Marian Munteanu: „Statul român este în suferință”

Marian Munteanu

În decembrie 2013, Revista „Sinteza” pornea la drum cu un prim număr care se axa pe problematica Pieței Universității, ca simbol al protestului anti-totalitar. Printre articole se număra și un interviu cu liderul manifestației-maraton din 1990, Marian Munteanu. Îl publicăm acum în Transilvania Reporter, cu prilejul anunțării candidaturii sale la Primăria București, susținută de PNL.

Deși a fost cunoscut în spațiul public cu 24 de ani în urmă, la evenimentele din Piața Universității, Marian Munteanu rămâne încă un reper în memoria colectivă, în strânsă legătură cu ceea ce s-a întâmplat atunci. A fost un lider. Atunci, toate privirile erau ațintite asupra sa.

În opinia dvs, există asemănări între protestele din 90 din Piaţa Universităţii şi cele de acum, din 2013 şi 2012?

Anumite asemănări pot fi identificate în măsura în care, în mod firesc, atitudinea civică din Piața Universității s-a impus în socieatea românească, începând cu decembrie 1989, ca un reper și un model.

Cum vedeţi în general ţara acum (politic, geopolitic, social, economic)? Dacă puteţi, priviţi-o cu ochii tânărului din 90.

România rămâne, în pofida tuturor neîmplinirilor administrative (mai vechi sau mai noi), o țară cu un potențial enorm. Statul român, însă, se află în suferință, iar instituțiile sale au nevoie de serioase corecții, în spiritul unei viziuni mai bine fundamentate social, economic, cultural și, de ce nu, spiritual. Lipsa de viziune și slăbiciunea unei părți a establishmentului ne-au adus mari daune, atât în plan intern cât și din punctul de vedere al poziției noastre geopolitice. Față de ceea ce am văzut și am spus în 1990 nu aș avea schimbări de fond, ci aș adăuga/nuanța o serie de aspecte, în special cele privind o anume etapizare a procesului de reconstrucție a României. Cu toate necazurile sistemice, pe care le știm, românii rămân un popor puternic, inteligent și creativ, dar care nu este condus așa cum ar trebui. E drept, nici nu suntem un popor ușor de condus, dar asta nu e o scuză pentru decidenții politici, ci dimpotrivă. Pentru a putea conduce un popor trebuie mai întâi să-l cunoști, apoi să-l respecți și, dacă se poate, să-l și iubești.

Au fost mai multe adunări publice în Piaţa Universităţii. De ce credeţi că se adună lumea acolo? Care au fost, după dvs, cele mai importante adunări publice/ mitinguri/ proteste din Piaţa Universităţii, după protestele din 90?

Este un spațiu consacrat prin jertfă. Nu poate fi evitată raportarea la semnificațiile sale de adâncime, indiferent de tentativele ce au vizat (voit sau nu) macularea/deturnarea acestor semnificații.

Orice miting/protest are importanța lui dacă majoritatea celor întruniți într-un anume loc și în jurul unui anume mesaj sunt sinceri și corecți în atitudinea lor (chiar dacă nu întotdeauna sinceritatea se suprapune cu realismul unor obiective imediate). Dacă îngrijorările sau idealurile unor oameni, fie ei și puțini la număr, găsesc ecou și susținere în corpul social, mesajul respectiv capătă nu numai un spor de profunzime ci și reprezentativitatea cea mai autentică. Evident, apar și alte tipuri de intervenții (manipulări, presiuni etc.), dar nu putem intra acum într-o analiză de acest tip.

Fenomenul Piaţa Universităţii s-a generalizat, s-a extins la nivel de ţară? Putem vorbi de România ca de o Piaţă a Universităţii?

Nu știu dacă se poate vorbi de o „extindere” cât, mai degrabă, de un reper la care te poti raporta, eventual (fie intr-un sens, fie în altul), cel puțin în contextul istoriei noastre recente. România înseamnă, însă, infinit mai mult, iar reperele sale pozitive sunt multe, diverse și strălucitoare. Ne-ar fi de folos tuturor dacă le-am rememora cu mai multă vigoare și ne-am inspira mai temeinic din ceea ce ne reprezintă cu adevărat.

Aţi mai face ce aţi făcut în 90? Regretaţi ceva în legătură cu acele evenimente?

Nu mai am 20 de ani, deci în mod cert nu aș mai putea face ce am făcut atunci. Aș face eventual, altceva, dacă ar fi nevoie de mine și cred că așa ar face orice om din generația mea. Cu privire la regrete, nu regret ce am făcut (deși, evident, se puteau face lucruri mult mai bune, cel puțin ipotetic vorbind). Am făcut tot ce am putut și atât cât am putut pentru a fi de folos compatrioților mei. Nimic mai mult, dar nici mai puțin.

Marian Munteanu: „Față de ce am văzut și spus în 1990 nu am schimbări de fond”

Marian Munteanu: „Față de ce am văzut și spus în 1990 nu am schimbări de fond”

În viaţa personală şi în cea publică, v-a ajutat sau v-a încurcat faptul că aţi fost atunci în Piaţă, că aţi devenit un personaj public? Acum vă mai recunoaşte lumea pe stradă, vă opreşte, vă întreabă, se plânge?

Evident că nu a fost de ajutor o asemenea vizibilitate, mai cu seamă că despre mine s-au vehiculat o sumedenie de aiureli prin media și prin alte mecanisme de informare / dezinformare. Oricine trece printr-o asemenea experiență trebuie să înțeleagă că publicul reacționează adesea la o imagine construită și nu la o persoană în sine. Da, am asemenea experiențe, şi dialoghez cu plăcere cu oamenii care îmi solicită asta, de câte ori am răgazul şi posibilitatea.

Ce face acum Marian Munteanu şi ce planuri/proiecte de viitor are?

Coordonez un proiect de cercetare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și, în paralel, mă apropii de conturarea unui tratat de antropologie la care lucrez de mai multă vreme. Preocupările mele sunt în acest moment, deci, preponderent științifice și culturale. De asemenea, încerc să contribui la dialogul și conlucrarea între diferite asociații și grupări din țară și din alte părți ale lumii, în cadrul unor organisme și instituții ale societății civile.


Publicitate

Postaţi un comentariu