Junker în România. Întâlnire de rang înalt cu ocazia preluării președinției Consiliului UE

 

Conform site-ul www.romania2019.eu, dedicat președinției române a Consiliului Europei, care a fost lansat oficial vineri, în 10 ianuarie, se va marca oficial preluarea președinției Consiliului UE, printr-o vizită a lui Jean-Claude Junker în România, alături de Colegiul Comisarilor. Cu această ocazie va avea loc și un concert la Ateneu.

În seara aceleiaşi zile, Ateneul va găzdui concertul inaugural al preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene la Bucureşti. “Programul artistic va fi asigurat de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din cele 28 de state ale Uniunii, respectiv de artişti români de recunoaştere internaţională, precum Adela Zaharia, Ruxandra Donose, Michael König, Sorin Coliban şi Corul Filarmonicii ‘George Enescu’ “, arată site-ul. Dirijorul concertului va fi Ion Marin, în timp ce corul este coordonat de Ion Iosif Prunner.

Un concert inaugural al preşedinţiei române va avea loc şi la Bruxelles, pe 24 ianuarie, la Bozar. Orchestra Română de Tineret, condusă de Cristian Mandeal va prezenta atunci un repertoriu ce include lucrări ale unor compozitori precum George Enescu, Theodor Rogalski, Grigoraş Dinicu, George Grigoriu sau Eugen Doga.

Distribuie:

Postaţi un comentariu