Manifestație în sprijinul familiei Bodnariu, la Cluj

Protestatarii s-au strâns pe Bulevardul Eroilor | Foto: Dan Bodea

Câteva sute de persoane au participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la un miting de protest,  după ce serviciile sociale norvegiene ar fi luat abuziv cei cinci copii ai familiei Bodnariu şi ar fi deschis procedura adopţiei internaţionale pentru ei. Alte 1000 de persoane au ieșit în stradă la București.

Participanţii la manifestarea de la Cluj, printre care şi mulţi copii, s-au adunat, sâmbătă, în jurul orei 13.00, pe Bulevardul Eroilor din municipiu, având bannere cu mesaje în limbile română şi engleză, precum „Norvegia, nu separa familia Bodnariu”, „Susţinem familia Bodnariu”, „Doar adevărul va întoarce copiii la părinţii lor”, „Norvegia, este timpul să ne dai copiii înapoi”, „Opriţi ca Barnevernet (Autoritatea de protecţie a copilului din Norvegia – n.r.) să ne fure copiii”, „Barnevernet omoară copiii”, informează Mediafax.

Ioan Gârbovan, organizatorul manifestării, a declarat că manifestanţii cer ca demersurile autorităţilor române în cazul familiei Bodnariu să fie făcute cât mai repede.

Protestul a fost organizat în sprijinul familiei formate din românul Marius Bodnariu, inginer IT, soţia sa norvegiancă Ruth, asistentă medicală, şi cei cinci copii ai lor, stabiliţi cu toţii în Norvegia. Copiii, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu