Moș Crăciun a pornit la drum în tramvaiul 101: „Ce zici, Moșule, stai la un selfie?”

Foto: Dan Bodea

Cel mai așteptat tramvai al iernii a pornit luni după-amiaza din Piața Gării din Cluj, oferind ocazia celor mai cuminți dintre călători să îl întâlnească pe Moș Crăciun, să îi recite poezii și chiar să își facă selfie-uri, îmbrățișându-l. Călătoria Moșului pe linia 101 în acest an se va încheia în data de 24 decembrie. Până atunci, însă, între orele 17:00 – 20:00, copiii se vor putea întâlni cu Moș Crăciun pe pe traseul Piața Gării – Strada Bucium. Micuții îi pot lăsa Moșului și scrisori în care să își exprime dorințele pe care le au pentru seara de Ajun.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Mai mari, sau mai mici, mai cuminţi sau mai puţin cuminţi, copiii au sărit în brațele Moșului îndată ce tramvaiul a făcut prima oprire în stația din Piața Gării, la câteva minute după ora 17.00. În următoarele trei ore, Moșul a ascultat poeziile pe care micuții le aveau pregătite pentru el, le-a dăruit bomboane și le-a promis că, dacă vor fi cuminți, se vor întâlni din nou în Ajunul Crăciunului. „Moșule, tu ești și tânăr și bătrân”, a remarcat unul dintre copilași imediat ce l-a văzut pe Moș în tramvaiul împodobit. Cei mai curajoși dintre copii i-au povestit Moșului chiar și câteva dintre secretele lor, desigur, cu asigurarea că acestea nu vor ajunge la urechile părinților. Moș Crăciun nu a dat înapoi nici de la a-și face selfie-uri cu copiii mai mari.

Tramvaiul lui Moş Crăciun este pus în circulaţie de către Primăria Cluj-Napoca şi Compania de Transport Public (CTP).

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu