Începe modernizarea străzii Brătianu. Se închide circulației

Strada Brătianu/ Foto: Google Maps

Primăria Cluj-Napoca începe astăzi, 14 octombrie, lucrările de modernizare a străzii I.C.Brătianu, lucrări care fac parte din proiectul „Refacerea infrastructurii Oraşului Comoară, modernizare căi de acces spre centrul istoric”. În perioada lucrărilor, se va închide circulaţia autovehiculelor şi se vor desfiinţa parcările aferente zonei.

Concomitent cu lucrările de modernizare, se vor efectua şi cele de înlocuire a reţelei de gaze naturale şi de realizare a canalizaţiei subterante pentru relocarea cablurilor aeriene în subteran. Lucrările se vor termina la finalul lunii noiembrie, în funcţie şi de condiţiile meteo.

În prima etapă se va închide tronsonul cuprins între străzile Baba Novac şi Hermann Oberth şi se va restricţiona accesul dinspre Piaţa Ştefan cel Mare, iar în etapa a doua, se va închide restul străzii, până la strada Universităţii. Toate restricţiile de circulaţie vor fi semnalizate prin indicatoare rutiere.


Publicitate

Postaţi un comentariu