Invitaţie la o incursiune în istoria monetară românească

Istoria banilor este fascinantă nu doar prin strălucirea metalului preţios din care au fost confecţionaţi multă vreme, ci și pentru povestea ce o poate spune fiecare piesă în parte. Banii au reprezentat de-a lungul timpului o parte a vieţii noastre. Cu ajutorul lor omenirea a intermediat schimburi din ce în ce mai complexe, au stabilit preţuri, dând valoare muncii sau creaţiei lor sau tezaurizându-i. În acelaşi timp, comorile descoperite după sute de ani sau chiar după milenii ascund drame ale unor epoci de mult apuse.

Teama, emoția umană a unor anonimi care au trecut demult pe acest pământ, este transmisă descoperitorului sau privitorului. Acolo, în acea comoară, în acei bani, înaintaşii noştri şi-au pus o speranţă, şi-au reprimat o dorinţă, care a fost răpusă în vârtejul vremurilor. Monedele, fie ele din aur, argint sau din metal comun, oferă specialiştilor posibilitatea de a data o anumită descoperire, îi pot stabili lungul drum de la monetărie la locul descoperirii.

Cum să nu fii fascinat de o monedă ce a parcurs lungul drum de la Roma spre colonia Napoca, din Ţările de Jos şi până în Balcani! Cum să nu simţi istoria aproape, când o monedă e posibil să‑i fi folosit unei personalităţi istorice precum Matei Corvin sau Mihai Viteazu, care în trecerea lor prin istorie le-au atins sau utilizat în momente de referinţă ale vremurilor!

Istoria leului se încadrează între bornele istoriografice dintre monedele de electrum descoperite în templul din Efes şi moneda electronică de astăzi. La mai puţin de un veac distanţă de la primele discuri metalice din aliajul natural de aur şi argint, primele monede greceşti au fost bătute şi la Pontul Euxin. Kosonii dacici îşi caută, prin strălucirea lor aparte, miraculoasa lor poveste în cărţile viitoare ale istoricilor. Cine i-a bătut? Cui foloseau? Au circulat ei vreodată?

Privind chipul hotărât al împăratului Traian de pe dinarii sau sesterţii romani, poţi retrăi pentru o vreme puţin din gloria imperială. O poţi retrăi observând gradul de strălucire a monedelor de argint, gloria şi decăderea provinciei romane Dacia. E aproape un miracol că după două milenii în care omenirea s-a războit pentru pământ, avuţie, resurse şi credinţă, găsim aceleaşi monede din Britania în Dacia sau India îndepărtată. Tranzacţiile notate pe tăbliţele cerate sunt similare la Alburnus Maior, Roma sau în arhipelagul Britanic. Poate şi oamenii formaseră deja un aliaj natural ce urma să poarte numele Europa.

Istoria leului poposește şi la Cluj în clădirea pe al cărui frontispiciu stă cioplit în piatră „DOMUS CEMENTARIA ET AURICUSORIA 1608”, locul unde s-a aflat pentru câteva secole monetăria clujeană, slujită de celebrii săi aurari ce au creat frumoase piese numismatice precum ducaţi, groşi sau taleri.

Pentru a satisface nevoia de grâne a unui occident tot mai sofisticat, flamanzii din Ţările de Jos, care cuceriseră cu corăbiile lor oceanele Terrei, au adus în schimb în Peninsula Balcanică talerii leu, monede mari şi de încredere, care cântăreau mai bine de 25 de grame. Acel leu rampant a rămas în conştiinţa românilor ca leu, la fel ca şi în cazul vecinilor bulgari sau al albanezilor, ale căror monede naţionale sunt tot leul, rostit însă într-o altă slovă (leva, respectiv leka). Talerul a trecut Atlanticul şi a devenit dolar. Iată cât de mică este lumea!

Leul ca monedă a ţării şi-a făcut cu greu loc în lumea tumultoasă din a doua jumătate a secolului XIX. În 1868, când apare pe moneda de un pol (20 de lei) de aur, Carol I nu putea fi domnul tuturor românilor în ochii puterilor habsburgice şi otomane. Totuşi această interdicţie a făcut ca cele doar 200 de monede bătute să devină printre cele mai valoroase obiecte pentru numismaţi. Curajul de a bate o medalie sub formă de monedă l-a avut şi domnitorul Constantin Brâncoveanu, dar pentru asta a plătit cu viaţa sa şi a fiilor săi. Numai pe curaj se poate clădi ceva trainic. Semnul curajului, cca. o sută de poli se spune că stau la temelia Castelului Peleş. Oare cum vor interpreta arheologii de peste milenii mica comoară ascunsă? Sclipirea aurului va rămâne şi după trecerea noastră prin lume…

Leul, în forma sa tipărită, trece şi prin tiparniţa Băncii Naţionale a României, înfiinţată în 1880, una din cele mai vechi bănci centrale din lume. Iconografa monedei noastre naţionale ne spune ceva despre cei care au ctitorit instituţia, precum Eugeniu Carada. Ne spune multe despre timpurile în care bancnotele imprimate de BNR au folosit oamenilor, despre cum ne-au marcat războaiele şi vremurile nu numai puterea de cumpărare, dar şi imaginea despre noi înşine şi istoria noastră. Poate nu este lipsit de interes să spunem că România a fost ferită de experienţele traumatizante ale unor hiper-inflaţii precum cele înregistrate în Polonia sau Austria după primul război mondial, Germania în 1923 sau Ungaria anului 1946 când inflaţia lunară a ajuns la valoarea de 1.3 × 10¹⁶ .

Drumul leului pare că se apropie de un final mai mult sau mai puțin previzibil, când  se va contopi în esența sa unică europeană sau cine știe într-o monedă universală. Atât timp cât ne mai păstrăm limba, suntem limba pe care o vorbim, după cum spunea un cunoscut lingvist. Pentru asta trebuie să ne cunoaștem trecutul, ca să ne prevedem cât mai corect viitorul. Vă invit să vorbim câteva clipe la BNR, la Cluj, despre leul românesc, despre povestea lui fascinantă. Eu pot să vă spun o poveste învățată din cărți, dar în cele câteva zile de când este deschisă expoziția itinerantă am cunoscut de la seniorii orașului meu mai multe povești. Prin împărtășirea gândurilor și poveștilor noastre, leul nostru va fi poate nu mai puternic, dar cu siguranţă mai bogat.

Expoziţia itinerantă „Leul Românesc” este deschisă de luni până vineri între orele 10 şi 14 la sediul Sucursalei Regionale Cluj a Băncii Naţionale a României.

Text: Septimiu Moga

Citiţi şi: Leul își dezvăluie istoria la Cluj, în cadrul unei expoziții inedite