Încep Zilele Culturale Maghiare, ediția a noua. Programul primelor zile de festival

Clujul găzduiește, în perioada 19-26 august, a noua ediție a Zilelor Culturale Maghiare.

Potrivit organizatorilor, în acest an, festivalul este gândit în jurul a două evenimente majore pentru comunitatea maghiară. Este vorba de Anul Jubiliar Matia Corvin, care marchează cei 575 de ani de la nașterea Regelui Matia Corvin și cei 560 de ani de la urcarea sa pe tron, și Anul Libertății Religioase, care sărbătorește cei 450 de ani de Edictul din Turda (1568), prin care s-a proclamat libertatea conștiinței și a toleranței religioase pentru prima dată în Europa.

Mai jos găsiți o selecție a evenimentelor din primele trei zile de festival:

Duminică, 19 august, prima zi a festivalului

– ziua începe la ora 10.00, la Muzeul de Artă, cu turul ghidat în limba română al expoziției „Hollósy și colonia de artiști de la Baia Mare”. Curator: Iakob Attila.

– între 12.00-13.00, în Piața Unirii, va avea loc un nou spectacol de dansuri populare, parte a celei de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Floclor ”Sfântul Ștefan”

– de la ora 16.00, pe Iuliu Maniu 4, se va vernisa expoziția Monumente funerare din lemn în Bazinul Carpatic, ce conține piese din colecția Comunității Ardelene din Budapesta găzduită de complexul bisericesc „Insula Speranței”. Custozi: Bogár Sándorși Polóny Levente, iar vernisajul este în ambele limbi, română și maghiară.

– la ora 17:00, în Refectoriul mănăstirii franciscane, va avea loc spectacolul de teatru: Ave, Eva, o producție a trupei Regula Contra Regulam Teatrodin Italia. Regizor: Raùl Iaiza. Prețul biletelor: 15 lei (10 lei pentru elevi și studenți).

– la ora 18:00, la Muzeul de Artă, are loc deschiderea Curții Bánffy, eveniment la care își dă concursul trupa de dansuri de epocă Amaryllis.

– pe scena din Curtea Bánffy, de la ora 20.00, va avea loc concertul trupei orădene Metropol Group, iar de la ora 22.00, în Curtea Bánffy, va avea loc o petrecere retro cu DJ Matheus

Luni, 20 august

– de la 10.00 până la 18.00 se poate vizita turnul Bisericii Sf. Mihail

– la 11:00, la Muzeul de Artă, are loc turul ghidat în limba română cu tema Portretul aristocratic de secol XVIII în colecția Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. Ghidaj susținut de Alexandra Sârbu

– la 12.00 se poate merge la Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu pentru Concertul de orgă de la prânz. Microrecitalul este susținut de Fazakas Ádám.
– la ora 13.00 are loc o Paradă stradală – prezentarea Festivalului Teatral Ambulant KaravanAct

– de la ora 14:00, din fața intrării Bisericii Franciscane (Piața Muzeului) se pleacă în turul ghidat în limba română Arhitectură renascentistă și din perioada domniei lui Matia Corvin la Cluj. Ghid este lectorul universitar Pakó Klára, istoric de artă la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

– un alt tur pentru vorbitorii de limbă română este cel de la ora 17:00, Măști, capele, bufnițe: istoria școlii Marianum (azi Facultatea de Litere) Din cauza capacității limitate a spațiilor, participanții vor trebui să se înregistreze înainte. Doritorii se pot înscrie pe e-mail la adresa office@korzo.org.ro sau să sune la numărul 0722.811.817. La tur vor putea participa maximum 30 de persoane.

– seara la ora 19.00, la Opera Maghiară, are loc Gala de deschidere a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, ediția a IX-a. Szőke István Attila: „Matia Corvin, regele care a cutreierat țara”. Baladă istorică scenico-muzicală în limba maghiară prezentată de Teatrul-Nou (Újszínház) din Budapesta. Regizor: Kökényessy Ági

– ziua se încheie cu petrecerea în Curtea Bánffy – Party retro cu DJ Mini (de la ora 22.00)

Marți, 21 august

– a doua și ultima zi în care se mai poate urca în turnul Bisericii Sf. Mihail (între 10.00 și 18.00)

– de la ora 12.00, la Biblioteca Academică, are loc venisajul bilingv al expoziției „200 de ani în educația muzicală formală din Cluj. Începuturile”.

– de la ora 14.00, pe strada Iuliu Maniu 4, se poate vizita Expoziția de artă bisericească organizată de Parohia Romano-Catolică Sfântul Mihail.

– la ora 18:00  are loc vernisajul în limba română al Expozițiilor de fotografie Kállai Márton: Slatina (Ucraina) și Mucsy Szilvia: Paralele.

– tot la ora 18.00 va fi și o Degustare de pălincă la Bistro 1568. Se degustă produsele multipremiate ale distilăriei Potio Nobilis Sankt Georgius din Sfântu Gheorghe. Taxa de participare: 60 lei/persoană. Înscrieri la numărul de telefon 0770.163.152 sau pe site-ul Bistro 1568.
– la ora 19.00, pe scena mare din Piața Unirii, are loc Gala Internațională a Dansului Popular din Cluj

– de la ora 22.00, în  Curtea Bánffy – Afterparty cu Lăutarii din Palatca

Expozițiile vernisate în cadrul Zilelor Culturale Maghiare rămân deschise până în data de 2 septembrie.
Programul complet al festivalului se poate accesa aici: https://bit.ly/2nDa8kI

Mai multe informații despre festival găsiți pe site: www.zilelemaghiare.ro și pe pagina de Facebook: www.facebook.com/zilelemaghiarecluj/

Distribuie:

Postaţi un comentariu