Institutul Inimii, inima Institutului. Adrian Molnar face EKG-ul unei profesii de-a lui Dumnezeu

Adrian Molnar

Ţine inima suferindă în mâini şi îi simte zbaterea, ca unui pui de găină speriat. O opreşte! O peticeşte şi apoi o porneşte din nou în maratonul ei de circa 2, 5 miliarde de bătăi într-o viaţă de 70 de ani. O face iar să pulseze viaţă prin artere şi vene. Parcă ar fi un mic Dumnezeu în mâinile căruia stau viaţa şi moartea… De mâinile şi priceperea chirurgului cardiovascular Adrian Molnar şi a colegilor săi de la Institutul Inimii depind zilnic vieţile a sute de persoane. Dr. Adrian Molnar chiar glumeşte şi spune că diferenţa între Dumnezeu şi un chirurg e că Dumnezeu nu se crede niciodată medic.

Omul, supraomul

Adrian Molnar nu este Dumnezeu, să le facă pe toate, dar, cel puţin în ultima vreme, face tot mai multe. Din vara anului trecut a devenit director medical al Institutului Inimii, iar din toamnă, fără să vrea, a devenit şi managerul interimar, speră că pentru cât mai puţin timp. În intervalul de o oră, cât am stat în biroul său, discuţia ne-a fost întreruptă de vreo 10 ori. Ba a venit o echipă aflată în control, ba profesorul Căpâlneanu, ba un alt medic. Iar telefoanele n-au tăcut aproape deloc. Pe lângă operaţiile pe care şi le programează acum doar în anumite zile ale săptămânii, ca să facă loc în program şedinţelor, Adrian Molnar se ocupă şi de pulpele de pui şi de pâinea pentru internaţii în cele 175 de paturi ale spitalului, de salariile pentru cei 540 de angajaţi, de reparaţia de colo, de achiziţia aparatului cutare, de datoria faţă de furnizorul X. Dacă le-a rezolvat pe toate şi are o secundă de pauză, îi vin idei, precum cea cu balul de caritate pentru achiziţionarea de aparatură medicală. La prima ediţie a balului, zilele trecute, a reuşit să adune vreo 25.000 de euro, pentru achiziţionarea de aparatură de strictă necesitate al cărei cost ajunge la 1, 5 milioane de euro! Nu-i nimic, vor mai fi şi alte baluri, şi alte acţiuni. Iar dacă şi aşa îi mai rămâne timp, eventual în concediu, Adrian Molnar trece la alte două pasiuni ale sale: fotografia, domeniu în care la 14 ani ar fi vrut să profeseze şi în care a câştigat premiul I la două concursuri naţionale (în 2008 şi 2010), şi tenisul de câmp, unde iarăşi s-a clasat printre primii la o competiţie mondială a cluburilor Rotary.

La cei 57 de ani ai săi, Adrian Molnar are părul alb. Spune că a început să încărunţească de pe la 40 şi că ar fi o chestie ereditară, fiindcă şi tatăl său a încărunţit de pe la 30. Dar nici stresul nu poate fi trecut cu vederea. Tu cum te-ai simţi să ai în palme o inimă care bate şi pe mână viaţa celui de alături, adâncit în somnul din care nu se ştie dacă o să se mai trezească? Iată cam ce simte dr Molnar: ”E o senzaţie extraordinară, de frumoasă, de stresantă, pentru că ştii că o ai… ai oprit-o… La un moment dat, dirijăm circulaţia sângelui printr-un aparat de circulaţie extracorporală, oprim inima, oprim circulaţia din aortă spre inimă şi injectăm în coronare o substanţă care opreşte inima. E o substanţă care conţine foarte mult potasiu şi e substanţa care se dă pe venă la condamnaţii la moarte când îi execută. Inima se opreşte, o deschidem şi lucrăm pe ea. După aceste manopere scoatem clampa pusă pe aortă şi dăm drumul la inimă, sângele intră din nou în inimă şi vedem cum începe să funcţioneze din nou inima, după 1-4-5 ore. Cu cât ţii mai mult inima oprită, cu atât pot să apară dereglări în musculatură. Senzaţia cea mai frumoasă pentru noi e că după ce am făcut asta vedem cum inima începe să pulseze, să bată şi liniile de electrocardiogramă sunt normale. Este momentul suprem, momentul când pe un om îl readuci la viaţă. Ai senzaţia că i-ai redat omului din nou viaţa. E o senzaţie extraordinară”.

În astfel de momente –de fapt e vorba de 5, 6, 7, 8 ore- chirurgul e ca un supraom, ca un robot fără nevoi fiziologice. Dr. Adrian Molnar îşi aminteşte că cea mai lungă operaţie pe care a făcut-o a durat 10 ore: ”A fost o disecţie de aortă, o urgenţă majoră. Am intrat pe la ora prânzului şi am ieşit noaptea târziu. Au fost mai multe operaţii la care am stat 7-8 ore. Ca medic principal stai acolo de la început până la sfârşit. Mai e câte o pauză pentru nevoile fiziologice. De mâncat, nu. Nu simţi. Când eşti în operaţie, dacă te concentrezi, nu simţi nimic, nu simţi că trebuie să ieşi să faci pipi sau că ţi-e foame. Organismul ţi-e aşa de concentrat pe ceea ce faci, încât îşi acumulează toate energiile în direcţia asta. Dar după ce ieşi de acolo, eşti rupt. După operaţie începi să te relaxezi, încep să te apuce toate, şi foamea, şi pipi, şi somnul, şi nervii. Stresul e foarte mare”.

Operaţie pe suflet deschis

Adrian Molnar spune că acest domeniu al chirurgiei cardio-vasculare e unul, cum spunea prof. Bârsan, în care se mai şi moare, dar, din fericire, în ultimii ani, mortalitatea a scăzut foarte mult la Institutul Inimii. Dar, totuşi, se mai întâmplă. Şi există momente neplăcute pentru medici. Dr. Adrian Molnar încă îşi aminteşte în detaliu de un astfel de caz, petrecut la începuturile practicii sale. Se destăinuie: ”Mi-aduc aminte de un pacient la care am avut astfel de regrete, când eram tânăr. Era un caz cronic, un anevrism mare de aortă abdominală şi la care, după ce l-am deschis, am găsit ceva foarte ciudat: peretele aortei era cumva distrus, mâncat, n-am ştiut ce este, nu aveam un examen histopatologic ca să spun că ar fi fost acolo ceva infecţie, de exemplu. Am rezolvat problema, l-am suturat, a ieşit foarte bine, dar mi-a venit după o lună cu ceva hemoragie internă. L-am deschis, era cumva sărită proteza respectivă pe o anumită porţiune, pe care se scursese sânge, i-am refăcut operaţia, a mers bine vreo două zile, apoi iar a mers prost, i-am făcut o altă operaţie şi, într-un final, după vreo două săptămâni de luptă, am pierdut pacientul. La examenul histopatologic a reieşit că acolo era o infecţie cu ceva ciupercă de care nici el nu ştia, nici eu n-am ştiut. Şi tot m-am gândit că dacă aş fi ştiut, poate că aş fi excizat în ţesut mai sănătos şi nu aş fi făcut sutura pe o zonă care era posibil infectată. Mi-a părut foarte rău, cu toate că nu era vina mea, şi m-am simţit oarecum responsabil; de fapt, eu mă simt responsabil pentru fiecare pacient pe care îl operez, chiar dacă evoluţia negativă este determinată de bolile lui secundare. Mă gândesc că dacă nu l-aşi fi operat poate că ar mai fi trăit un an sau doi, sau cinci, şi s-ar mai fi bucurat de familie încă o perioadă, cu toate că eu, operându-l, am încercat să-i redau mult mai mulţi ani de viaţă, trăiţi într-un confort mult mai mare”.

De cealaltă parte se află bucuriile, satisfacţiile care îi dau medicului energia necesară de a trece peste hopuri şi de a merge mai departe. Dr Molnar are altă tonalitate a vocii, altă sclipire a privirii: ”Am avut mai multe momente de bucurie, mai ales în ultimii ani. O bucurie foarte mare a fost chiar zilele trecute. Am avut un pacient tânăr, 40 de ani, cu o infecţie foarte mare la inimă. Valvele şi toată artera aortă erau complet infectate, cu ruptură mare în septul interventricular, un defect de sept interventricular făcut prin infecţie. A fost un bolnav la care am intervenit relativ în urgenţă, adus de la boli infecţioase, unde era cu febră mare, instabil hemodinamic, era aproape mort. Am zis să încercăm să facem ceva. Nu i-am dat şanse mai mult de 1%, dar am zis că e tânăr şi să încercăm să facem ceva. Când l-am deschis şi când i-am deschis aorta să vedem ce este acolo… au venit şi ceilalţi colegi din clinică să vadă…, n-am mai văzut în viaţa mea aşa ceva. Era total rupt, nici nu-mi mai dădeam seama bine de elementele anatomice cum erau acolo: valva aortică era complet distrusă, aorta practic era ruptă şi era cu ceva infecţie în afara aortei, lichidul pericardic, foiţa care înveleşte inima, era roşiatică, era cu puroi în jurul inimii. Aşa ceva nu am văzut în viaţa mea şi am o experienţă de 20 şi ceva de ani de chirurgie cardiacă. Nimeni dintre colegi nu văzuse aşa ceva. Nu-i mai dădeam nici o şansă şi i-am spus şi familiei că în momentul în care l-am deschis nu-i mai dădeam nici o şansă bolnavului că va ieşi de pe masa de operaţie. Am făcut-o, totuşi. A trebuit să-i acopăr cu o bucată de pericard defectul de sept interventricular, i-am pus o valvă şi cu un conduct pe aortă, i-am înlocuit şi toată aorta până la crosă, deci pe o porţiune de vreo 10 cm, după care am văzut că nu mai are circulaţie coronariană. I-am făcut şi trei bypass-uri coronariene. I-am făcut cam tot ce se ştie în chirurgia cardiacă, numai un transplant cardiac mai putea să concureze. Nu ştiu precis, dar cred că este premieră naţională, acum lucrez să public cazul. Surpriza a fost că inima a început să bată neaşteptat de repede după ce am decamplat aorta, bolnavul s-a trezit a doua zi în reanimare şi surpriza a fost că după 44 de zile de spitalizare, bolnavul a plecat bine mersi acasă. Chiar a fost o bucurie. Bolnavul îmi spunea că sunt atâtea zile de când s-a născut a doua oară. Pentru mine a fost una dintre cele mai mari bucurii. Am mai avut un pacient acum vreo doi ani, care a venit ca urgenţă, un tânăr de 34 de ani, jandarm, a venit gata intubat, aproape mort, o ruptură completă de aortă. L-am operat tot aşa, în disperare, i-am înlocuit valva aortică, aorta ascendentă şi i-am făcut un bypass pe coronară. Trei zile m-am luptat cu el în reanimare, a fost foarte greu, după care a mers foarte bine, şi-a reluat activitatea, este din nou jandarm”.

Institut de top

Acum, Institutul pe care cel puţin deocamdată îl conduce dr Adrian Molnar este competitiv la nivel european şi deţine câteva premiere naţionale: aici a fost înfiinţată prima secţie de chirurgie pediatrică în domeniu, aici s-au făcut primele operaţii pe nou născuţi, s-a operat prima transpoziţie de mari vase cu pacient care a supravieţuit, la adulţi a fost făcută prima revascularizare coronariană pe cord bătând. Institutul Inimii se poate mândri acum cu două-trei mii de astfel de operaţii coronariene pe cord bătând, adică fără oprirea inimii, e pe primul loc în ţară şi chiar în topul european. La Institutul Inimii se face cam tot ce se poate în domeniu, mai puţin transplantul cardiac.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. racz tiberiu says:

    dr molnar adrian este un om deosebit dumnezeu sa i dea multa sanatate racz satu mare

  2. claudiu says:

    Dr. Molnar Adrian mi-a salvat viața.Vă mulțumesc domnule doctor și să vă dea Bunul Dumnezeu multă sănatate dumneavoastră și întregii dumneavoastră familii.Sunteți un om deosebit și un profesionist adevărat.

  3. Primul este Dumnezeu si dupa aceea Dl. Dr. Molnar. Va multumim ca existati Dl. Doctor

  4. ILEANA says:

    IMI PARE FOARTE RAU CA TREBUIE SA SPUN ASTA DAR DIN CAUZA CA DOMNUL MOLNAR NU A EVALUAT DESTUL ANALIZELE DE FICAT ALE TATALUI MEU,LA OPERAT PENTRU CA SA-I PUNA VALVA SI DUPA 20 DE ZILE DE TERAPIE INTENSIVA A MURIT TATAL MEU .IMI PARE FOARTE RAU CA L-AM DUS LA OPERATIE ASA CA ROG PE TOATA LUMEA CARE VREA SA SE OPEREZE SA CONSULTE MAI MULTI CHIRURGI SI SA VORBEASCA CU ANESTEZISTUL.O SA IMI PARA RAU TOATA VIATA CA L-AM LASAT PE TAICAMIU LA OPERATIE,MAI BINE NU SE OPERA SI CATE ZILE AVEA DE LA DUMNEZEU ASA ERA CEL MAI BINE.TATAL MEU AVEA 61 DE ANI TREBUIA SA FACA 62 ANUL ASTA

    • maria says:

      Da este adevarat dupä ce l-au operat si-au dat seama cå nu l-au evaluat bine. Cine trebuie så facä operatia aceasta sa se gândeascä bine,este o operatie foarte ,foarte grea si noi nu am stiut cä din 4 care se opereaza 1 traieste ín 20 zile am vazut numai morti,din päcate aceasta este experienta noastra. Dacä aveti cirozä la ficat sä nu faceti aceastä operatie pt.cä nu vä mai treziti.Imi pare rau sä scriu aceste lucruri dar este adevarat,medicii ar trebui sä fie mai atenti si sinceri, sä nu facä operatii la persiane care nu au sanse. Tata a mers pe picioarele lui la spital si l-am adus ín sicriu la 61 de anii.

  5. Marius says:

    Buna tuturor. Daca ma poate indruma cum pot ajunge la acest doctor? Multumesc

Postaţi un comentariu