Iubitori de tehnologie, pregătiți portofelele pentru un 2018 plin de noutăți

Dacă am supraviețuit măcar aproximativ măcelului gastronomic prilejuit de sărbătorile de iarnă, să încercăm totuși să ne ocupăm pentru câteva momente de problemele reale specifice oricărui început de an: pe ce tehnologii mai spargem banii în anul centenarului? Mai în glumă, mai în serios, lumea gadget-urilor vine an de an cu noutăți tocmai „în sprijinul” celor pasionați de ideea de a deține în case, pe mână sau în buzunare cele mei noi tehnologii disponibile pentru publicul larg. Veștile pentru 2018 sunt dintre cele mai bune. Chiar dacă iPhone nu a anunțat vreo mare lansare și așteaptă încă să monetizeze dincolo de vorbe succesul anticipat pentru modele 8 și X, vecinii de la Samsung vor încerca să compenseze pentru „explozivul” Note 7. Tehnologia ARM-chip va fi vedeta anului 2018 din lumea producției de laptop-uri, iar la capitolul jocuri video se anunță, de asemenea, lansări importante. Pentru că tehnologia și-a propus dintotdeauna să ne facă viața ceva mai simplă, mai frumoasă și mai interesantă, anul 2018 va aduce și gadgeturi care să ne ajute în viața de zi cu zi: noi tipuri de roboți pentru curățenie, gadget-uri pentru casă sau noutăți în domeniul realității virtuale și realității augmentate.

Ce mai fac „marii jucători”?

Apple, ce face Apple? Potrivit StreetInsider, după o lansare, Apple vinde aproximativ 1,75 de milioane de terminale în doar patru zile. În perioada iulie-septembrie a anului 2017, Apple a vândut 39.3 milioane de telefoane din toate modelele de pe piață și, potrivit aceleiași publicații, BlackFriday a însemnat o zi în care s-au vândut nu mai puțin de 6 milioane de telefoane din modelul X. Așadar, putem spune fără prea mari dubii că anul 2018 va fi un an în care compania Apple va culege roadele muncii depuse la modelele 8 și X, lăsând lansările răsunătoare pentru anii următori. Chiar și-așa, ca să nu uităm de ei absorbiți fiind de tehnologia recunoașterii faciale din iPhone X, Apple pregătește câteva noutăți.

Rămas în umbra fraților mai mari, iPhone SE2 se anunță a fi una dintre puținele noutăți ale anului în 2018. Primul model a avut succes în rândul celor care au dorit să continue viața cu ambii rinichi dar și-au dorit totuși să aibă în proprietate un terminal mobil branduit cu faimosul logo. Noul model SE ar urma să fie lansat în martie 2018 și ar urma să aibă performanțele oferite în prezent de iPhone 7 la un preț decent măcar pentru standardele Apple. Astfel, noul telefon va veni cu un procesor A10, 2GB  RAM, variante de capacitate de stocare de32GB și 128GB, cameră foto  de 12Mp și o baterie 1,700mAp.

Nimic impresionant deci, iar asta poate însemna o șansă la lumina marilor reflectoare pentru cei de la Samsung. 2017 a fost un an greu și chiar dacă modelul Galaxy Note 8 a fost în cele din urmă probabil cel mai bun telefon pus pe piață până în prezent, numele Samsung s-a confundat în primul rând cu discuțiile despre telefoane explozive și companii aeriene care solicitau posesorilor de modele Note 7 să își lase dispozitivele fie la sol, fie în bagajele de cală. Ca să mai recupereze din capitalul de imagine, Samsung ar putea lansa Galaxy Note X, a cărui principală caracteristică este legată de tehnologia „foldable phone”. Așa cum îi spune și numele, un foldable phone este un telefon care poate fi „împăturit” și „despăturit”, în acest caz terminalul având capacitatea de a deveni, printr-o simplă mișcare, un phablet de 7 inch dintr-un telefon aparent normal, cu o diagonală de 5 inch. Telefonul ar urma să dispună de rezoluție 4K (3840×2160 pixeli), un procesor Qualcomm Snapdragon, slot pentru cadruri microSD, cameră foto duală, dar și recunoaștere a amprentei integrată direct în display-ul telefonului. Și, cel mai probabil, un preț pe măsură.

La capitolul tablete, iPad ar putea să devină ceva mai puțin costisitor în noul an, ceea ce pare a fi moto-ul celor de la Apple, recunoscuți pentru faptul că și-au obișnuit clienții cu prețuri care te fac să te interesezi dacă nu cumva gadget-ul poate fi achiziționat și printr-un leasing. Amazon a intrat pe piață cu un model de tabletă de 7 inch care costă mai puțin de 50 de lire, astfel că piața trebuie să se adapteze și mai lase din prețuri. Apple măcar va încerca asta în 2018, în condițiile în care noul iPad de 9,7 inch ar ajunge să coste undeva la 260 de lire. Alte noutăți în acest domeniu ar putea să vină de la Samsung, Lenovo, LG, Oppo sau Microsoft, care se vor concentra pe dezvoltarea de „foldable tablets”.

În materie de ceasuri inteligente și, în general, dispozitive care o dată puse pe încheietura mâinii încep să ne spună ce să mâncăm, cât să mergem pe jos și dacă mai avem sau nu puls, Apple pare să se pregătească de lansarea lui Apple Watch 4. Dacă în 2017 aveați deja un Apple Watch 2 și acum nu știți de ce v-a scăpat momentul lansării lui Apple Watch 3, e pentru că acest model nu face relevant de multe lucruri în plus față de predecesor și, cel mai important, a fost lansat în același timp cu iPhone X. Chiar și-așa, Apple Watch 3 a adus posibilitatea introducerii unui micro SIM, iar asta a schimbat puțin regulile jocului și mai ales utilitatea dispozitivului. Durata de viață a bateriei rămâne totuși o problemă la Apple Watch, problemă pe care lumea utilizatorilor Apple o așteaptă rezolvată la următorul model.

În 2018, computerele se pregătesc și ele de o nouă eră. Cea a procesoarelor de tip ARM. În linii mari, noua tehnologie (dezvoltată de către Advanced RISC Machines) care lucreză pe procesoare de 32, respectiv 64-bit sunt construite astfel încât să execute mai multe instrucțiuni într-un timp mult mai scurt și cu mult mai puțin resurse utilizate. Adică exact ce își dorește orice utilizator de laptop. Tehnologia nu este nouă și era deja utilizată pentru telefoane inteligente, dar noutatea vine din momentul în care procesoarele ARM ajung pe notebook-uri și laptop-uri. Noua tehnologie vine cu numeroase avantaje, iar cele mai importante sunt legate de faptul că noile dispozitive vor avea baterii cu o durată de viață mai mare, nu vor mai trebui dotate cu ventilatoare și, cel mai important, ar putea avea prețuri mai mici oferind performanțe chiar mai bune.

Tehnologie pentru o viață mai bună

Dincolo de telefoane și ceasuri inteligente, 2018 vine și cu noutăți ceva mai jucăușe. Lumea realității virtuale este într-o continuă și rapidă extindere, iar Facebook joacă tare pe această piață. Visul Oculus VR, cunoscut ca Oculus Go, s-ar putea transforma în realitate în condițiile în care prețul de 199$ dolari este relativ accesibil pentru piața americană care așteaptă cu sufletul la gură lansarea programată pentru începutul anului 2018.

Pentru cei care sunt de părere că „un păhărel nu o să facă gaură-n ceruri”, stabilirea impactul unui „păhărel” este o operațiune destul de complicată. Practic, e posibil ca doar fiola polițistului să îți pună dacă ai băut prea mult, astfel că tehnologia era necesară într-o astfel de situație. Proof este un dispozitiv unic și elegant pentru a rezolva această dilemă și constă într-o brățară care analizează prin piele nivelul de alcool din organism. Proof s-a lansat prin intermediul unei campanii de crowfunding și în 2018 este așteptată pe piețele din întreaga lume.

Când nu ne sperie ideea de roboți ce ne vor lua locurile de muncă și, într-un final, vor ajunge să conducă lumea, ne place să visăm la momentele în care un robot mic și jucăuș se va plimba prin casă și ne va ține companie, poate chiar ajutându-ne cu chestiuni gospodărești sau măcar cu activitățile de joacă ale copilului în timp ce părinții se relaxează câteva minute. 2017 a fost un an în care am auzit tot mai multe despre utilitatea roboților terapeutici și a roboților „de companie”. Robotul Kuri deține toate funcționalitățile pe care soft-uri precum Siri sau Alexa le au, dar în plus față de aceste sisteme, Kuri este mobil și, așa cum ne arată și imaginile, pare o jucărie foarte drăgălașă. În plus și poate cel mai important este faptul că robotul este mobil, iar setul de roți cu care se deplasează îi permite să se adapteze oricărei încăperi. Ochii funcționează în rolul de camere ce pot atât să filmeze cât și să facă poze, iar boxele incorporate sunt „corzile vocale” ale robotului, care îi permit să comunice informații strânse de pe internet, dar și să redea muzica preferată.

Și lista ar putea continua, dar ideea rămâne aceeași: bani să avem, că tehnologia ne oferă mai mult decât suficiente variante pentru a-i cheltui.

[stextbox id=’custom’]Pentru amatorii de tehnologie de calitate la preţuri rezonabile, producătorul malayezian Ding Ding propune în 2018 un nou smartphone.

Ding Ding Technology Iron 3 este un smartphone de 5,5 inci, 3G cu ecranul HD şi cu senzor de amprente. Ding Ding Iron smartphone vine cu un aspect premium, un ecran elegant, o baterie durabilă la care se adaugă sistemul brevetat de Ding Ding pentru încărcare rapidă. [/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu