Institutul Inimii din Cluj ajunge de nivel mondial

Institutul Inimii Niculae Stăncioiu din Cluj-Napoca va implementa de luna viitoare o serie de tehnici şi proceduri intervenţionale, prin care se va alinia institutelor de profil din Europa de Vest şi din SUA.

Aceste noi proceduri sunt prezentate în cadrul primei conferinţe „Progrese în cardiologie şi chirurgie cardiovasculară” şi în cadrul celui de al doilea „Simpozion de cardiologie şi chirurgie cardiovasculară pediatrică”, care se desfăşoară la Cluj-Napoca, în perioada 25-27 mai, şi la care participă aproape 400 de specialişti în domeniu din ţară şi din străinătate.

„Am organizat această conferinţă din dorinţa de a arăta, de a prezenta noutăţile, progresele din domeniul cardiologiei şi chirurgiei cardiovasculare. Aici mă refer la procedurile de cardiologie intervenţională, care deja sunt cunoscute şi larg răspândite şi care şi-au dovedit din plin eficienţa. Mă refer la dilatările coronariene, la stenturile coronariene, dilatările de valve etc. Urmează, ca importanţă şi ca noutate, procedurile transcateter de înlocuire a unor valve cardiace. Aceste proceduri sunt deja larg răspândite în Europa şi în SUA, dar, la noi în ţară, ca program naţional, au pătruns abia în decursul anului trecut şi din acest an, în aproximativ o lună, vom efectua primele proceduri în Cluj-Napoca. Sunt fericit că vom avea ocazia de a introduce aceste proceduri care au importanţa lor în tratamentul pacienţilor grav bolnavi, mai ales a pacienţilor critici, care sunt declaraţi inoperabili sau cu risc foarte mare pentru o intervenţie chirurgicală complexă. Prin aceste proceduri se dă o şansă de creşterea calităţii vieţii şi o şansă la ani buni de viaţă în plus la aceste persoane care, altfel, poate că ar fi condamnate”, spune managerul Institutului Inimii, Adrian Molnar.

Alte proceduri care vor fi introduse la Institutul Inimii sunt cele privitoare la anevrismele de aortă şi cele pentru copiii cu malformaţii congenitale: “E vorba de procedurile endovasculare în tratamentul anevrismelor de aortă abdominală şi toracică, proceduri care sunt minim invazive, sunt proceduri care se efectuează pe scară destul de largă în ţările vestice şi care au fost aplicate la pacienţii noştri sporadic în cursul ultimilor 15 ani, dar care au devenit de acum program naţional şi vor deveni o armă constantă în arsenalul nostru, al Institutului Inimii, din acest an. Deja avem o listă de aşteptare pentru aceşti pacienţi. Alte proceduri de mare importanţă sunt procedurile intervenţionale la copii, chirurgie minim invazivă pentru copiii cu malformaţii congenitale. Sunt proceduri care din acest an vor deveni arme în arsenalul terapeutic al Institutului Inimii; chiar ieri şi astăzi am efectuat în Institutul Inimii şase proceduri intervenţionale la copii cu malformaţii congenitale, toate încheiate cu succes. Am avut o închidere de defect de sept interatrial, închidere de canal arterial permeabil la un copil de 8 luni, două valvuloplastii de valvă pulmonară şi o coarctaţie de aortă. Sunt proceduri care altfel ar fi fost făcute prin intervenţie chirurgicală. Aşa, s-au făcut simplu, prin proceduri intervenţionale pediatrice, copiii putând să meargă acasă la una-două zile după aceste intervenţii. Sunt proceduri pentru care sunt fericit că le-am introdus sau că le vom introduce în Cluj din această lună şi care constituie reale progrese”.

Pe de altă parte, Adrian Molnar spune că în România se face chirurgie cardiovasculară de nivel mondial, dar că e nevoie de mai multe centre de profil şi de mai multe intervenţii pe cord deschis, ca să fie salvate vieţi şi bani: „A fost la noi o echipă de la San Donato Milano şi au rămas plăcut impresionaţi de dezvoltarea chirurgiei cardiace în Cluj. Dar avem nevoie şi de alte centre, avem nevoie de un număr mai mare de operaţii decât cele care se fac acum în România. Acum se fac aproximativ 5.000 de intervenţii chirurgicale pe cord deschis în România, dar ar fi nevoie de cel puţin 10.000 în fiecare an. Asta înseamnă că noi pierdem pacienţi pe care nu apucăm să-i operăm, pentru că sunt foarte puţine centre. Nu mai vorbesc de chirurgia pediatrică, unde ar fi nevoie de 1.000-1.500 de intervenţii pe an şi se fac abia în jur de 400-500. O mare parte dintre copii sunt trimişi în străinătate şi ar fi mult mai benefic şi mult mai economic pentru România -şi nu mai vorbim de impactul emoţional- ca aceşti copii să fie operaţi la noi în ţară, să nu-i mai trimitem în alte părţi, cu cheltuieli foarte, foarte mari. Ar fi mai benefică o investiţie mai mare acum, dar cu reale şanse de a fi recuperată această investiţie în timp, prin faptul că n-am mai cheltui bani cu trimiterea copiilor în străinătate cu sute de mii de euro”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu