Nouă producători din Transilvania participă la Sial Paris, cea mai mare expoziție dedicată inovațiilor alimentare din lume

Nouă producători din Transilvania vor participa în perioada 16-20 octombrie la Sial Paris, cea mai mare expoziție dedicată inovațiilor alimentare din lume. În cadrul evenimentul sunt așteptați 7.000 de expozanți din 104 țări.

Transilvania va fi reprezentată în Franța de uemătoarele branduri: Cosm-Fan, De la Ferma, Mariflor, Luna Solai, Transavia, Prefera Foods, Salamandra, Sam Mills, Vladalex. În total, la expoziție vor fi prezenți 66 de producători români.

Întreaga listă a producătorilor români poate fi consultată aici.

Pentru Răzvan Rusu, deținătorul brandului „Dulceța lui Răzvan” participarea la Sial Paris va fi cu siguranță o experiență emoționantă: „Acum patru ani mergem la Paris cu o cutie de borcane de dulceață din Idicel Pădure și acum reușesc să particip cu stand și să apar în catalogul expozițional cu Dulceața lu Răzvan din Idicel Pădure-Transilvania. Eu sunt un producător mic și mi-am făcut o bază de clienți mai mult în țară, dar am și în afară, iar Sial este un moment bun să ne întâlnim și să le prezint noile produse și planurile de viitor pe care să le dezvoltăm împreună. Sial Paris e locul unde vezi unde te situezi, ce faci bine și diferit față de ceilalți și ce poți să îmbunătățești. Pentru mine e locul ideal unde pot să văd și să discut depre noi produse cu diferiți producători”, a declarat Răzvan pentru Transilvania Reporter.

Creat în 1964 la Paris SIAL PARIS a devenit de-a lungul anilor reperul mondial pentru actorii din sectorul alimentar, din sectorul vânzărilor cu amănuntul și din industria hotelieră. Expoziția acționează ca un hub de afaceri la nivel mondial, aducând în același loc atât producători, cât și cumpărători.

Distribuie:

Postaţi un comentariu