Martirii de la Târgu Ocna, deshumați de arheologi

Marius Oprea

O nouă campanie de investigații arheologice va avea loc la  Târgu Ocna începând de luni, 15 iulie. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc(IICCMER) în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) din Cluj-Napoca desfășoară această acțiune cu scopul de a căuta, deshuma și identifica osemintelor foştilor deţinuţi politici, care au decedat în Penitenciarul-Spital de la Târgu Ocna.

Potrivit unui comunicat de presă al MNIT, cadavrele căutate au fost înhumate fără sicriu și fără să fie însemnate cu cruci, iar numărul lor a ajuns până în 1954 la 54, crescând ulterior, până în 1964. Nu există nicio referință cu privire la localizarea acestora, se cunoaște doar faptul că au fost săpate gropi în incinta cimitirului, în zonele neocupate de alte morminte. Spațiul de cimitir rămas liber cuprinde astăzi doar o zonă restrânsă, vechile morminte fiind afectate total sau parțial, se arată în comunicatul de presă.

Prima intervenție arheologică la Târgu Ocna a fost realizată în septembrie 2011, când s-a identificat locul unde au fost făcute gropile. Săpăturile arheologice sunt autorizate de Ministerul Culturii şi se desfăşoară cu acceptul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Cercetările vor fi conduse de un expert al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, arheologul Gheorghe Petrov. La lucrări va participa şi istoricul Marius Oprea, directorul Departamentului de Investigaţii Speciale din cadrul IICCMER.

Distribuie:

Postaţi un comentariu