Literația în familie funcționeză

Un proiect care să răspundă realității societății românești și care să susțină interesul copiilor pentru lectură este propunerea asociației clujene Learn&Vision al cărei scop, încă de la înființarea ei în 2010, a fost acela de a susține învățarea pe tot parcursul vieții. Asociația a început cu cinci membri fondatori, având-o ca președinte, la început, pe Simona Bernat și astăzi a ajuns la 60 de membri. În prezent, după mai multe proiecte derulate în ultimii șapte ani, asociația este specializată pe învățarea intergenerațională și pe literație, evenimentele asociației desfășurându-se sub genericul: Calitatea în educație- Masă critică pentru o educație de calitate.

În 2016, membrii asociației, majoritatea profesori din mediul universitar și preuniversitar, au obținut finanțare pentru proiectul Erasmus+, dedicat educației adulților, Literația în familie funcționează. „Literația este un concept care poate schimba paradigma în educație pentru că încearcă o abordare din perspectiva celor direct interesați: familie, elevi, școală, societate. Toate acestea sunt legate printr-un concept care poate să pară abstract și străin, dar pe care vrem să îl facem accesibil. Printre altele cu acest proiect țintim mediile defavorizate”, a precizat Aurelia Câmpean, consultant în cadrul Asociației Learn&Vision.

Proiectul s-a construit pe baza unui parteneriat din care fac parte Asociația Learn&Vision, Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, o asociație din Macedonia care lucrează cu familii din medii defavorizate, o firmă de formare a adulților din Bulgaria, o bibliotecă din Slovenia și o școală din Portugalia.

 „Toate aceste bune practici sunt unite într-un prim produs, o analiză comparativă a bunelor practici în domeniul literației și cititului în familie, a folosirii lecturii ca resursă de învățare și ca întărire a unei culturi a învățării în familie, susținerea unui vocabular care permite copiilor să se exprime în societate. Biblioteca Județeană „Octavian Goga” a realizat un prim volum unde sunt analizate și comparate bunele practici din țările participante la proiect care ne permite să avem concluzii care să fundamenteze o propunere pe care proiectul dorește să o facă, respectiv, în țările anglofone există o profesie care se numește facilitator pentru literație în familie. Sunt profesori care au aceste competențe și pe care le dobândesc după absolvirea unui curs de formare și care lucrează cu diferite școli care își propun în oferta educațională segmentul de susținere a lecturii în familie ca modalitate de adaptare la condițiile sociale. Studiul acestor bune practici permite țărilor participante să contureze un astfel de profil ocupațional”, a explicat profesoara Aurelia Câmpean.

La mijlocul lunii februarie a anului 2018 va avea loc în Portugalia, la școala parteneră a proiectului, un curs de formare care va analiza șase domenii de competență profesională propuse de țările partenere. Până atunci o echipă lucrează deja la propunerea de resurse educaționale: lecturi, activități de învățare pe baza lecturilor pe care facilitatorul să le lucreze împreună cu familia.„Proiectul se desfășoară până în luna martie a anului 2019. La întoarcerea din Portugalia, vom alege facilitatori, mai exact persoane care vor lucra împreună cu familiile pentru a susține interesul copiilor pentru lectură. Din februarie până în iulie avem etapa de pilotare a cursului și a programului de lucru cu familiile”, a mai precizat Aurelia Câmpean.

Având în vedere că rezultatele la testele PISA (Programul pentru evaluarea internațională a elevilor) indică un număr îngrijorător de analfabeți funcționali în România, proiectul se adresează în special familiilor din mediile defavorizate.

Este o realitate a învățământului și a societății românești faptul că în anumite comunități copiii nu au întotdeauna abilitățile necesare integrării și funcționării în societate. Una din probleme este cea legată de exprimare și de felul cum reușesc să vorbească. Copiii expuși unui vocabular bogat în familie se dezvoltă complet diferit față de un copil care nu este expus unor cuvinte variate. Acest lucru creează un handicap foarte greu de recuperat. „Avem câteva școli din mediul rural pe care le vizăm și cu care dorim să avem un protocol de colaborare. Facilitatori vom pregăti 15 la nivelul României sau chiar mai mulți. Avem deja contact cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației care s-a arătat interesată să propună studenților acest tip de formare.  După ce facilitatorii dobândesc competențele necesare, aceștia vor urma un program de activități. „Prin literație dorim să influențăm un confort spiritual cotidian al familiei. Urmează să vedem unde vom stabili aceste întâlniri între facilitatori, părinți și copii. Literația este fapt lectura care creează sens. Aceasta este iarăși o preocupare a echipei care lucrează la selecția cărților și propunerea de activități concrete: centrarea pe valori, respectiv adevăr, responsabilitate, respect, disciplină”, a spus Aurelia Câmpean.

O latură deosebit de importantă a proiectului o constituie implicarea părinților care trebuie să fie deschiși la dialog și care trebuie să își dorească sincer ca familia lor să devină un model de comportament social adecvat, dar și de respect și de disciplină. „Noi nu vom limita înscrierile. Din 15 ianuarie 2018 începem o campanie de promovare a proiectului și de familiarizare în mediul școlar și în comunitățile în care dorim să ajungem. Școala se confruntă în relația cu familia cu multe probleme care pot fi intermediate de astfel de discuții cu părinții. Se vorbește tot mai mult și despre o literație pentru lumea digitală unde îți trebuie un anumit tip de priorități educaționale, pe lângă cele obligatorii. În cazul acesta vorbim de o educație care presupune multă creativitate și imaginație. Proiectul ar putea fi continuat în acest sens și după 2019. Oferta de curs ar putea fi rescrisă pe exigențele cerute de Ministerul Educației și astfel să depunem proiectul pentru acreditare la minister pentru a ne adresa unui număr cât mai mare de profesori”, a explicat Aurelia Câmpean.


Publicitate

1 Comentariu

  1. Lujerdean Mihaela spune:

    Mă bucur ca se încearca sprijinirea elevilor din mediile defavorizate sa și îmbogateasca vocabularul si sa si largeasca orizonturile pentrua putea trece cu bine peste situatiile care altfel i ar determina sa se simtă mai putin capabili.

Postaţi un comentariu