Lucrările la Podul Nadăş vor fi gata în noiembrie

Foto: Dan Bodea

Lucrările la podul de peste pârâul Nadăş de pe strada Oaşului se apropie de finalizare. Acesta face parte din proiectul „Modernizarea tramei stradale şi acces la zona industrială”. Lucrările la acest obiectiv au început în 8 iulie 2014 şi se vor finaliza în noiembrie 2014, iar valoarea estimativă a lucrărilor este de 2.189.347 lei.

Constructorul a finalizat partea de infrastructură a podului, inclusiv lucrările de relocare a reţelelor de apă, gaz şi instalaţii electrice şi a demarat lucrări la suprastructura podului (montare grinzi) şi de amenajare a albiei pârâului Nadăş. În total, vor fi montate 7 grinzi (fiecare grindă are câte 47 tone şi 30 metri).

Până acum, prin acest proiect Primăria a finalizat podurile din zona Plopilor (peste Canalul Morii) şi cel de pe strada Horea (peste Someş). De asemenea, se află în lucru podul peste Valea Chintăului de pe strada Oaşului (lucrare demarată în 22 mai 2014, cu termen de finalizare în luna octombrie).

Lucrările de reabiltare a podurilor din proiectul de tramă sunt realizate de S.C. A.R.L. S.R.L., iar valoarea acestora se ridică la suma de 6.270.613, 25 lei fără TVA.


Publicitate

Postaţi un comentariu