Maratonul Internaţional AROBS Cluj-Napoca provoacă fanii la stabilirea unui record naţional

Foto: Dan Bodea

Asociaţia Runners Club şi AROBS Transilvania Software doresc să transforme maratonul Clujului într-un adevărat spectacol. Astfel, cele două entități și-au aliniat eforturile pentru a-i scoate pe clujeni din case şi a-i îndemna să participe la stabilirea unui record naţional: cel mai lung lanţ de susţinători la un maraton. Acesta se va întinde pe o distanţă de 10, 55 de kilometri, acoperind tot traseul competiţiei. Iar pentru că orice concurs de gen nu este doar despre alergare, ci şi despre a face atmosferă, fanii mişcării pot încuraja atleţii de pe margine, purtând costume cât mai haioase, cu ocazia Maratonului Internaţional AROBS Cluj-Napoca (MIACN), ce se va desfăşura în 10 aprilie.

Citiți și: Maratonul Internațional AROBS Cluj-Napoca va avea loc cu o săptămână mai devreme

„În 10 aprilie, ieşim din casă pentru a aplauda alergătorii şi a stabili împreună recordul naţional pentru cel mai lung lanţ de susţinători la un maraton. Clujul a dat unul dintre cele mai importante evenimente de alergare din România, iar noi, membrii comunităţii locale, îl putem transforma în cel mai frumos spectacol sportiv din ţară. Aşteptăm cât mai mulţi clujeni la maraton, în speranţă că împreună vom creşte o generaţie de fani ai mişcării, care va ajunge să concureze, peste câţiva ani, cele mai mari evenimente de alergare din lume la capitolul spectacol sportiv şi susţinători”, a spus Horaţiu Morar, directorul Maratonului Internaţional AROBS Cluj-Napoca.

Cea de a VI ediţie a MIACN va pune în lumina reflectoarelor publicul competiţiei, pentru că alergarea aduce laolaltă sportivi şi susţinători; şi unii şi ceilalţi fac dintr-o simplă cursă un spectacol.

„Alergarea nu este un sport individual, ci unul trăit de familie şi prieteni, pentru că atunci când susţii un alergător, devii parte a succesului lui, medalia lui ţi se datorează şi ţie. Cel care aleargă nu o face niciodată singur. Lângă el sau pe margine este mereu cineva care îl încurajează să meargă mai departe şi se bucură cu aceeaşi intensitate la finalul cursei. Pornind de la aceste raţiuni, am decis ca focusul ediţiei de anul acesta a maratonului să fie fanii. Sub umbrela campaniei «Be GREAT! Inspire others to follow you», vrem să aducem cât mai mulţi clujeni alături de noi, deoarece comunitatea are rolul de a deveni parte integrantă a unui maraton, contribuind la crearea şi dezvoltarea acestuia”, a spus Voicu Oprean, CEO al AROBS şi sponsorul oficial al competiţiei.

Cea mai creativă echipă de susţinători, cu cele mai haioase costume va fi premiată

Organizatorii evenimentului invită companiile clujene, ONG-urile şi iubitorii mişcării să formeze echipe cât mai mari şi să devină, preţ de o zi, cei mai haioşi suporteri ai maratonului. Cei care vor veni costumaţi vor intra în cursa pentru premiul oferit celei mai creative echipe de fani. Toate detaliile despre acest concurs vor fi oferite de organizatori pe pagina de Facebook a comunităţii Be GREAT!.

traseu

Cum a fost anul trecut? 

Foto. Maratonul Internațional AROBS Cluj-Napoca a fost câștigat de un kenyan și de o româncă

Ilie Roșu, cel mai patriot maratonist: „Am alergat cu drapelul peste tot în lume”

Ambasadorii sportului. Voicu Oprean, „omul de oțel” al IT-ului clujean: „În sport, dacă munceşti pentru visul tău, lucrurile se întâmplă. La fel e şi în viaţă”

Ambasadorii sportului. Bogdan Bob Rădulescu: „Sunt pregătit pentru orice, inclusiv pentru proba de alergare cu nevasta-n spate, cu capu-n jos. Avem de aia, nu?”

Distribuie:

Postaţi un comentariu