ISU recomandă ca numărul de urgență 112 să nu fie folosit pentru sesizările privind fumatul în spațiile nepermise de lege

Foto: Dan Bodea

Legea împotriva fumatului în spațiile publice închise va intra în vigoare mâine, 17 martie. Cui ne vom putea adresa dacă vom sesiza o abatere? Potrivit ISU, sesizările privind faptele prevăzute de Legea nr. 15/2016 se fac către Poliția Locală sau către structurile MAI: Inspectoratele pentru Situații de Urgență, Jandarmeria Române sau Poliția de Frontieră.

„Recomandăm cetățenilor ca sesizările privind eventualele contravenții privind fumatul în spațiile nepermise de lege să nu se facă la numărul de urgență 112, această linie fiind destinată exclusiv urgențelor și situațiilor care pun în pericol viața, integritatea corporală sau bunurile oamenilor”, transmit reprezentanții ISU.

Începând de mâine, persoanele juridice au obligația de a marca spaţiile publice închise cu indicatoare prin care să se indice «Fumatul interzis» şi folosirea simbolului internaţional, respectiv ţigareta barată de o linie transversală.

Unde mai este totuși permis fumatul?

Fumatul este permis în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: „Cameră pentru fumat”, „Loc pentru fumat”.

Legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.

Sancțiuni

Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere. Săvârşirea unei noi abateri la prevăzută de legea antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin care se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii își va produce efectele începând de joi.


Publicitate

Postaţi un comentariu