Nu ratați noul număr din Transilvania Reporter: „Clujeni prinşi într-un joc secund mai bun”

Joi, 22 ianuarie 2015, a apărut noul număr al săptămânalului Transilvania Reporter, care are ca principală temă clujenii care au reușit să se remarce în afara granițelor.

Un inginer la NASA, un medic într-o clinică universitară din Franţa, un antrenor de fotbal în Elveţia. Au ceva în comun. Toţi au plecat din Ardeal fără ca ţara lor să le ofere prea multe şanse. Şi toţi s-au remarcat în locurile îndepărtate în care au ales să-şi profeseze chemarea.

Nepotul unui istoric literar care a cunoscut comunismul întâi ca ilegalist şi apoi ca proscris, Radu Popescu s-a socotit în permanenţă inadecvat cu timpul ţării sale. „Înainte am fost socotit trădător de comunism, după Mineriadă m-am văzut trădător de revoluţie”, spune el, povestind cum a ales să emigreze. Singura profesie pe care a avut-o în România a fost cea de cioban. Astăzi, după 25 de ani departe de România, el supraveghează zborurile sateliţilor americani.

Vladimir Săplăcan a absolvit medicina la Cluj şi, în scurtă vreme, sistemul medical românesc închis l-a marginalizat. A ales să plece din ţară, a depăşit perioada dificilă de acomodare, şi după 10 ani de exil este unul dintre puţinii medici români din lume care face transplanturi de inimă în străinătate. Are 34 de ani.

Nu mult mai în vârstă decât Vladimir este un fost jucător de fotbal clujean care a fost şi el nevoit să-şi lase ţara pentru a se afirma. Iosif Kadar a jucat în bandă la Universitatea Cluj şi Dinamo şi a avut câteva apariţii în echipa naţională. Nu a fost îndeajuns pentru ca, după ce a pus ghetele în cui, să i se ofere şansa de a antrena. A plecat în Elveţia, a început de jos antrenând grupe de copii şi, după ani de muncă, el a fost numit principal pe banca celei mai titrate echipe din Ţara Cantoanelor, Grasshopper Zurich.

Pentru toţi clujenii prezentaţi mai sus, poate mai puţin pentru medicul Vladimir Săplăcan, întoarcerea acasă nu se va mai întâmpla. Povestea de viaţă a unui alt clujean adevereşte faptul că exilul nu e întotdeauna definitiv. Vasile Vădan a ucenicit în Spania, însă a ales să se întoarcă în Cluj şi, cu toate că nu este foarte mediatizat în România, el este astăzi un lutier recunoscut în lume. În interiorul ziarului, găsiţi istorisirile a celor patru clujeni care au depăşit adversităţile de acasă, şi-au urmat vocaţia şi au dat un sens vieţilor lor.

Sumarul ediției:

ACTUALITATE: „Electorată” pentru 70% dintre împrumutaţii în franci elveţieni. Ministrul Finanţelor Darius Vâlcov afirmă că o soluţie pentru persoanele care au credite în franci ar fi extinderea prevederilor ordonanţei din 2014 privind restructurarea împrumuturilor, denumită atunci “Electorata”, potrivit medifax. De altfel, Ministerul Finanţelor propune modificarea, prin lege, a ordonanţei de urgenţă privind restructurarea creditelor prin mărirea plafonului pentru venituri de la 2.200 lei brut la 3.000 lei brut, numărul potenţialilor beneficiari crescând cu 200.000.

ADMINISTRAȚIE: Buget participativ pentru tineri. Primăria şi Share pun la bătaie 500.000 de lei. „Com’on Cluj-Napoca! Ideea ta pentru Clujul Nostru” este proiectul coordonat de Federaţia Share prin care Capitala Europeană a Tineretului are acces la o bugetare participativă. Practic iniţiatorii doresc să alcătuiască şi să finanţeze un portofoliu de nu mai puţin de 250 de proiecte gândite, depuse şi realizate de tineri, bugetul pus la dispoziţie fiind de 500.000 de lei. (Claudia Romitan)

DESTIN. Nepotul istoricului literar Livu Rusu: Din codrul Transilvaniei, la pupitrul operaţiunilor NASA. De la copilul trist cu privirea în zare, care îşi petrecea vacanţele la Cluj în compania bunicului său, istoricul literar Liviu Rusu, bistriţeanul Radu Popescu este astăzi unul dintre oamenii de bază în proiectele Agenţiei Spaţiale Americane (NASA). Este plecat de 24 de ani din România şi a ajuns inginerul de astăzi după ce a fost cioban la oi, chelner, dulgher, electrician, până şi pescar în Alaska. Din 1999, când a ajuns în Boulder, Colorado, nu a mai plecat de acolo. Îi place folclor românesc şi cel cubanez, iar despre anii copilăriei îşi aminteşte detalii pe care mulţi dintre adulţii de astăzi le uită odată cu trecerea anilor. (Cristina Beligăr)

REPORTAJ. Pe urmele lui Stradivarius.Vasile Vădan a cucerit Italia cu viorile realizate în atelierul din Cluj. Vasile Vădan este unul dintre cei patru lutieri din Cluj-Napoca. În atelierul său de pe strada Paris, situat la parterul Liceului de Muzică „Sigismund Toduță”, trunchiurile de molid și paltin, alese cu grijă de maestrul clujean, învață să conviețuiască cu lemnul de abanos, luând forma celebrelor instrumente create de Stradivarius sau Guarneri, iar viorile vechi, dar nu numai, își regăsesc glasul și de ce nu, chiar frumusețea, după zeci de ani în care au fost folosite zilnic. (Maria Man)

INTERVIU. Medicul Vladmir Săplăcan le-a cucerit inimile francezilor. A absolvit medicina la Cluj, iar la doar 34 de ani se bucură de o carieră înfloritoare într-o clinică universitară din Franța. Pentru medicul clujean, Vladimir Săplăcan, specialist în chirurgie cardiacă la CHU Caen, operațiile „spectaculoase” fac parte din rutina zilnică, dar, cu toate acestea, consideră că are multe de învățat în domeniu. De ce a ales să profeseze într-o altă țară, care sunt calitățile pe care un medic trebuie să le aibă pentru a se integra în sistemul medical francez, dar și cât câștigă un cadru medical aflat la început de drum peste granițe, aflăm în cele ce urmează. (Maria Man)

REPORTAJ. Organizarea nunților nu cunoaște criza. Toate miresele visează la o nuntă ca în povești, însă, datorită vremurilor agitate pe care le trăim și a programelor încărcate, misiunea transformării realității în basm este încredințată, mai nou, profesioniștilor. Din diverse motive, tot mai multe tinere preferă să se limiteze la alegerea ținutelor de nuntă împreună cu viitorul soț și să lase „greul” pregătirilor pe umerii agenților de nuntă aleși. În Cluj-Napoca oferta este extrem de vastă, întrucât pe piața există aproximativ 50 de agenții care oferă servicii complete de organizare a nunților. Multe dintre acestea se axează pe decoruri, dar, la cerere pot oferi servicii de la a la z. (Maria Man)

CULTURĂ. Lucrări ale pictorului Iurie Cojocaru, expuse în Galeria , , Paul Sima”. Un nou eveniment expoziţional a avut loc marţi, 20 ianuarie, în Galeria , , Paul Sima” din incinta clădirii Colegiului Academic al UBB, după ce sala dedicată vernisajelor a fost reinaugurată în toamna anului trecut cu o expoziţie a pictorului Teodor Botiş. De data aceasta Galeria , , Paul Sima” a găzduit expoziţia de pictură „Iurie Cojocaru”, cu lucrări ale artistului din perioada ultimilor patru ani.(Cristina Beligăr)

DOCUMENTAR. Cele mai aşteptate filme ale anului 2015. Ca de fiecare dată la început de an, ne facem liste cu dorinţe, lucruri pe care vrem să le obţinem, locuri pe care dorim să le vedem, obiective de atins, cărţi de citit… iar cinefilii adevăraţi se gândesc şi la filmele pe care abia le aşteaptă. Filmele anului 2015 sunt multe şi acoperă toate genurile, deci şi toate categoriile de public. Vom avea pelicule din serii celebre, precum „Jocurile foamei”, „Terminator” sau „Războiul stelelor”. Îi vom revedea pe Minioni, dar şi pe dinozaurii din „Jurassic Park”. (Mădălina Kadar)

SPORT. Anonim în România, Zoli e pus pe treabă în Elveţia. Departe de scandalurile din fotbalul intern, un român șlefuiește talentul viitoarelor staruri din Elveția. Zoltan Kadar are 49 de ani și în urmă cu aproape un sfert de secol evolua în tricoul Universității Cluj. Ambiția, forța și tehnica în regim de viteză, specifică și necesară fundașilor de bandă, l-au propulsat la echipa națională a României și mai apoi la Dinamo, unde avea să se încununeze campion. La 30 de ani, pentru o scurtă vreme s-a retras, dar a primit o șansă, nesperată la acea vreme, de a-și continua cariera în Elveția. A fost mai întâi jucător, la Schaffhausen, apoi antrenor-jucător la Frauenfeld și Winterthur. A decis pentru a doua oară să-și încheie cariera și a devenit antrenor de copii și juniorii de la Schaffhausen și Winterthur. La această oră este unul dintre cei mai buni antrenori din Elveția. În 2012 Zoli a fost cooptat în staff-ul lui Grasshoppers Zurich, iar la începutul acestui an a fost instalat ”principal”, e drept cu titlu interimar, pe banca „Lăcustelor”. (Patrice Podină)

SPORT. Adrian Petre cheamă lumea să facă sport.Vi-l mai amintiți pe Adrian Petre, jandarmul clujean care deține recordul mondial de flotări în dosul palmelor? A început să practice judo-ul la vârsta de 9 ani, în orașul natal, Boldești, iar în anul 1991 s-a transferat la Rapid București unde a avut performanțe naționale la nivel de cadeți și seniori. Din 2002 s-a mutat la Cluj, unde a absolvit Facultatea de Drept. S-a căsătorit, dar a continuat să practice judo la un alt nivel de performanță sub coordonarea antrenorului Florin Bercean. După împlinirea vârstei de 30 de ani a paricipat la întrecerile destinate ”veteranilor” și este multiplu medaliat la Campionate Mondiale și Europene de judo (veterani). Este instructor sportiv și arbitru naţional de judo. Stimulat de ecourile pe care le-au avut recordurile naţionale de flotări şi cel mondial de flotări în dosul palmelor, Adrian s-a decis să se implice în promovarea mişcării sportive indiferent de vârstă. (Patrice Podină)

Distribuie:

Postaţi un comentariu