Nu ratați noul număr din Transilvania Reporter: „Corupția nu-i rușinează. Când se trezește Clujul?”

Pare să fie nevoie să mai curgă corupţi pe Someş până când Clujul să-şi conştientizeze vulnerabilităţile, arată ultimul sondaj al Institului Român pentru Strategie, IRES, potrivit căruia locuitorii continuă să creadă că nivelul corupţiei din judeţ este de două ori mai scăzut decât media naţională. Comunitatea clujeană îşi menţine astfel proverbiala bună părere de sine, prea puţin tulburată de arestările în cascadă ale oficialilor şi afaceriştilor locali.

Sondaj: Vasile Dâncu: „Studiul pilot” al procurorilor îi dă șansa Clujului să devină prima administrație curată. La doar câteva zile de la încheierea alegerilor europarlamentare, procurorii DNA au „descălecat” în toată țara. Descinderi în birourile Primăriei Capitalei, arestări la Piatra Neamț și arestări la Cluj, unde președintele Consiliului Județean, Horea Uioreanu, a fost reținut și ulterior a fost trimis în arest preventiv timp de 30 de zile de către judecători. Opinia publică clujeană a reacționat imediat la evenimentele care au urmat arestării lui Uioreanu și, potrivit sociologului Vasile Dâncu, se poate observa o ușoară schimbare în mentalitatea generală, care începe să împartă vina corupției între politicieni și oameni de afaceri și renunță ușor-ușor la orgoliul de ardelean, chiar dacă păstrează tendința de a se simți vânați „de la centru” în mod nejustificat.

Corupția și noi: Radu Nicolae, managerul programului „Integritate publică” la Centrul de resurse juridice: „Corupția poate fi combătută printr-un mix: mesaje externe, presiune internă și o masă critică la nivelul votanților”.

Recurs la istorie: Horea „Snorky” Uioreanu și tabelul în Excell.  De cele mai multe ori, momentele în care la un interviu angajatorul chestionează candidatul cu privire la utilizarea programelor din pachetul Microsoft Office sunt neglijate și luate în derâdere. Cotloanele administrației publice românești ne arată însă că astfel de cunoștințe sunt imperios necesare, spre exemplu, în activitatea unui președinte de Consiliu Județean care, potrivit procurorilor DNA, ținea evidența mitei și a cheltuielilor făcute din acești bani într-un document Excell. Practica nu este însă un brevet al președintelui Horea Uioreanu, astfel de strategii fiind aduse în lumea ilegalitățrilor chiar de către mult mai faimosul Al Capone.

Comunitate: Medicii români formează o comunitate în Martinica. Medicii români sunt foarte căutați în Franța și în provinciile franceze din lume, a declarat un medic român care a participat la întâlnirea festivă prilejuită de sărbătorirea a 40 de ani de la absolvirea Universității de Medicină din Cluj.

Opinii

  • Doar o fetiță, abia ieșită din copilărie, locul trei în lume
  • Cărțile și adevărurile lor
  • „Pupat Piața Euro Maidanului”. Franco-germanii felicită și abandonează Ucraina în favoarea relției cu Rusia.

Economie: Clujana are puhoi de comenzi. Lipsesc muncitorii. 

Fabrica Clujana, unul dintre puţinele branduri ale Clujului care au supravieţuit capitalismului sălbatic de după 89, deşi cu multe momente dificile şi sincope, e inundată de comenzi din afară. Conducerea se plânge însă că nu găseşte muncitori pentru a suplimenta activitatea. Astfel că, deşi ar avea un volum de comnezi cât pentru trei schimburi, se lucrează într-unul singur.

Economia pământului: Uleiul unui mic producător clujean face furori la Bruxelles. 

Uleiul presat la rece produs de către familia Tulai din judeţul Cluj a reuşit performanţa la care multe mari branduri nici nu visează. Un juriu internațional format din experţi culinari și somelieri, au decis, după o degustare „în orb” că produsul românesc Luna Solai obținut din floarea-soarelui merită să primească o stea de aur pentru gustul său natural și proaspăt.

Cultura

  • Manuela Plăpcianu, preleședinte Artmark: Locul comun al colecționarilor de artă nu este puterea financiară, ci obsesia.

Colecționar de artă din 1985, CEO Artmark din 2009 și acționar al Casei de Licițatii Artmark, Manuela Plăpcianu are peste 15 ani de experiență în fucţii de conducere şi leadership în instituţii financiare internaţionale. În prezent, expertul în pieţe financiare se află la Cluj-Napoca cu ocazia Expoziției “Mari Maeştri ai picturii româneşti” din Licitația de Vară Artmark. Despre piaţa de artă din România şi despre o lume a “dependenţilor” de frumos, am stat de vorbă cu Manuela Plăpcianu.

  • Pasiune, emoții și mii de euro investiții în artă

Cu o investiţie emoţională şi totodată financiară s-au ales marţi, 10 iunie, participanţii Licitației Artmark de Vară Duplex București-Cluj, care s-a desfăşurat concomitent la Casa Universitarilor din Cluj, respectiv la Athénée Palace Hilton din Bucureşti. Cu aproximativ o jumătate de oră înainte de începerea licitaţiei, la parterul Casei Universitarilor colecţionarii au putut admira pentru ultima dată în acelaşi loc opererele scoase la licitaţie.

Știință: Granița Imperiului Roman, scanată cu tehnologie NASA.

Proiectul are ca scop adunarea de informaţii de o mare acurateţe, care ulterior ar scuti arheologii de clasicele săpături, care sunt şi costisitoare, şi extrem de lente. Tehnologia NASA ar ajuta arheologii să scurteze foarte mult din timpul de cercetare şi să poată întocmi dosarele necesare pentru a începe procedura de introducere în patrimoniul UNESCO a limes-ului roman.

Călătorii: Munții Rodnei, natura la ea acasă.

Pașaport de Ardeal: Povestea unui grădinar celt care îngrijește Grădina Carpatică.

Grădinarul care are grijă de Grădina Carpatică nu este un român, cum ne-am fi aștepat, ci un irlandez, pe numele său, Peter Hurley. El a găsit un mod fascinant de a-i face pe români să-și prețuiască civilizația rurală străveche, pe care o numește „o comoară pentru Europa”. Și nu vine doar în vizită, ci trăiește chiar în România.

Dosar: Campionii tenisiului românesc. În rolul principal: Simona Halep. 

Sunt destul de puține momentele în care inimile românilor bat la unison, în care toți se unesc și respiră la fel, în care susțin aceleași idei. Sau ideal. Iar acele momente sunt, fără excepție, atunci când un român reușește să se ridice, prin forțe proprii, deasupra tuturor, să se remarce în afara țării și să ne insufle un sentiment de mândrie. Au fost momentele când Naționala de fotbal juca excepțional în campionate mondiale, sau când se intona imnul României pentru niște fetițe cu mâini albe de talc, ce ocupau tot podiumul după câte un concurs de gimnastică.

Sport

  • Românii și petrodolarii
  • Cea mai aplaudată înfrângere

+ Divertisment, sănătate, Timp liber, Agenda.

Distribuie:

Postaţi un comentariu