Noul ambasador al Austriei, în vizită la Consiliul Judeţean Cluj

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vákár István, a primit vineri, 23 septembrie 2016, vizita Excelenţei Sale, domnul Gerhard Reiweger, Ambasadorul Austriei la Bucureşti.

În cadrul acestei întâlniri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj a prezentat Excelenţei Sale potenţialul economic, investiţional şi turistic pe care judeţul Cluj îl are, precum şi cele mai importante proiecte aflate în derulare la nivelul forului administrativ judeţean clujean, obiectivul fiind acela al dezvoltării relaţiilor de cooperare bilaterală în multiple domenii de interes.

Oficialul austriac a manifestat un interes deosebit în ceea ce priveşte cunoaşterea principalelor obiective turistice şi culturale pe care judeţul Cluj le are, în vederea încheierii unor protocoale de colaborare între judeţul Cluj şi diferite regiuni ale Austriei. În acest context, domnul Vákár István a prezentat principalele obiective turistice ale municipiului Cluj-Napoca, respectiv destinaţiile turistice din judeţul Cluj, precizând faptul că atât la nivelul Consiliului Judeţean Cluj, cât şi la nivelul Primăriei Cluj-Napoca, există structuri specializate care colaborează între ele în vederea promovării turismului, derulând o serie de proiecte cu fonduri europene.

Pe parcursul întâlnirii domnul Vákár István a evidenţiat faptul că acest judeţ găzduieşte cel de-al doilea centru universitar al ţării, peste 25% din locuitorii municipiului fiind reprezentat de către studenţi, o forţă de muncă înalt calificată, vorbitoare de limbi străine, cu o experienţă vastă în multiple domenii de activitate, puncte forte care fac Clujul un judeţ extrem de atractiv din perspectiva potenţialilor investitori.

“Consider că întâlnirea pe care am găzduit-o la sediul Consiliului Judeţean, a fost una extrem de benefică, marcând un pas mare înainte în colaborarea româno-austriacă şi în identificarea domeniilor în care se pot realiza cu prioritate schimburi de informaţii şi expertiză, precum şi schimburi economice. La finalul întâlnirii pot afirma, cu toată convingerea, că atuurile noastre au fost unele convingătoare, şi sunt mai mult decât încrezător că prezentarea mesajului nostru, de total interes şi disponibilitate de cooperare, se va concretiza în cel mai scurt timp, prin stabilirea unor relaţii oficiale de colaborare între instituţia noastră şi regiunile interesate din Austria”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vákár István.

În final, reprezentanţii celor două părţi au stabilit modalităţile viitoare de schimb de informaţii şi au decis să analizeze împreună ideea derulării în perspectivă a unor proiecte de interes comun, în special în domeniul turismului şi al culturii.


Publicitate

Postaţi un comentariu