Italienii, interesaţi să investească la Cluj în construcţia de locuinţe şi agricultură

O delegaţie de oameni de afaceri italieni interesaţi să investească în judeţul Cluj a purtat astăzi discuţii cu conducerea Consiliului Judeţean Cluj.

Italienii s-au arătat interesaţi de oportunităţile de colaborare în domeniul construcţiilor, mai exact al proiectării, execuţiei şi montajului locuinţelor pe structură metalică, domeniu în care firmele clujene deţin deja o expertiză extrem de solidă. În acest context, investitorii italieni au discutat despre posibilitatea de a achiziţiona astfel de structuri proiectate şi executate în judeţul Cluj şi care urmează a fi montate în Italia fie de către companiile producătoare fie de societăţi italiene.

O a doua componentă esenţială a discuţiilor la care a participat şi directorul Clusterului Agro Transilvania, Felix Arion, a reprezentat-o dorinţa derulării unor investiţii şi proiecte de colaborare economică în domeniul agricol şi agro-industrial. În acest context, o atenţie aparte a fost acordată unui proiect deja conceput de partea italiană în domeniul zootehnic, proiect care îşi propune în principal, încrucişarea unei rase pure de vacă de carne din Italia cu o rasă românească. Urmare a acestui demers, viţeii rezultaţi ar urma să fie crescuţi şi îngrăşaţi în judeţul Cluj, fiind apoi exportaţi în Italia în vederea valorificării. În cadrul discuţiilor, care au avut un caracter extrem de aplicat, a fost abordată posibilitatea încrucişării rasei italiene pure de vaci de carne Chianina cu rasele de vaci existente în arealul clujean precum Bruna de Maramureş, Bălţata Românească sau Sura de Stepă, urmând a rezulta fie o rasă nouă fie o subrasă ce va parcurge toate etapele procesului de recunoaştere oficială.

Vicepreşedintele CJ Cluj, Ioan Oleleu a prezentat investitorilor italieni o serie de proiecte deja iniţiate de Consiliul Judeţean în domeniul agro-industrial, o atenţie aparte fiind acordată proiectului care vizează construirea unei unităţi de abatorizare de mare capacitate în comuna clujeană Iclod. La finalul discuţiilor s-a convenit desemnarea de către administraţia clujeană a unui reprezentant din cadrul Clusterului Agro Transilvania care se ocupa în mod direct de acest proiect.

Nu în ultimul rând, în cadrul întâlnirii a fost abordată posibilitatea colaborării bilaterale în domeniul Grupurilor de Acţiune Locală (GAL) dar şi în alte domenii în care vor putea fi utilizate preponderent finanţări europene nerambursabile.

„Consider întâlnirea cu investitorii italieni ca fiind extrem de utilă întrucât nu a fost una strict protocolară ci mai degrabă una de lucru în care am discutat aspecte concrete menite să contribuie la demararea unor proiecte comune. Ceea ce este însă cu adevărat îmbucurător în ceea ce priveşte ambele domenii majore care au făcut obiectul discuţiilor noastre e faptul că am reuşit ca judeţul Cluj să nu mai fie privit strict ca o piaţă de desfacere în care să fie comercializate diverse produse străine, ci ca o locaţie ideală pentru a dezvolta proiecte direct productive şi capabilă să exporte în Italia produse de calitate. Vom face tot ce ţine de noi pentru ca aceste proiecte să devină realitate întrucât investiţiile străine înseamnă un plus de bunăstare, de venituri şi de locuri de muncă atât de binevenite pentru comunităţile noastre” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Ioan Oleleu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu