Marcel Iureș, la Cluj, despre actori singuratici, versuri și personaje: „Cultura a ajuns la nivel de eșantion în România”

Actorul Marcel Iureș a fost prezent vineri în foaierul Teatrului Maghiar de Stat Cluj la o întâlnire cu teatrologul George Banu și cu publicul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa, care se desfășoară în aceste zile la Cluj (19-30 noiembrie). Dialogul despre Versuri, personaje și actori singuratici a avut ca punct de pornire spectacolul Furtuna de William Shakespere, pus în scenă de Gábor Tompa la Teatrul Național Cluj-Napoca, în care Marcel Iureș îl interpretează pe Prospero. Spectacolul a fost prezentat și în cadrul festivalului. În discuția pe care a avut-o George Banu și cu Gábor Tompa, actorul Marcel Iureș a făcut referire și la starea culturii în România, care spune, el, a ajuns în general la nivel de eșantion.

Dialogul a vizat în cea mai mare parte situația particulară a actorului singur pe scenă, respectiv singurătatea actorului care joacă un personaj singur. Jucând singur, Marcel Iureș nu-și limitează repertoriul și trece de la textele enigmatice, interogative precum cele ale lui Beckett sau Bernhardt la texte de un comic extrem ca povestirile lui Ion Creangă, Ivan Turbincă sau Dănilă Prepeleac, spune George Banu.

În contextul în care toată istoria teatrului modern e bazată pe ideea de colectiv și de trupă, există și acele momente unde esența teatrului a fost concentrată într-un singur actor. De fapt această concentrare la un singur element este proprie și altor arte, precum pictura, unde se spune că adevărul stă doar în desen, sau muzica unde cunoscătorii spun că sonatele pentru violoncel sunt esența pură a muzicii.

„Un actor nu e niciodată singur. Nici oamenii nu sunt singuri. Ce facem noi, actorii, este să multiplicăm singurătăți”, a precizat actorul Marcel Iureș, mărturisind că după vârsta de 45 de ani majoritatea rolurilor jucate au venit ca urmare a unor nevoi personale.

„M-am temut și mă tem în continuare, ce-i drept mai puțin, de moarte și de bătrânețe. Am atins adâncimi mari în prostia de a căuta și evita, prin cunoaștere, bătrânețea, neputința, moartea, slăbiciunea. Nu am aflat cum să le evit. Dar am traversat experiența aceasta. Nu e nimic de evitat sau de prevăzut în moarte, în bătrânețe. Ce am reușit să înțeleg a fost că nu poți juca toate astea”, a precizat Marcel Iureș.

Actorul a mărturisit că nu i-a plăcut niciodată să recite versuri în prezența publicului și nu se declară un recitator strălucit. Nu îi place să spună versuri pe scenă pentru că nu știe cine le zice.

„Prefer să citesc de unul singur. Îl citesc pe Eminescu, fie Glossă, fie Rugăciune sau Scrisoarea III și II, aprind lumina și citesc pentru mine, fără a pretinde că sunt cineva. Într-un text de Beckett am ca partener un personaj…singur. Dar suntem doi”, a declarat Marcel Iureș.

Când vorbește actorul pe scenă afli lucruri pe care nu le citești în cărți, a remarcat George Banu.

„Limba este protagonistul singurătății. Actorul este un vehicul care transmite limba în condițiile unei esența pure. Cuvântul creează, clădește, distruge, ascunde, te înalță. Există autori dramatici care le spun actorilor ce zic cuvintele, ce vor ele să însemne, sau ce vor ei ca ele să însemne. În acele clipe ți-e bine, ca actor”, a spus actorul Marcel Iureș.

Singurătatea actorului pe scenă invită spectatorii să își umple propriul lor univers cu rezonanța cuvintelor.  Un spectacol este o prismă de oglinzi. Teatrul redă forța imaginativă, vizuală, a cuvântului.

„Nu cred în actorul care se transformă în propriul său regizor. Există meseria recentă de regizor și cea mult mai veche de actor. Dacă regizorul este prea prezent, atunci actorul nu mai e singur cu textul. Pe regizor nu trebuie să îl intereseze singurătatea actorului. Pe el îl interesează doar lumina ta, sau vocea ta gravă, sau neputința”, a explicat Marcel Iureș.

Marcel Iureș a fost provocat să vorbească și despre intimitatea cu publicul pe care a cultivat-o de-a lungul timpului prin rolurile sale.

„Singurătatea poate produce calitate, sau poate rătăci. La Marcel Iureș este impresionant că singurătatea implică un fel de cod asumat al rezervei. Există și cazuri în care actorul se expune publicului, își arată extraordinara măiestrie a cuvintelor. În Franța există un actor care are un succes enorm, Fabrice Luchini, dar care se arată pe el, nu își arată singurătatea. La fel procedează și André Rieu. Nu regăsești nimic în el”, a remarcat George Banu.

„E fascinant să stai singur pe scenă. Afli multe despre tine în singurătatea asta”, a spus Marcel Iureș.

Actorul a vorbit și despre rolurile cele mai dragi, pe care le-a jucat cu lacrimi și sudoare. În privința personajului Prospero din „Furtuna”, Marcel Iureș a precizat că în acest moment acest rol esre precum o frunză bătută de vânt care caută loc să se așeze.

Marcel Iureș debutează la Teatrul Național Cluj-Napoca cu rolul Tom din Menajeria de sticlă de Tennesse Williams și joacă aici în perioada 1978-1980. În anul 1995, este distribuit în spectacolul Omor în Catedrală, după T. S. Eliot regizat de Mihai Măniuțiu, rolul din Furtuna reprezentând întoarcerea sa la Cluj după o absență de 24 de ani.

Despre profesia sa, cunoscutul actor declară: „cred că actoria este o meserie care are în comun cu viața, lipsa de concluzii. Nu există concluzii în meseria de artist de orice fel. Dacă i-a folosit cuiva ceea ce ai făcut pe scenă, nu se poate verifica pentru că nu poți fi martorul fascinat al propriei tale vieți. Poți fi martor al concluziei vieții tale. Nu mă preocupă deloc concluziile: ce s-a înțeles, cui i-a folosit. Unul dintre bunicii mei îmi spunea: „Măi băiete, să faci binele în viață, cât te duce capul și sufletul. Îl pui într-o batistă, strângi bine și o pui pe marginea drumului. Să nu te pună cumva dracu’ să te uiți înapoi, să vezi cine l-a luat!” Și-atunci ești liniștit. Eu sunt liniștit din punctul acesta de vedere.”