Județul Cluj are buget de aproape 765 de milioane de lei

Consilierii județeni au aprobat astăzi proiectul de buget al județului pentru 2016. Bugetul general este în suma de 764.297.450 lei.

„Socotim că e un buget echilibrat. Nu venim neapărat cu proiecte noi mari pentru că avem proiecte de anul trecut de continuat, cum este de exemplu Tetarom I, dar nici nu sunt deschise linii de finanțare. Totuși există două proiecte mari cum este rețeaua de drumuri județene și reabilitarea monumentelor istorice. Căutam de asemenea o schemă de finanțare pentru lucrări mai extinse la drumurile județene pentru că știm cu toții starea lor critică și ceea ce am prins în buget am dori să putem extinde”, a declarat președintele CJ Cluj, Marius Mânzat.

„Avizul comisiei este favorabil, dar personal am un amendament pentru că sunt 47 de școli fără alimentare cu apă și aș dori să introducem și aceste investiții în buget să ajutăm aceste școli să obțină autorizație de funcționare” a spus consilierul județean Vasile Salatioan.

Acest amendament a fost votat de 28 de consilieri.

„Domnule președinte vreau să vă urez succes în această funcție, dar vreau să vă amintesc să nu uitați să mergeți la partid să cereți aprobare pentru proiectele pe care le doriți. Eu nu am să votez bugetul pentru că nu am fost consultat ca și consilier și cred că e un buget care a fost împărțit între interesele financiare ale unor consilieri și oameni de afaceri din județ” a spus consilierul județean Mihai Seplecan.

Bugetul a fost aprobat cu 23 de voturi pentru, 3 abțineri, iar 6 consilieri nu au votat.

Distribuie:

Postaţi un comentariu