Investiţie de 800.000 de euro în centrul Clujului

Aşa arată sala de mici intervenţii chirurgicale a noii clinici

Reţeaua de servicii medicale private MedLife a deschis, joi, în centrul Clujului o hyperclinică, prima de acest gen din Cluj-Napoca. Este cea mai mare clinică privată din oraş și pune la dispoziția clujenilor servicii integrate de ambulator, imagistică și laborator, într-un singur loc.

Investiţia în clinică se ridică la 800.000 de euro și oferă pacienților consultații și investigații pentru 24 de specialități medicale. Echipa medicală este formată din peste 60 de medici și personal de suport.      

Taierea panglicii inaugurale

“Această clădire în care ne aflăm a început să fie construită cu eforturi mari din partea eparhiei catolice şi a numeroşi donatori. Vreau să le mulţumesc celor care au acceptat colaborarea cu noi pentru ca în sfârşit această clădire, care trebuie să fie întâi  centru de caritate, apoi hotel şi restaurant, să îşi găsească în sfârşit misiunea. Mai ales că MedLife a pornit din sufletul unei mame care a dorit să-şi împlinească vocaţia de mamă şi de medic. Vreau să subliniez că sigla companiei care este o inimă albastru cu alb este la fel de sugestivă pentru că acestea sunt culorile Sfintei Fecioare şi pentru că ne aflăm şi în luna dedicată Fecioarei Maria putem vorbi de o coincidenţă fericită la această inaugurare”, a spus PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla la inaugurare.

“La fel cum am spus în 2008 când aţi deschis primul laborator de analize în Cluj, bine aţi venit în capitala Ardealului, la şapte ani distanţă vă urez bine aţi revenit cu o hyperclinică performantă. Sunteţi acolo unde meritaţi, în centrul Clujului. Strategia oraşului recent aprobată are ca idee centrală creşterea calităţii vieţii. Ceea ce faceţi se integrează perfect în acest lucru şi pe componenta de sănătate sunt sigur că veţi contribui la ceea ce ne-am propus, să facem din Cluj oraşul numărul 1 la calitatea vieţii în care să îţi placă să trăieşti şi să-l numeşti acasă”, a spus şi primarul Emil Boc.

“Salut această colaborare între biserică şi societate, mai ales că Biserica trebuie să se ocupe de suflet, dar şi corpul ca o creaţie a lui Dumnezeu este un lucru de care trebuie să avem grijă. Iar aici aven un exemplu de ceea ce poate face o colaborare de acest gen. Mă bucur şi de această alegere a culorilor despre care a vorbit Prea SfinţiaSsa pentru că aşa cum ştiţi şi judeţul Cluj o are ca protectoare pe Fecioara Maria”, a adăugat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan.

Am intrat pe piața din Cluj-Napoca în 2008, odată cu deschiderea unui laborator de analize și a unui centru de medicina muncii. În cei șapte ani de activitate am adunat, doar la Cluj, peste jumătate de milion de clienți care ne-au pășit pragul și care au realizat aproximativ 2 milioane de analize, respectiv o medie de 5.200 de analize pe zi. În plus, prin intermediul centrului de medicina muncii am deservit anual peste 8.000 de abonați pentru cele 400 de companii partenere. Credem că am acumulat suficientă expertiză pentru a trece la următorul pas, deschiderea unei clinici de mari dimensiuni – hyperclinica MedLife Cluj. Odată cu deschiderea acestei noi unități, devenim primul operator medical care pune la dispoziția clujenilor soluții medicale integrate, ambulator, imagistică și laborator, sub un singur acoperiș, astfel încât aceștia să nu fie nevoiți să facă drumuri în plus pentru investigații. În perspectivă, dorim să extindem serviciile de la Cluj cu investigații și tratamente în regim de spitalizare de zi”, a spus Mihai Marcu, Președinte al Consiliului de Administrație MedLife.

Hyperclinica MedLife Cluj se întinde pe o suprafață de 1.800 de metri pătrați, dispusă pe patru niveluri, ce include 22 de cabinete medicale destinate investigațiilor clinice și paraclinice, acestea din urmă putând fi accesate în clinică și pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie.

Unitatea include un departament specializat de pediatrie. Divizia de imagistică include ecografe performante, turn de endoscopie și un computer tomograf (CT) de ultimă generație. În plus, clinica dispune și de o sală modernă de mici intervenții chirurgicale.

“Medlife e o companie românească care a avut de-a lungul timpului doar manageri români şi acesta este un lucru destul de rar întâlnit. Această companie a crescut datorită unei echipe de manageri români care au dorit mereu să facă ceva special şi aşa am ajuns lideri pe piaţă. Ceea ce ne diferenţiază este că am investit foarte mult în achiziţia de aparatură, echipamente foarte specializate care fac diferenţa în stabilirea unui diagnostic de calitate”, a adăugat Mihai Marcu.

Hyperclinica MedLife Cluj-Napoca este situată pe strada Calea Moților nr. 32.

MedLife a deschis prima hyperclinică în 2004, iar la ora actuală compania deține 15 unități în întreaga ţară: 8 hyperclinici în Bucureşti, Timişoara, Braşov, Arad, Galaţi, Iaşi, Constanţa şi Cluj, 6 spitale – 3 în Bucureşti şi 3 în ţară – în Braşov, Timişoara, Arad, o unitate spitalicească în Craiova, 18 laboratoare proprii de analize, 3 maternităţi în Bucuresti şi în tara, 12 centre de excelenţă, 8 farmacii proprii reunite sub reteaua PharmaLife Med şi în colaborare cu 145 de clinici medicale partenere în toată ţara.
În 2016, compania intenționează să extindă lanțul de hyperclinici cu alte 4 unități noi.

Publicitate

Postaţi un comentariu