? Și avea dreptate să fie intrigat de întârzierea apariției acestor structuri de mare înălțime, însă răspunsul a fost unul prompt. În afara deja pomenitului West City Tower, a început construcția unui alt imobil de mare înălțime în Piața Abatorului, Maurer Panoramic, 23 de niveluri supraterane și patru subterane. Alte trei blocuri de 18 etaje sunt proiectate să fie ridicate în zonă.

De altfel, specialiștii evidențiază un trend crescător al construcțiilor de imobile foarte înalte. Este consecința presiunii exercitate de explozia prețurilor terenurilor, care îi obligă pe constructori să se înalțe, și a progreselor științifice care au înlăturat limitările tehnologice din perioada comunistă, când în Cluj nu se construia mai înalt de 11 etaje. Arhitecții au identificat și o zonă propice ridicării unui cartier de zgârie-nori, un Down Town local, în zona fostelor platforme industriale dintre calea ferată și Bulevardul Muncii. E o zonă aproape centrală cu o bună infrastructură de transport și propice construirii clădirilor foarte înalte, nesituându-se în culoarul de zbor al avioanelor. (C.C.)

DOSAR

  • Încet şi de neoprit, Clujul se înalţă

Noi, românii, pentru că nu suntem americani, de exemplu, și pentru că etalonul nostru de clădire înaltă este blocul de zece etaje al comuniștilor, putem să catalogăm drept zgârie-nori orice ce are cu un etaj în plus. Dar, pentru a nu părea ridicoli, am ales această denumire pentru ceva măcar dublu. Acum că am căzut de acord, avem voie să spunem că ”Orașul comoară”, sau ”Orașul de cinci stele” e și el în rând cu lumea. Bine, așa mai la coadă, că nu ne apucăm să mutăm New-Yorkul la poalele Feleacului. Dar imobilele cu peste 20 de etaje încep să vină peste noi, deși am spune că e cam târziu la aproape 30 de ani de la așa zisa dispariție a regimului comunist. Zgârie-norii Clujului sunt doi la ora actuală, unul de 25 de etaje ridicat la ieșirea spre Oradea, celălalt încă pe hârtie, aproape de centrul orașului, în Piața Abator, care va avea 21 de niveluri la suprafață. (Sandu Mureşan)

POLITIC

  • Toamna se numără partidele. Demos îmbracă uniforma de stânga

Toamna politică românească debutează în forță cu înscrierea partidului Demos în registrul Partidelor Politice. Noua formațiune politică se prezintă ca o alternativă politică de stânga, în programul său regăsindu-se interesul pentru chestiuni precum migrație, eșecul modelului economic neoliberal, problema accentuării sărăciei și inegalității, precaritatea muncii, slăbirea statului, marginalizarea femeilor, regresul democratic sau distrugerea mediului înconjurător. Deși o parte din media românească îi definește drept radicali sau comuniști, Demoși își propun doar o politică coerentă social-democratiă, conectată la realitatea materială și socială a României. Conform programului de prezentare, partidul se bate pentru dezvoltare economică durabilă și echitabilă, muncă decentă, societate solidară și servicii publice accesibile, educație publică gratuită și de calitate, justiție eficientă și independentă, mediu curat, hrană, agricultură, cultură. (Dana Domsodi)

CULTURĂ

  • Premieră: “Neguţătorul din Veneţia” – În lumea reţelelor complexe de interese şi alianţe

Teatrul Maghiar de Stat Cluj va pune în scenă la sfârșitul acestei săptămâni un text shakespearian bogat atât în sens, cât și în contradicții. „Neguțătorul din Veneția” de William Shakespeare este cea dintâi premieră a stagiunii 2018-2019 și va avea loc vineri, 28 septembrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj. „Neguțătorul din Veneția” a fost realizat în două versiuni care vor putea fi văzute începând cu luna ianuarie a anului viitor, în care personajele Antonio și Shylock sunt jucate pe rând de Gábor Viola și Zsolt Bogdán. De asemenea, actrițele Enikő Györgyjakab și Andrea Vindis vor juca rolurile Portia / Baltazar. Pentru acest spectacol, Gábor Tompa i-a avut ca asistenți de regie pe Botond Nagy și pe Emőke Veres, scenografia a fost semnată de Dragoș Buhagiar, iar dramaturgia i-a aparținut lui András Visky. (Cristina Beligăr)

OPINIE

  • După un an de Cluj

Sociologul Barbu Mateescu scrie pe blogul personal o postare care “reprezintă o excepție de la regula de pe frontispiciul blogului, fiind subiectivă. Experiența ta va fi diferită de a mea măcar în unele privințe. De asemenea, trebuie precizat că textul e scris din perspectiva unui bucureștean get-beget mutat la Cluj. Practic asta înseamnă că dacă locuiești acum în alt oraș din Transilvania, Banat, Crișana sau Maramureș, nu toate ideile ce urmează vor fi noutăți sau relevante pentru tine”.

STAREA UNIUNII

  • Made in Ardeal

Cele mai relevante proiecte cu finanțare europeană din Regiunea Nord-Vest (județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj) au fost premiate, luni, 24 septembrie, la Cluj-Napoca, în cadrul unei gale organizate de Agenția de Dezvoltare Nord-Vest. Au fost premiate, printre altele, cele mai inovative proiecte din sectorul privat, cele mai valoroase proiecte de revitalizare a patrimoniului, cele mai mari proiecte publice, cele mai harnice instituții publice etc. Este vorba de proiectele contractate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. (Bogdan Stanciu)

SPORT

  • Se caută performanţa la fileu

Exact o lună de zile ne desparte de startul unei noi ediții de campionat în Divizia A1 de volei feminin. Departe de a fi una dintre secțiile reprezentative ale Clubului Sportiv Universitatea, echipa feminină de volei a reușit în ultimii ani să puncteze, mai ales, la ”imagine”. Unul dintre cei mai mari jucători de pe piața IT din România s-a alăturat proiectului de mai multă vreme, iar staff-ul tehnic este format din foste glorii ale voleiului feminin clujean – Luminița Pintea-Trombițaș, respectiv Mihaela Sasu-Voievod. Începând cu acest an echipa are și un preparator fizic nou, în persoana lui Ovidiu Iulian Butoeru, campion al țării la fitness și medaliat cu bronz la Campionatele Europene de profil de anul trecut. (Patrice Podină)

FOTOREPORTAJ

  • În Retezat la sfârşit de septembrie

„În continuare, drumul spre Gura Bucurei-Poiana Pelegii este închis. Nu se știe dacă repararea lui se va face în acest an”. Mesajul de întâmpinare pe site-ul Parcului Național Retezat i-a descurajat pe mulți iubitori de munte în acest început de toamnă să se aventureze în cel mai complex și mai grandios masiv montan așa cum este el descris în majoritatea ghidurilor turistice montane. (Cristina Beligăr)

Distribuie:

Postaţi un comentariu