ISU a verificat la Cluj 26 de localuri şi a dat amenzi de peste 75.000 de lei

Controalele dispuse la Cluj de către autorităţile locale în urma tragediei de la Clubul Colectiv din capitală au scos la iveală numeroase nereguli şi în cluburile, cafenelele şi restaurantele din oraş.

Astfel, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Cluj a organizat, în perioada 7 – 9 noiembrie, un control la 26 de cluburi, baruri, cafenele şi restaurante din municipiul Cluj-Napoca. Reprezentanţii ISU Cluj au aplicat 13 amenzi, valoarea totală fiind de 75.500 lei. Principalele deficienţe constatate au fost cele privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, existenţa şi funcţionarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor.

De asemenea, în opt situaţii reprezentanţii localurilor verificate trebuie să se prezinte, în zilele următoare, la ISU Cluj pentru finalizarea controalelor.

Pe de altă parte, inspectorii de la Protecţia Consumatorului au verificat tot în ultimele zile 45 baruri, cluburi, discoteci şi cafenele din municipiul Cluj-Napoca. Au fost aplicate sancţiuni cuprinse între 300 – 5.000 lei, valoarea totală a amenzilor fiind de aproximativ 50.600 lei.

Au existat şi 18 decizii de suspendare de activitate în rândul agenţilor economici verificaţi  din lipsă de extinctoare, lipsa ventilaţiei sau o ventilaţie necorespunzătoare în aceste localuri, lipsa delimitării spaţiului pentru fumători / nefumători sau lipsa autorizaţiei de funcţionare.

De asemenea, în paralel cu aceste acţiuni, reprezentanţii ITM Cluj efectuează controale la firmele care comercializează materiale pirotehnice pentru a evita eventuale incidente, dată fiind apropierea sărbătorilor de iarnă când acestea sunt folosite mai des.

Controalele vor continua şi în perioada următoare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu