Noua cursă pentru cucerirea spațiului: Elon Musk și ceilalți

Elon Musk si o Tesla Model S, 2011

There’s a starman waiting in the sky… Așa începe refrenul unui cunoscut cântec al lui David Bowie, care vorbește despre un ”om al stelelor care așteaptă în cer”, până când pământenii vor fi pregătiți să îl cunoască. Starman se numește și ”șoferul” primei mașini care a plecat la plimbare prin spațiu, spre orbita planetei Marte. Un manechin pe nume Starman, așezat la volanul unei superbe mașini sport Tesla de culoare ”cherry red”, care plutește la infinit prin spațiu, poate fi un început bun pentru un film SF, dar este cât se poate de real.

Un copil supradotat, un tânăr vizionar

”Regizorul” acestui film se numește Elon Musk și este un miliardar atipic: un miliardar ”self-made”, adică realizat prin forțe proprii, un miliardar deosebit de inteligent, de visător și de ambițios. Nimic nu pare a fi imposibil pentru Elon Musk, un tip de 46 de ani născut în Africa de Sud, chinuit și bătut de colegi în copilărie, apoi luat în râs de adulți, după ce a crescut și a început să vorbească despre mașini electrice, rachete reutilizabile lansate în spațiu la costuri mult mai mici decât cele din programele spațiale existente, sau despre colonizarea planetei Marte. Despre mașina electrică Tesla nu mai discutăm, iar despre rachetă a auzit toată lumea, zilele trecute.

Născut în Pretoria, la 28 iunie 1971, Elon a fost primul copil al cuplului Maye și Errol Musk – un model și dietician de origine canadiană, respectiv un inginer, pilot și navigator din Africa de Sud. Mai are un frate mai mic, Kimbal, și o soră, pe nume Tosca.

Elon s-a dovedit un copil deosebit de inteligent, îndrăgostit de cărți; printre lecturile sale preferate din copilărie se număra seria Fundația, a lui Isaac Asimov. La 10 ani a devenit interesat de computere, iar la 12 ani a învățat singur programare. Ba chiar a creat un joc video, pe care l-a și vândut unei reviste. Părinții au divorțat în 1980, iar Elon a rămas alături de tatăl său, în suburbiile din Pretoria. La 17 ani, a fost acceptat la Universitatea Queens din Ontario, iar după doi ani s-a transferat la Universitatea din Pennsylvania și a devenit licențiat în fizică și economie. S-a mutat în California la 24 de ani, plănuind să își contine studiile de fizică la Universitatea Stanford, dar a renunțat și a intrat în afaceri, nerăbdător să abordeze domeniile care îl interesau: internet, energie regenerabilă, cucerirea spațiului.

Milionar până la 30 de ani

Alături de fratele său, Kimbal, și cu ajutorul unor investitori, Elon Musk a creat Zip2, o companie care a creat software publicitar online pentru industria media. Înainte de a împlini 30 de ani era deja milionar în dolari, iar în 1999 a vândut Zip2 către Compaq, primind circa 300 de milioane de dolari. O parte din banii obținuți i-a investit într-o nouă companie, X.com, care a fuzionat ulterior cu PayPal. În 2002 a vândut compania către eBay, care a plătit pentru ea suma de 1,5 miliarde de dolari.

După ce a părăsit PayPal, Musk s-a angajat într-o serie de acțiuni tot mai ambițioase: în 2002 a pus bazele SpaceX, iar în 2004, miliardarul a devenit președintele companiei ce fabrică mașini electrice Tesla. De asemenea, Musk este președintele SolarCity, o companie care se ocupă de panouri solare, și a investit în crearea unui sistem ultra-rapid de transport feroviar, „Hyperloop”, care ar transporta persoane la viteze apropiate de cele supersonice.

În ultimul timp, Elon Musk a devenit cunoscut mai ales ca director executiv și director tehnologic al SpaceX, companie care a devenit un important furnizor de lansări private în spațiu – un domeniu rezervat până acum doar guvernelor, și nu companiilor private.

În 2012, SpaceX a trimis nava de transport Dragon către Stația Spațială Internațională. Iar după câteva accidente produse la început, SpaceX a perfecționat și arta motoarelor de aterizare pe sol și pe platforme oceanice, făcându-le astfel reutilizabile. Pasul următor ar fi să trimită oameni în jurul Lunii, acolo unde ar fi cel mai îndepărat punct la care au ajuns oamenii vreodată în spațiu din anii 1970 încoace.

Apollo 17, LRV-003, 1972

”Made on Earth by humans”

Până atunci, pe 6 februarie, Elon Musk a dovedit lumii întregi, și mai ales celor care l-au luat în derâdere, că poate construi cea mai puternică rachetă din lume, și nu oricum. Atunci când Musk a început să facă cercetări, pentru a-și duce la îndeplinire planul cel mai ambițios, primul pas l-a descurajat din start. Trebuia să cumpere o rachetă, ba chiar două, pe care să încerce să le lanseze către Marte, iar prețurile erau astronomice: 65 de milioane de dolari bucata. A început să studieze mai amănunțit, cercetând materialele din care trebuia construită racheta, și a descoperit că prețul uneia ar fi fost mult mai mic dacă ar fi construit-o el însuși. Ceea ce a și făcut. Ba mai mult, a înlăturat și convingerea că o rachetă poate fi lansată o singură dată: a reuşit să readucă pe Pământ o rachetă, care a fost apoi refolosită.

Săptămâna trecută, Elon Musk a dezvăluit cea mai puternică rachetă din lume, Falcon Heavy – numele fiind inspirat de Millennium Falcon, celebra navă din Star Wars – cu o putere de tracţiune de 2.500 de tone, echivalentul a 18 aeronave Boeing 747 la acceleraţie maximă. Falcon Heavy a decolat cu succes de la Cape Canaveral şi a lansat în spațiu o încărcătură inedită, un automobil Tesla roşu, având la bord un manechin botezat Starman și îmbrăcat în costum de cosmonaut – totul pe acordurile melodiei ”Space Oddity”, a lui David Bowie. Musk a postat o mulțime de fotografii pe Twitter, iar în una dintre ele se vede bordul mașinii, pe care scrie “Don’t Panic!/Nu intra în panică!”, o replică din cartea lui Douglas Adams, “Ghidul autostopistului galactic”. De asemenea, pe plăcuța cu circuite imprimate a mașinii Tesla a fost scris mesajul: ”Făcută pe Pământ de către oameni” (”Made on Earth by humans”).

Întrebat de ce vrea să renunțe la o mașină de 100.000 de dolari, Musk a spus că îi place foarte mult ”ideea unei mașini care plutește la nesfârșit în spațiu și care poate să fie descoperită de extratereștri peste milioane de ani în viitor”. Totuși, oamenii de știință susțin că mașina va fi distrusă treptat de radiații, unele componente din plastic și piele se vor dezintegra în următorul an, asta dacă între timp autovehiculul nu se ciocnește cu un meteorit sau alte resturi spațiale. Până atunci, însă, Tesla Roadster și Starman își vor continua călătoria către Centura de Asteroizi dintre Marte şi Jupiter, pregătind drumul pentru cei care le vor călca pe urme. Căci un lucru e sigur: Elon Musk nu se va opri până nu ajunge pe Marte.

Tesla roşie cu Starman la volan

Noua cursă pentru cucerirea spațiului

Așadar, Elon Musk se numește noua putere mondială care a pus pe picioare un program spațial – cele mai vechi fiind Rusia și Statele Unite ale Americii, concurenți tradiționali în lupta pentru cucerirea spațiului, la care se adaugă China și, surprinzător, India.

Potrivit unui scenariu imaginat de agenția Reuters, în deceniile viitoare am putea vedea exploatări miniere pe asteroizi sau misiuni de explorare în detaliu pe diverse planete, riscurile financiare putând fi împărțite între mai multe state, care vor semna înainte înțelegeri prin care își alocă diverse zone de explorare. Jurnaliștii Reuters fac o comparație cu Marea Epocă a Explorărilor din secolele 16 și 17, când marile monarhii europene au înființat companii private care erau dornice să-și asume riscul de a explora teritorii îndepărtate.

Cel mai probabil, șansele de reușită cresc dacă guvernele vor lucra împreună, și nu separat, ca într-o cursă, cum s-a întâmplat în trecut. În timpul Războiului Rece, se știe că SUA și Rusia aveau mari ambiții, fiecare dorindu-și să trimită primii cosmonauți în spațiu. Pe 12 aprilie 1961, Rusia câștiga acea întrecere spațială a secolului 20, trimițându-l pe Iuri Gagarin în spațiu, timp de 108 ore, la bordul navei spațiale Vostok.

Cincizeci de ani mai târziu, președintele rus de atunci, Dimitri Medvedev, vorbea despre următoarea cursă în spațiu: un motor nuclear care să zboare spre Marte. După alți doi ani, președintele Vladimir Putin spunea că Rusia va investi 1.600 miliarde de ruble (39,6 miliarde de euro) în programele sale spațiale până în 2020.

Următoarele informații despre ambițiile ”spațiale” ale Rusiei au venit de la Vladimir Solntev, directorul companiei RSC Energia, care produce rachete. Acesta a declarat că țara sa intenționează să trimită în spațiu echipaje de astronauți, cu misiunea de a construi o bază pe Luna până în anul 2031. De asemenea, primele zboruri de tip cargo efectuate spre Lună în cadrul acestui proiect, care vizează amenajarea unei colonii umane, ar urma să debuteze în 2026.
Viitoarea bază lunară rusească va fi utilizată pentru cercetări științifice și activități de minerit, cu scopul de a extrage minerale prețioase. Unele publicații internaționale au speculat deja că această bază va putea fi folosită și în scopuri militare.
Până în prezent, doar americanii de la NASA au reușit să plaseze cu succes echipaje umane pe Lună. În cadrul programului spațial american Apollo, 12 astronauți au reușit să pășească pe Lună, între anii 1969 și 1972.

Visul spațial chinezesc

Între timp, și China are un “vis spaţial” pe care dorește să îl împlinească, și anume să construiască o staţie pe orbita Pământului, asemănătoare Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Chinezii iau această misiune în serios, iar eforturile se fac până la cel mai înalt nivel. Dezvoltarea programului spaţial reprezintă o prioritate pentru autorităţile de la Beijing, iar preşedintele le-a cerut compatrioţilor lui să facă eforturi susţinute, pentru ca naţiunea chineză să devină o adevărată putere spaţială, care să rivalizeze cu americanii de la NASA şi cu europenii de la ESA.

Staţia spaţială chineză ar urma să fie construită între anii 2019 şi 2022, un termen ambiţios, după standardele industriei spaţiale internaţionale, și ar urma să cântărească 60 de tone, mai puţin decât Staţia Spaţială Internaţională, care ajunge la 440 de tone. Deocamdată, China deţine un laborator orbital, Tiangong-2, al cărui nume înseamnă “Palatul Ceresc”. E vorba de un avanpost de mici dimensiuni, lung de numai zece metri şi care cântăreşte 9,5 tone, potrivit space.com.

Tianzhou-1, primul vehicul spaţial de tip cargo construit de China, lansat pe 20 aprilie, a realizat deja prima dintre cele trei andocări programate pe laboratorul orbital, la două zile după lansare.

A fost vorba de o realimentare cu carburant pe orbită, coordonată de tehnicienii chinezi de la sol. Această reuşită este un element central al planurilor Chinei de a trimite echipaje de astronauţi pe viitoarea ei staţie spaţială, care va fi ocupată permanent începând din 2022.

China vrea să reducă diferenţa faţă de Statele Unite şi UE, dar şi faţă de India, care a devenit în 2014 prima ţară din Asia care a plasat cu succes o sondă pe orbita planetei Marte.

Războiul dus în spațiu

Totuşi, China se află încă departe de rivalele ei spaţiale. Ţara asiatică a reuşit să trimită în 2013 un rover pe Lună, însă robotul a întâmpinat probleme tehnice grave. Cu toate acestea, americanii sunt îngrijorați – Departamentul Apărării din Statele Unite se teme că asiaticii dezvoltă tehnologii prin care să descurajeze alte naţiuni să-şi folosească avanposturile spaţiale în timpul unei eventuale crize. În apărarea sa, China susţine că ambiţiile ei spaţiale sunt paşnice, însă a testat deja rachete anti-satelit.

Experții americani consideră că cele trei superputeri militare de pe glob, SUA, Rusia si China, ar putea împinge lupta pentru supremație în spațiu. Mai exact, în cazul unui conflict, specialiștii se tem că Rusia și China ar putea folosi tehnologia spațială dezvoltată pentru a elimina sateliții de comunicații și supraveghere deținuți de americani pe orbita Terrei. Rolul acestora este de a detecta rachete inamice, de a menține comunicații între navele militare și bază și de a coordona atacuri. Chiar și blocarea programelor de localizare, așa cum este sistemul GPS, poate reprezenta o amenințare, de care sunt capabile chiar și alte state, mai spun experții militari americani.
Importanța sectorului spațial a fost sesizată inclusiv de membrii administrației Trump: în ciuda tăierilor de buget aplicate pentru diverse agenții federale, NASA beneficiază în continuare de o finanțare generoasă de la buget.

Colaborări internaționale

Staţia Spaţială Internațională (ISS) este cel mai mare şi mai complex proiect spaţial care a fost realizat pe Pământ. Construcţia a combinat mai multe programe spaţiale separate ale mai multor ţări, incluzând Statele Unite, Rusia, Japonia şi ţări din Europa.

ISS este mai mare decât un teren de fotbal şi a costat 150 de miliarde de dolari. Staţia este prevăzută să rămână pe orbită până în anul 2024.

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) este poarta de acces către spaţiu a Europei, după cum o prezintă site-ul oficial. Misiunea sa constă în configurarea dezvoltării capacităţilor spaţiale ale Europei şi în garantarea faptului că investiţiile în cercetarea spaţială vor continua să asigure avantaje cetăţenilor din Europa şi din lume.

ESA este o organizaţie internaţională cu 22 state-membre, care coordonează resursele financiare şi intelectuale ale membrilor săi și poate susţine, astfel, programe şi activităţi care depăşesc cu mult capacitatea unei singure ţări europene.

Statele membre ESA sunt: Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia şi Ungaria. Canada ia parte la unele proiecte în cadrul unui Acord de colaborare. Bulgaria, Cipru, Malta, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia au acorduri de colaborare cu ESA.

NASA

Agenţia spaţială americană NASA a fost creată în 1958 de către președintele Dwight D. Eisenhower și a dezvăluit, de-a lungul vremii, numeroase invenţii uimitoare, cu ajutorul cărora a reuşit să pătrundă în cele mai adânci locuri din Univers. Multe secrete ale acestei lumi au fost descoperite de sondele spaţiale, precum Voyager sau de roverul Curiosity, care a ajuns pe planeta Marte.

Misiunea Voyager a cuprins studierea celor mai importante planete, precum Marte, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.

La începutul anilor ’60, inginerii de la NASA au proiectat costumele spaţiale pentru 15 zboruri, dar şi navetele Mercury şi Gemini.

NASA a construit nu mai puţin de cinci navete spaţiale, care au fost proiectate pentru a efectua cel puţin 30 de misiuni spaţiale: Chalenger, Columbia, Discovery, Atlantis şi Endeavour. În ciuda a două accidente mortale, flota spaţială a realizat peste 130 de zboruri în cosmos.

Postaţi un comentariu