Lights ON Romania anunță inaugurarea „M-e dor de tine” la Londra

Foto: Gabriel Aldea

Echipa Lights ON Romania a inaugurat instalația Mi-e Dor de Tine în Canary Wharf, Londra, în prezența Excelenței Sale, Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, domnul Dan Mihalache, și a singurului lord britanic de origine română, Sir George Iacobescu.

Câteva zeci de persoane au participat joi seara, 7 noiembrie, în zona financiară a Londrei, Canary Wharf, la inaugurarea instalației de lumină Mi-e Dor de Tine printr-un demers de asociere între festivalul Lights ON Romania și festivalul britanic Canary Wharf Winter Lights.

Pentru a susține un dialog între cei de acasă și cei pentru acasă este în capitala Marii Britanii, în Cluj-Napoca va fi aprins în data de 21 noiembrie 2019 un semn luminos corespondent care va afișa mesajul “ȘI MIE”, în vreme ce la București, se va aprinde o continuare firească a acestui dialog sub forma mesajului “TE AȘTEPT”.

“Pentru mine, ca român, e o mare bucurie și o plăcere să fie un proiect de felul acesta făcut aici. O singură expoziție în două-trei locații simultan, în Londra, Cluj-Napoca și București”, a transmis la recepția de inaugurare Sir George Iacobescu, conform comunicatului transmis presei. 

“Am adus astăzi aici o instalație simplă, dar de o putere incredibilă, una care conectează comunități, una care stârnește legături” a spus Daniel Popescu, directorul artistic al Lights ON Romania.

„Mi-e dor de tine e poate cea mai specială declarație pe care o puteam face celor aflați departe de casă. Demersul nostru este unul minor, de reamintire a faptului că nimeni nu a fost uitat”, a transmis Andi Daiszler, fondatorul Lights ON Romania.

Lights On Romania – ediția a doua – se va desfășura între 21 noiembrie și 15 decembrie în Cluj-Napoca, iar informații despre instalațiile ce vor fi expuse, precum și despre program, hartă etc. vor fi afișate cât de curând pe www.lightsonromania.com.

Lights ON Romania este produs de Asociația Daisler.

Distribuie:

Postaţi un comentariu