Ioana Stăniloiu: “Avem probleme de educație care pornesc chiar din școală”

Acivista pentru drepturile omului Ioana Stăniloiu este una dintre țintele preferate ale internauților radicali (sau măcar radicali după standardele dezbaterilor pe internet) atunci când vine vorba de subiecte ce țin de drepturi civile, drepturile animalelor sau feminism.

Cu aproape fiecare ocazie cu care a abordat în social media o problemă legată de feminism, misoginism, homosexualitate, drepturi civile, drepturile animalelor sau abuzuri, activista Ioana Stăniloiu a avut parte de porții sănătoase de ură și jigniri exprimate de către internauții care nu îi împărtășeau opiniile. “Eu am un sistem de apărare foarte bun”, spune ea, însă problema abuzurilor este una cât se poate de serioasă în România: potrivit unui raport al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 6% dintre românce au fost victimele unui abuz sexual acasă, la locul de muncă sau pe stradă, iar problema este cu atât mai mare cu cât România este la coada clasamentului privitor la raportarea acestor incidente.

#metoo a adus și în România valul de dezvăluiri cu privire la abuzurile sexuale, psihologice și fizice din societate. În mare parte raportate prin intermediul unor postări pe Facebook, cazurile de abuzuri au redeschis pentru o scurtă perioadă dezbaterea cu privire la însăși felul în care percepem termeni precum “viol” sau“abuz”.

Acivista pentru drepturile omului Ioana Stăniloiu este una dintre țintele preferate ale internauților radicali (sau măcar radicali după standardele dezbaterilor pe internet) atunci când vine vorba de subiecte ce țin de drepturi civile, drepturile animalelor sau feminism. Cu numeroase ocazii, tânăra a simțit pe propria piele felul în care social media se poate întoarce împotriva ta fără ca măcar să fi încercat să înțeleagă mesajul inițial sau să aibă vreau argument de orice fel. Cu #metoo nu a fost în vreun fel diferit, însă Ioana crede că ideea de a ieși în față poate ajuta în perspectivă.

“Cu toții știam că există abuzuri, dar nu știam poate că sunt la acest nivel. Cred că este un pas mare faptul că persoanele agresate au avut curajul să iasă în față și să spună <<și eu>>. A fost o chestie uau și mi se pare că este o schimbare în bine pentru societatea noastră. #metoo a fost util pe parte de conștientizare a problemei”, spune ea.

Studiul arată că, în 2014, peste 62 de milioane de femei din UE declarau ca au fost victime ale unui abuz fizic, sexual sau psihologic.

 

Potrivit unui studiu din anul 2014 al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a UE,  6% dintre românce se declară victime ale unei agresiuni sexuale. Cele mai mari procente sunt în Danemarca (19%), Olanda şi Suedia (18%), Finlanda (17%). Ţările cu cele mai mici procente sunt Portugalia (4%), Cipru, Ungaria şi Polonia (5%). Procentul poate părea astfel mic, însă motivarea nu ține de faptul că problema abuzurilor ar fi una mai puțin importantă în România: potrivit aceluiași studiu, ţara noastră are printre cele mai mici procente de hărţuire sexuală declarată de respondente, respectiv 32%, următorul loc şi cel mai mic procent fiind în Bulgaria, 24%. La capătul opus al clasamentului, cu cele mai mari rate ale hărţuirii sexuale, se numără Suedia (81%), Danemarca (80%) şi Franţa (75%).

“Lucrurile se mișcă și din punct de vedere legislativ. Ana Săftoiu, de exemplu, a preluat o lege de la Remus Cernea care dorea schimbarea unei definiții  din Codul penal. Până acum, dacă o femeie era abuzată de soț, dar cei doi se împăcau, bărbatul în cauză nu mai primea nicio pedeapsă tocmai pentru că în cazul în care se împăca, potrivit Codului Penal, pedeapsa se anulează. Nu e normal să faci o infracțiune și să scapi fără nicio problemă. Mai sunt voci și în USR, mai este și Mara Mareș din PNL, deci cred că speranța există”, spune Ioana Stăniloiu.

Ioana este și educatoare și are ore în mai multe grădinițe private din București. După mai mulți ani în care a lucrat cu copiii și a avut contact cu părinții dar și cu alți colegi profesori, Ioana a observat felul în care societatea, prin mecanismele sistemului educațional, construiește viitoarele generații susceptibile la a comite abuzuri chiar fără să fie conștiente de acest lucru.

„Avem mari probleme de educație, iar aceste probleme de educație pornesc încă din școală. Dacă am avea poate educație sexuală în școli, dacă în familie s-ar discuta problema hărțuirii și a violului, despre violența în familie, dacă s-ar discuta toate acestea ne-am afla mai aproape de rezolvarea problemei. Sigur că ar mai fi abuzuri, pentru că nu putem da oamenilor o pilulă magică și să rezolvăm totul, dar numărul cazurilor s-ar mai diminua. În familie se întâmplă cel mai frecvent, atât în mediul rural cât și în cel urban. Atât în rândul oamenilor cu educație, cât și în rândul celor needucați. Misoginismul este atât de adânc înrădăcinat în oameni, încât educația nu mai face diferența, mai ales dacă nu este vorba despre o educație de gen. Dacă ar fi după mine, mi-aș dori să avem în școli educație de gen, care presupune să discutăm despre prejudecăți, de exemplu, să vedem de unde vin ele, pentru că încep de la grădiniță. Acolo fetele primesc o păpușă și jucării roz, lor li se spune că sunt frumoase, băieților că trebuie să fie cei curajoși. Li se dau modele deficitare și sunt modelați într-un anumit fel. În familie, copiii văd că mama spală vase, iar tata se ocupă de treburi intelectuale. Mama e servitoare, tata e cel puternic, iar copilul ajunge să aprecieze doar pe cei puternici, să disprețuiască femeile și să devină la rândul său misogin”, explică ea.

43% dintre femei au fost supuse, fie de partenerul actual, fie de un fost partener, unor forme de violenţă psihologică. Exemple de astfel de forme de violenţă sunt: interdicţia de a părăsi locuinţa sau umilirea în faţa altor persoane.

Și de parcă pentru victima unui abuz nu era suficient abuzul în sine, momentul de destăinuire (fie el și prin intermediul social media) poate să se transforme într-un nou moment de abuz. Momentul în care Ioana a condamnat printr-o postare felul în care anumite personaje publice iau în derâdere problema abuzurilor, i-a adus acesteia numeroase injurii și cuvinte greu de reprodus.

“Este foarte dureros pentru victimă. După ce spune ce are pe suflet și face o mărturisire atât de intimă, este dureros să vezi cum lumea dă vina pe tine, îți reproșează atitudini sau ceva ce <<sigur ai făcut și tu>>. Cred că genul acesta de oameni au o atitudine de misogini și probabil au fost la rândul lor agresori iar acum nu le convine sensul în care merge discuția. Pare că se află în defensivă, dar indiferent cine ce zice, atâta timp cât te afli de partea adevărului, nu contează ce spun alții. Eu am un sistem de apărare foarte bun în ideea în care am mare încredere în gândirea mea și calculez de fiecare dată dacă am făcut bine, dacă e o logică în ce se întâmplă. Social media pune o presiune foarte mare asupra victimelor în situații de acest gen, dar ele trebuie să aibă curajul să lupte pentru drepturile și libertățile lor. Daca tăcem din gură, acuzatorii vor fi cei mai fericiți și vor considera că pot face ce vor dacă victimele tac”, avertizează Ioana Stăniloiu.

Ce ar trebui să facă victimele unui abuz? Ignorarea unui astfel de episod nu este în niciun fel soluția potrivită, crede Ioana.

“Ar trebui să contacteze un ONG specializat unde să fie informate. Ar trebui să meargă la Poliție, în funcție de gravitatea situației, dar poate cel mai important ar fi să se apere, să aibă o voce și să nu tacă. Acesta este principalul sfat, pentru că dacă nu spui nimic perpetuezi practica”.

55% dintre femei au fost victime ae hărţuirii sexuale şi, în cazul unei treimi din ele, agresorul a fost un şef, un coleg de serviciu sau un client. O altă problemă, mai nouă, o reprezintă hărţuirea cibernetică a femeilor: 20% dintre femeile din UE cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani au fost victime ale acestui fel de hărţuire cel puţin o dată.

 

 


Publicitate

Postaţi un comentariu