Investiție de 7 milioane de lei la Liceul “Avram Iancu”

1084 de elevi vor beneficia de investițiile pe care Primăria Cluj-Napoca le realizează în prezent la Liceul “Avram Iancu”. Lucrările constau în extinderea și modernizarea sălii de sport, extinderea pe verticală, cu două nivele, a unuia dintre corpurile instituției, precum și crearea de noi spații educaționale: 12 săli de clasă și 4 laboratoare.

Modernizarea liceului presupune și alinierea la standarde europene în ceea ce privește accesibilitatea persoanelor cu dizabilități. Astfel, au fost realizate amenajări speciale precum o rampă de acces și 3 platforme mobile la balustrada scării pentru transport cărucior în corpul A, un ascensor și un grup sanitar special în corpul B, precum și dotări la nivelul mobilierului și echipamentelor specifice.

Au fost instalate sisteme moderne atât la nivelul ventilației, cât și la nivelul iluminării sălilor de clasă și a spațiilor complementare. Sistemul de ventilație reprezintă o premieră pentru o școală din România: liceul a fost dotat cu centrale de tratare a aerului prevăzute cu recuperatoare de căldură, ce oferă o eficiență energetică de peste 75%.

Un alt aspect important este faptul că termoizolarea clădirilor s-a realizat cu un sistem în care s-a folosit polistiren cu grosime de 30 de centimetri, fapt care reduce la minimum pierderile de căldură. Totodată, la exterior, corpurile modernizate de clădire au fost prevăzute cu fațade ventilate din cărămidă aparentă și tablă de zinc-titan.

În privința noului sistem de iluminat instalat, toate corpurile de iluminat sunt prevăzute cu LED, ceea ce determină o economie de energie de două ori mai mare față de corpurile de iluminat clasice. În cazul holurilor și al grupurilor sanitare, au fost instalați senzori ce permit ca iluminarea să fie realizată în funcție de prezența persoanelor în aceste spații.

Nu în ultimul rând, s-au achiziționat 343 de noi piese de mobilier, 123 de echipamente specifice sălilor de sport (porți necesare meciurilor și antrenamentelor de handbal și fotbal, fileu pentru meciurile de volei, spaliere etc.), dar și 110 echipamente IT.

Lucrările vor fi încheiate până la începerea anului școlar.


Publicitate

Postaţi un comentariu