Lucrările la Autostrada Transilvania au fost reinaugurate, cu premier, miniștri și mitropolit

Zeci de camioane se aflau pe șantier în timpul vizitei lui Victor Ponta la Gilău Foto: Dan Bodea)

Dealurile de la marginea Giulăului au fost vineri loc de întâlnire pentru premierul Victor Ponta și trei dintre membri guvernului, care alături de IPS Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului au reluat în mod oficial lucrările de construcție la Autostrada Transilvania (A3) sub-sectorul Gilău-Nădășel, parte a sectorului 3A Gilău-Mihăiești.

Chiar dacă are doar 9 kilometri, subsectorul Gilău-Nădășel a atras atenția premierului Victor Ponta, Ministrului Muncii Rovana Plumb, a Ministrului Transporturilor Ioan Rus și a Ministrului delegat pentru dialog social Aurelia Cristea, plus personaje marcante din administrația locală a municipiului Cluj și a comunei Gilău. În fața panoului care prezenta schița tronsonului, IPS Andrei Andreicuț a rostit și o rugăciune adaptată situației, amintind faptul că „marile lucrări se realizează cu mari sacrificii”.

Sectorul de 9 kilometri Gilău-Nădășel va costa 258.199.052 de lei fără TV, bani alocați în proporție de 100% de la bugetul de stat asocierii dintre firmele Spedition UMB și Tehnostrade. Potrivit premierului, banii sunt pregătiți să ajungă la constructor, fondurile provenind din acciza pe combustibil.

„Este cea mai importantă lucrare de infrastructură din Ardeal începută când domnul Ioan Rus era ministrul într-un alt guvern și care a fost oprită de atunci. Am promis să o repornim, am reponit-o și vreau să se știe că este finanțată integral din bugetul de stat din aceea acciză pe benzină și motorină pe care am introdus-o. Tot ce se construiește aici se face cu banii românilor care la fel ca și mine își doresc autostrăzi mai bune și mai multe”, a declarat Victor Ponta.

Vizita a fost una fulger, premierul rezumându-se la a schimba câteva vorbe cu constructorul care a explicat că termenul de finalizare al lucrărilor, 6 aprilie 2016, poate fi respectat în ciudat instabilității solului care ar putea pune probleme și ar putea cauza creșterea costurilor de contrucție.

Premierul a mai declarat că de curând s-a intrat în faza finală de evaluare a ofertelor la tronsonul Suplacu de Barcău-Borș și s-a trecut la refacerea studiului de fezabilitate pentru bucățile de autostradă de la Nădășel la Mihăiești și Mihăiești-Suplacu de Barcău, precizând că tot sectorul de autostradă care va lega Clujul de marile autostrăzi europene va fi finanțat de la bugetul de stat.

Mai jos puteți vizualiza o galerie foto realizată de Dan Bodea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu