Klaus Iohannis își lansează noua carte la Cluj

Cea de-a treia carte a Președintelui Klaus Iohannis, „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, apărută recent la Curtea Veche Publishing, va fi lansată la Cluj-Napoca, joi, 23 mai 2019.

Volumul este un ghid care prezintă sinteza istoriei Uniunii Europene, a instituțiilor care o definesc, a valorilor ei și a principalelor provocări pe care le înfruntă în prezent. Totodată, cartea prezintă beneficiile pe care le are România în contextul apartenenței la proiectul comunitar. Lansarea face parte dintr-o serie de întâlniri cu cititorii în întreaga țară. În Cluj-Napoca, volumul va fi lansat în Sala Auditorium Maximum din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Accesul la eveniment se face pe bază de invitație.

„Am încercat să prezint, într-o manieră accesibilă, principalele mecanisme, valori și teme politice relevante pentru constructul european. Intenția mea a fost aceea de a oferi unui cititor nespecialist explicații concise și răspunsuri la întrebări esențiale, dar sensibile, care preocupă un număr mare de cetățeni și care pot genera confuzii. Întrebările la care am încercat să ofer răspunsuri în această carte sunt foarte variate, iar ele încep de la legitimitatea noastră istorică de a aparține spațiului comunitar și se încheie cu modul în care ne proiectăm prezența în Uniune, în viitoarea perioadă. De asemenea, ele au la bază convingerea că este de datoria politicienilor să informeze propriii cetățeni despre modul de funcționare al mecanismelor politice și despre marile teme care solicită, astăzi, atenția lumii întregi”, afirmă Klaus Iohannis în introducerea cărții, conform comunicatului transmis presei.

Soluția istorică gândită să prevină distrugeri similare celor din Al Doilea Război Mondial și-a dovedit valabilitatea timp de aproape șapte decenii. La moment de răscruce, Klaus Iohannis explică valorile care definesc Uniunea Europeană și care au dus la cea mai lungă perioadă de pace din istoria continentului, importanța Flancului Estic, dar și ce implică pentru România apartenența la proiectul comunitar, într-o pledoarie convingătoare pentru spirit civic și responsabilitate. Astfel, cartea urmărește o mai bună înțelegere a proiectului european de către cetățeni, prin prezentarea unor teme și concepte de bază pentru politica europeană, precum și prin descrieri, argumente și explicații legate de UE și rolurile acesteia.

Distribuie:

Postaţi un comentariu