Marș comemorativ în memoria polițistului-motociclist și protest împotriva vicepremierului Gabriel Oprea, duminică, la Cluj

Piața Unirii va "găzdui" un nou protest al clujenilor (Foto Arhivă: Dan Bodea)

Accidentul în care unul dintre polițiștii aflați în coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea a căzut cu motocicleta într-o groapă și a decedat, a stârnit și nemulțumirea clujenilor. Comunitatea Mototciliștilor din Cluj, dar și cea a Bicicliștilor vor organiza un marș în memoria polițistului la ora 15, în timp ce câteva sute de clujeni sunt așteptați în Piața Unirii, la ora 17 pentru a protesta față de vicepremierul Gabriel Oprea.

Agentul Bogdan Gigina de la Birgada Rutieră a Capitalei a decedat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe carosabil. El se afla în timpul unei misiuni de fluidizare a traficului și făcea parte din coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Ulterior, martorii și alți colegi ai polițistului au declarat sub protecția anonimatului că nu era justificată folosirea coloanei oficiale de către vicepremier, cu atât mai puțin includerea unui motociclist în coloană, în contextul în care carosabilul era umed.

Lipsa de reacții oficiale a stârnit noi nemulțumiri din partea societății civile. În Capitală, sute de motocicliști au organizat un marș în memoria polițistului mort. Marșul începe din parcarea Sălii Sporturilor, pe traseul Sala Sporturilor „Horia Demian” – Bulevardul Eroilor – Calea Dorobanților – Strada Traian Vuia (și revenire) – Strada Teodor Mihali – Strada Albac – Strada C-tin Brâncuși – Calea Turzii – Strada Observatorului – Strada Frunzișului – Strada Plopilor – Sala Sporturilor „Horia Demian”.

„Accentuăm caracterul de marș comemorativ, în cadrul căruia participanții vor păstra o atitudine adecvată evenimentului, fiind totodată interzisă orice manisfestare constrară legilor în vigoare și a bunei desfășurări a defilării moto”, spune organizatorul marșului, Paul Sorinca.

La ora 17:00, în Piața Unirii, sunt așteptate câteva sute de clujeni, cauza fiind aceeași.

„Considerăm total inacceptabil abuzul de putere de care se face vinovat Gabriel Oprea, ministru de interne şi vice-premier în Guvernul României. Suntem indignaţi văzând tentativele de muşamalizare a tragediei de către reprezentanţi ai guvernului, ministerului şi unei părţi a mass-mediei. Deplângem moartea la datorie a unui tânăr poliţist, o moarte pentru care Gabriel Oprea se află în culpă morală şi instituţională”, se arată pe pagina evenimentului la care, pe Facebook, și-au anunțat prezența aproximativ 300 de persoane.

Distribuie:

Postaţi un comentariu